17 Decembrie, in memoriam

Astazi se implineste un an de la moartea tatalui meu.
Inca mi-e dor de el, si probabil o sa imi fie intotdeauna.

2 iunie 1928 - 17 decembrie 2007

Vesel, gura mare, sufletul oricarei conversatii, pasionat conducator auto. Mecanic, pentru masina lui si-a altora... Electrician, pentru toate televizoarele si aparatele de radio ale prietenilor.
Skior, alpinist, ghid montan, iubitor de caini.
Supravietuitor al unei avalanse si multiplelor "atacuri" medicale. Ura medicii si se ferea de ei cat putea.
Tratament pentru raceala, trei caciuli.
Cum vine asta, tati, il intreb.
- Simplu. Cand esti racit, te asezi pe fotoliu, cu o palinca buna langa tine, cu picioarele pe taburet si cu o caciula pe laboante.
Asa, si?!!
- Si bei incetisor cate un paharel de palinca. Mai departe e simplu, te mai uiti la caciula din cand in cand.
????
- Cand vezi trei caciuli, te bagi in sacul de dormit, si pana dimineata-i gata! (raceala, sper)

Comentator politic de larga audienta (tot blocul).
Compozitor (de asemenea cunoscut) de injuraturi sofisticate, care merg la suflet.

Am invatat de la el sa nu ma enervez la fel de tare, sa schiez, sa copilaresc fericita de cate ori am ocazia, sa conduc, sa injur, sa ma arunc cu pasiune in tot ce fac si sa fac orice cu placere. Altfel, mai bine nu faci. Astfel am invatat sa gasesc placerea in tot felul de lucruri.
Nu am nici pe departe charisma lui, cred totusi ca nu s-a pierdut, o mare parte se regaseste la sora mea.

A murit in spital, insuficienta cardiaca ce a dus la ciroza. 
O inima atat de mare si calda nu se putea multumi cu cateva infarcturi, asa ca s-a gasit o alta cale...
Ultimele lui cuvinte au fost "ce face Dodo (asta-i fiul meu cel mare, cel mic nu era inca nici in proiect), dupa asta a intrat in coma si nu am mai 
putut vorbi cu el.

Cu o noapte inainte am stat cu el amandoua (eu si sora-mea) si l-am vegheat. Cand am plecat, de dimineata, ninsese atat de tare ca a trebuit sa ne dezgropam masinile.
Iubea zapada la nebunie, asa ca am conchis cu sora-mea ca tata se duce in rai si va fi responsabil cu zapada de acum incolo.
Asta a fost duminica spre luni, cand am plecat era in coma, dar se lupta cumva... respira, in ciuda personalului medical care renuntase sa mai faca ceva, si ne sfatuia si pe noi sa facem la fel. Nu o sa uit niciodata spitalul acela rece si mizerabil, care ne-a refuzat o rezerva contra cost pe motiv ca "oricum o sa moara, de ce sa mai dati banii?" Municipal...

A murit luni dimineata, in timp ce imi ridicam pasaportul nou. Zece ani de-aici inainte voi avea pasaport cu ziua in care a murit tata. Imi vine sa plang de cate ori il deschid. Am inotat prin zapada pana pe Iorga.

A nins si la inmormantare, la parastas, de Craciun si de Anul Nou, asa de frumos cum nu mai ninsese de mult.

Multumesc lui Dumnezeu pentru tatal meu, pe care nu l-am ascultat intotdeauna ca orice copil rebel, pentru copilaria mea fericita cu el,  cu vacante peste tot, ski, restrictii, interdictii educationale, program fix, minciunici si a lot of fun! Si pentru orice zapada.