La vanatoare cu Leica

Imi place atat de mult sa fotografiez. Locuri prin care m-am plimbat, oameni frumosi, expresivi pe care ii intalnesc in cale, strazi, case, cerul... suprapuneri inedite care sunt acum si aici...
Nu sunt o profesionista, nici pe departe... poate am putin "ochi", pasiunea - placerea si cam atat. O camera digitala nu cine stie ce... pana i se incarca blitul
mai pleaca din personaje... oricum era nedezlipita de mana mea pe unde umblam.

Am fost in Rodos, am stat sapte zile (de fapt cinci, prima si ultima zi au fost dedicate transportului) si am facut 700 de poze. Daca vreau sa revad ceva, ma uit pe poze. A, aici ne-am oprit sa mancam, aici obosisem, aici mi s-a rupt sandaua, si aici am stat putin sub o fereastra cu flori rosii, sa ne odihnim. Practic, pot retrai fiecare suta de metri si fiecare jumatate de ora prin pozele acelea.
Inchid insa ochii acum... si nu vad nimic legat de Rodos. Cred ca si marea, si apusul le-am vazut prin lentila aparatului de fotografiat. Castelul, cetatea, oamenii, tarabele vii si colorate, la fel.
Trebuie sa deschid un folder ca sa declansez amintirile.

In alt an, am fost la Roma. La fel, eram pregatita sa "incarcerez" in dreptunghiuletul de plastic de multi giga orice minunatie care imi iese in cale.
Cred ca aici a fost primul soc. Totul era prea mare, prea inalt, prea frumos si prea impresionant. Stateam zece, douazeci de minute ca sa PRIVESC, sa INSPIR, apoi inca 10 ca sa caut un unghi care sa prinda cat mai mult. Nu era loc de instantanee... eram coplesita de frumusete. Am facut doar 150 de poze in sapte zile. Dar daca inchid ochii vad inca cupola ovala a unei biserici proiectate de Bernini, tavenul Capelei Sixtine sau bolta plina de pietre stralucitoare a unui altar subteran. Colisseumul, cu dintii lui stirbi si caldura zdrobitoare care ne-a calauzit pasii prin Forum. A, si piateta in care se afla Fontana di Trevi... si statuile imense ale celor 12 apostoli...

Copii mei. Sute de poze, poate peste mie. Un zambet, ganguritul, prima oara de-a busilea, primii pasi, prima lingurita de papa... In maternitate, proaspat erupti in lume...
M-am lasat din nou prinsa in vartejul placerii de a fotografia. Pana la poza aceasta
Teo nu vrea sa stea in poze. Alearga curios sa VADA, sa ATINGA... iar eu, obsedata de memorie, vreau sa imortalizez momentul.
Nu, nu aici sunt amintirile, nu asa, prin ochiul hapsan al Leicai va ramane ceva, ci in ochii si in sufletul meu.
Vreau sa privesc mai mult. Cu ochii, cu sufletul, cu inima.
Creierul meu bate orice card de memorie, cand pot incarca o imagine cu toate sentimentele care tin de momentul cand am vazut ceva, sau de momentul de dupa ce am vazut ceva... sau de momentul cand mi-am dorit din tot sufletul sa vad ceva!
Poate pierd la acuratete. Poate pierd la cantitatea de "momente-din-viata-mea-de-aratat-neamurilor". Dar castig la CALITATE.

In ce priveste fotografia... telefonul mobil cu camera foto e suficient si perfect pentru instantanee. Nu o sa mai "investesc" in super camera cu stabilizator de imagine pe care mi-o doream ca sa "prind" mai mult, mai repede si mai-mai.

Instantaneele sunt tocmai acelea care te surprind nepregatit... fara camera foto la tine, si cu ochii "larg inchisi".