Vechituri (jurnal februarie 1998)

"capra - lapte; lapte - baba" reflecteaza profund Clara in cartea ei, din care un fragment a fost publicat la rubrica - d e b u t u r i - din revista saptamanala de literatura "Luceafarul". Dar eu, momentan am uitat ce profund reflectez, caci trebuie sa strang balta de pipi pe care a insirat-o cainele nostru din bucatarie pana-n baie via hol; apoi caca, verde de la hidrocortizonul halit de dimineata.Asta ca sa se vada clar avantajul net pe care capra babei il are asupra cainelui de rasa al mosului! N-am mai scris de foarte mult timp... inainte tineam un jurnal, scris cu mult suflet dar si cu o oarecare ingrijire a stilului - un fel de jurnal-pentru-ca-sa-l-mai-citeasca-si-cine-vreau-eu-si-cine-trebuie-sa-l-mai-citeasca.... ca si cartea Clarei, de altfel.Per total, jurnalul avea sens doar pentru mine, si pentru cine mai dorea cu tot dinadinsul a patrunde in sufletul meu.... ADIO! au dreptate gospodinele: "cate n-as fi facut eu daca nu m-as fi maritat"...Simt nevoia sa am si eu un cititor al meu, pentru gandurile acelea pe care nu le impartasesc cu nimeni fiindca nu vreau, nu fiindca nu pot.Acasa nu pot nici macar sa ma rog in liniste. Aici nu ma mai rog. Ce oroare pentru biata Clara sa apara pe acceasi pagina cu "Baiatul cu bricheta" si "tristesse oblige", proza scurta cu accente de tristete, suferinta personala, iubire infranta care se ghiceste, dar nu se poate URLA! 9 (ian - scris si taiat, NA) FEB Log.hi -hi... nici nu mai stiu TIMPUL... Orice paguba, oricat de mica ma scoate infinit din sarite. De ce oare?Mult timp am fost mandra de echilibrul meu interior. Ma simteam puternica. Acum ma simt cum probabil se simte un bloc dinamitat pentru implozie.Ghizdurile fantanii se surpa in interior; mai inatai cad, tulburand cu un fleoscait apele adanci; apoi, din ce in ce mai multe bucati... apa devine noroi si apoi moare... Te uiti din afara si ce poti spune? Iata - aici A FOST o frumoasa "femeie - fantana". Iar inauntru poate mai sufera inca o broasca, iubirea, ceva mormoloci.Fi-va aici mai tarziu un lac subteran, cand noroiul va fi greu de sine insusi si se va aseza mai afund, balosind nefericitele, inoportunele pietre care, necladite bine poate, s-au aruncat inauntru, cautandu-si adevarata temelie. Si cine stie, daca patrunde aer, poate creste-o colonie de ciuperci otravitoare.Dar nu va mai fi niciodata o fantana, caci ghizdurile nu mai cresc la loc. Veni-va cineva si scoate-va pietrele, sangerandu-si mainile? Va cladi pe margine, poate asa cum trebuie, poate nu. - Apa! Apa lina! si va arunca galeata tulburand noroiul de pe fund... - Haide sa ne bucuram impreuna! topaira broastele si ciupercile si ce o mai fi putut creste din acei cativa mormoloci...Si avem o femeie - fantana cu apa amara, care poate sa vrea sa-si hraneasca broastele si cu altceva. Si floarea de nufar, atat de alba, atat de frumoasa, atat de sfioasa, pare atat de fragila, dar radacina ei coboara adanc, mai adanc, incolacindu-se prin noroiul de pe fund in jurul pietrelor care au cazut la inceput din ghizdul fantanii stricand echilibrul.