Pe 17 februarie 2008, intr-o duminica, am aflat ca sunt insarcinata a doua oara. Am pastrat o poza cu testerul de sarcina. Mi s-a parut interesant. Primele semne ale unei noi vieti:
Ce se mai intampla pe lume cand eu aflam aceasta veste? Nu stiu, ceva manifestatii de strada prin Kosovo.
Eram prea absorbita de ale mele. Teo si cu mine imparteam o gripa pacatoasa, si ne tratam cu panadol, sinupret, augumentin - el, eu cu coldrex...
Asa arata Teo in ziua cu pricina (cred ca mirat de agitatia mea...):
Tati era in delegatie si m-am dus sa cumpar un tester cu Teo in brate, pana la farmacia din colt. L-am pus pe Teo pe tejghea, am cerut testerul, am mai vazut un mutunache, am mai vrut si-un biberon, un panadol, inca o cutie de coldrex max grip si niste picaturi de nas. Am venit acasa, am descarcat punga plina de prostii... nu-i testerul!! Pai dupa el plecasem, nu?! Il dezbracasem pe Teo. L-am imbracat la loc si m-am intors la farmacie. Nu-i testerul. Nici pe bon nu era, si farmacista se zapacise. L-am cumparat si m-am intors in sfarsit cu el acasa. A... si am mai cumparat un borcanel de paste bologneze pentru bebelusi, de la Nestle.
Teo l-a mancat cu mare placere si a adormit in scaunul lui. Cam asa:
In aceasta liniste deplina am facut testul de sarcina si am aflat bulversanta veste.
I-am spus seara lui tati. A fost extraordinar de fericit. Nu l-am mai vazut atat de fericit, optimist, entuziast si plin de incredere in frumusetea celor ce urmau sa vina, niciodata!
Luni, de bucurie, mi-a adus un cadou! O pereche de cercei cu opale, pe care ii port si acum si pe care mi i-a admirat moasa cand am nascut. "Impinge, respira, vai ce cercei superbi ai, impinge, acum stai, respira, ce pietre sunt?"...
Prima ecografie la Tutunaru, 28 februarie, la sase saptamani:
Apoi, la opt saptamani:
si la 12, treaba prinde o forma clara:
La 32 de saptamani avem deja o poza:
Cam astea au fost intalnirile noaste "documentate" cu Radu, pana la nastere.
Desigur, am fost la eco din doua in doua saptamani pana la patru luni, apoi o data pe luna, dar nu am luat poze de fiecare data.
Mai am si filmele cu morfolgiile fetale (si la Teo, si la Radu), cand am avut si confirmarea ca sunt baieti, dosarele de analize... si poze cu o burta maaare, maaareeee...
Pfff, ce vremuri!
Parca mi-as dori din nou sa fiu insarcinata. E un sentiment unic.
Pe care il poti repeta ori de cate ori o viata noua creste-n tine... Si nasterea. Si-un bebe mic si nou la sanul tau. Mi-e dor de lunile acelea.
Copiii cresc si nu e zi care sa nu fie o experienta noua. Fascinanta. De care imi va fi dor peste trei luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu