S-a iscat o gilseava in blogosfera.
S-ar putea crede ca se discuta despre alaptat. De fapt nu... nu va lasati induse in oroare.
Se discuta despre statul acasa. Cu copiii. Este adevarat ca statul acasa cu copiii tampeste?
Este adevarat ca statul acasa trebuie ocolit, scurtat, taiat cu orice pret?
Este adevarat ca stand acasa, cu copiii, sacrificam acea minune din viata noastra, adusa cu greu si multe zile, si nopti de munca continua: CARIERA?!?!?!
Ma umfla rasul. In primul rand, pentru ca exista femei care chiar gandesc asta, si nu numai ca o gandesc, o mai si scriu. Si nu o scriu oricum, oriunde, ci pe un blog unde se scrie despre alaptat...
Mda. Copilul meu cel mai drag, primul, saracul de el sufera rau de cand stau eu acasa. Altfel, toata lumea este foarte fericita... (ha-ha, de CARIERA vorbeam...)
Conjunctura a facut ca dupa nasterea primului meu copil sa ma intorc la serviciu pe cand el avea sase luni. Desi mi-a mers rau (din punct de vedere al carierei, care, parasita la nasterea lui Teo, s-a razbunat:D) a fost perioada cea mai plina de concluzii din viata mea.
Am aflat ca aici, in Romania multinationalelor ticsite cu balcanici multinationali, e plin de misogini. Daca ai facut un copil, si ai lipsit putin, cat sa-l nasti, nu mai esti "suta la suta dedicata carierei".
Daca ai indraznit sa ramai gravida inca odata, in timp ce erai in observatie (sefii si colegii trebuie sa se edifice ca, dupa ce ai nascut, esti normala la cap, te poti re-adapta, mai esti dedicata firmei, nu ai uitat tot ce stiai impingand si nu te-ai inmuiat de tot alaptand si NUUU, nu consideri ca e mai important copilul tau racit decat o sedinta programata dupa orele normale de serviciu) esti total pierduta.
Desprinzandu-ma astfel putin, am aflat ca nu cariera ma face pe mine om... ci eu am facut o cariera. Precis ca mai pot face alta. Oriunde.
BTW, faptul ca postul meu s-a desfiintat in urma mea... mi-a spus ceva.
Iar cand am intrat in concediu de ingrijire a copilului pentru Radu am vazut tot restul. Toate momentele dulci pe care i le-am furat lui Teo reintorcandu-ma la serviciu.
Motive pur materiale m-au indemnat atunci, si acum multumesc lui Dumnezeu ca a aranjat pentru noi (aici in Romania) aceleasi motive financiare in asa fel incat sa pot sta acasa cu amandoi, si sa-mi deschid ochii.
Sa-i pot vedea cum cresc, sa fiu parte din ziua lor, sa fie ale mele toate zambetele, progresele, lacrimile. Nu doar somnul linistit dupa o zi in care nu stiu exact ce au facut copiii mei.
Jos deci palaria pentru toate femeile care au ales sa stea acasa, mai mult in favoarea lui mai putin, indiferent cat de importante erau inainte de. Indiferent cat de scump isi vindeau materia cenusie, jos palaria pentru cele ce au ales sa nu-si vanda sufletele ci sa le intinereasca putin alaturi de pruncii lor.
O femeie puternica nu simte ca "pierde tot" atunci cand se rupe, pentru o vreme, de cariera, de serviciu, de public asa cum era el perceput inainte de.
Ea va putea relua oricand. Sau va putea schimba totul. Porni altceva. Face orice. Oriunde, mai tarziu.
Ei bine, eu ma tem putin de momentul "reluarii". De ce? Pentru ca stiu ca cei care gandesc altfel (ca doamna MM si alti anonimi din comentariile care m-au provocat) asteapta sa le demonstrez ca mai pot. Sunt siguri ca am cazut (eu, noi, mamicile care "stau" acasa si-si permit delasarea de a-si respira pruncii crescand) ca nu mai putem face fata, ca nu ne vom readapta si nu vom mai da randament.
Ma tem... dar sunt din ce in ce mai sigura pe mine. Pentru ca nu ma intorc nicaieri.
Nu reiau.
Incep. Voi incepe ceva nou. Voi munci bine (cum am facut-o mereu) dar putin din alta perspectiva. Din perspectiva corecta.
Muncesc pentru a face fata angrenajului social in care traim. Mai practic... muncesc ca sa traiesc (bine).
Pentru satisfactia personala, voi munci cu placere (nu pot altfel... intotdeauna am pus pasiune in ceea ce am facut). Dar. Dar! nu voi (mai) trai ca sa muncesc.
E adevarat, sunt pierduta! Pentru lumea carieristelor. Hi, hi, ma umfla rasul.
M-as reprofila, astfel incat sa pot lucra de acasa. Nu am gasit inca balanta (cheltuieli...) dar caut.
Asadar multumesc inca odata lui Dumnezeu ca m-a lasat sa stau acasa cu copiii mei. Ca i-am putut alapta atat cat am putut, dar mai mult, ca pot fi alaturi de ei fiecare pas. Ca pot vedea acesti doi ani ca pe un castig imens, am castigat doua suflete tinere si pure in viata mea, nu ca pe o pierdere!
Am (ati) pierdut o cariera?! Pfff... facem alta!
Si am facut dus. Mai scurt, e drept. Apropos, cand alaptezi, e bine sa te speli. Chiar mai des... de mai multe ori pe zi :D!
Am fost la coafor cand am simtit ca imi face bine.
Totusi, nu inteleg ceva. De ce trebuie sa ma epilez :D?!
Si inca ceva. Se spune "stai acasa". De ce? Cine sta?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Lilypie Teo's Birthday tickers
Lilypie Radu's Birthday tickers
5 comentarii:
Foarte bun post. Si foarte adevarat. Subscriu.
De ce n-am putut posta pana acum comentarii la tine? :)
Mi-ai placut. Bine, demult. Dar acusi cu postarea asta si mai tare.
Felicitari ca rezistati pe baricade in Ro!
Ma bucur ca ai deschis cutia comentariilor, mai demult le cautam pe blogul tau si nu erau.
Multa, multa dreptate ai. N-o sa ma dau pe mine drept exemplu, ci pe cineva care nu citeste bloguri. Nu cred ca mai are timp, e ocupata cu cariera :).
Mama mea a facut primul copil la 18 ani si pe ultimul la 44. O viata intreaga la cratita, nu? Inainte de a ma avea pe mine, mergea la scoala. A trebuit sa intrerupa, sa nasca, sa ma creasca, sa ramana gravida a doua oara si sa ne creasca. Pana la 5-6 ani ai mei a stat cu noi. Si-a terminat liceul la seral, am fost bolnave de hepatita impreuna, am crescut si am mers la camin la 5-6 ani la grupa mare. A existat si un interludiu in care mama a lucrat intr-o fabrica de facut carton iar eu mersesem la cresa.
Apoi a mers la alt serviciu, se ocupa de arhive. Apoi a mai facut o fata. Si la un ajumatate un baiat. Si la 3 ani dupa asta un alt baiat. Si cumva dupa timpul asta s-a intors la serviciu, unde a invatat contabilitate primara. Si si-a luat inima-n dinti si a facut un curs de contabilitate sa aiba atestat si cand a plecat contabila "mare" i-a luat postul. Unde nu avea drept de semnatura, avea un cenzor. Mama a pus mana pe calculator inaintea mea.
A plecat de la serviciul ala ca era platita prost si a lucrat la alte doua firme. A invatat sa faca resurse umane, si absolut tot ce face un economist cu facultate. A doua firma a dat faliment din motive de proasta organizare (erau 4 patroni si au existat neintelegeri). Si mama a inceput sa lucreze de-acasa. Contabiliza pentru firme. Apoi si-a facut o firma si importa diverse. Apoi firma n-a mai mers, si a ramas din nou doar pe contabilitate. Acum lucreaza part time si tine firme de-acasa si vrea din nou sa se reorienteze. Intre timp a nascut a sasea oara natural fara peridurala si la vreo maxim doua luni dupa nastere a primit o vizita de la Garda financiara care voia sa vada actele unei firme pe care o tinuse ea si nu s-au mai obosit sa dea de administrator, au batut direct la noi la usadesi mama era suspendata. Si era ca-n filme, mama era tot intre un alaptat si intre aia care se holbau pe niste acte care ramasesera intamplator la mama acasa.
Corect!
punct ochit punct lovit!
recunosc ca m-am intors la munca dupa ce a facut ea un an, si m-am intors pentru mine mai mult decat pentru nevoia financiara. acum stau si ma gandesc cum de am putut sa ma duc la servici si sa o las singura cate 12 ore pe zi!
in momentul asta sunt in cautari. sa fac ceva prin care sa nu imi blochez si ultimii neuroni pe care ii am, ceva care sa nu ma priveze de placerea de a sta cu copiii dar care in acelasi timp sa ma motiveze indeajuns de mult incat sa pot pleca de acasa fara sentimentul ca ii abandonez... greu
cat despre comentariile respective, nu pot sa zic ca vor regreta doamnele respective la un moment dat faptul ca au ales cariera uber alles ca ar fi o rautate gratuita. pana la urma fiecare e fericit cu alegerile proprii, mai mult saumai putin. ce nu pot accepta este de ce nu inteleg ca pentru altele exista si alte lucruri dincolo de cariera si, mai mult, ca asta nu ne face deloc mai reduse mental... poate dimpotriva mai bogate.
so,nu iti mai bate capul, nu merita :)
Trimiteți un comentariu