Xmas2k9

Se ia cordelina, se infasoara bine in jurul bradului si printre picioarele mesei, apoi se orneaza bradul, se fac poze repede, se cheama copiii care scot decoratiunile de la jumatate in jos si nu se mai fac poze, pentru ca se tin copiii. Cu ambele maini.
Craciun fericit!

(speram sa avem, in ciuda celor 39.5 grade ale lui Teo...)

Primii pasi, a doua oara

Astazi am avut in vizita o draga prietena.
Pentru ea special Raducu s-a ridicat frumos in picioare si a executat cativa pasi, singurel, nesustinut, asa, prin mijlocul camerei.
O data... inca o data... cat pe ce sa scape neobservat, la ce tevatura era in momentul acela prin casa.

As tipa de fericire (oricum mi-au dat lacrimile cand l-am surprins cu coada ochiului, desi n-ar fi chiar prima oara cand vad asa ceva) si as spune "Radu merge!!!" dar stiu ca mai dureaza (cel putin) putin pana se porneste intr-adevar.

Pana atunci, suntem toti un zambet! Salut, Rites, pa, pleaca acum... (asa a spus Teo dupa ce, desi ne-a spus ca pleaca, fata nu se urnise totusi de pe canapea :D)

d'ale lui Teo

Domnu' Teo butoneaza frenetic telefonul fix.

Ce faci Teo acolo?
- caut internetu'...


si mai tarziu:

- mami, degetele astea doua se bat cu un buton!
(tasta cu doua degete pe acelasi buton)

- alo...buni???? De ce nu esti acasa?!

Din seria PRIMUL ORICE

La sanius!





prima data cu saniuta!

Si nu cu orice saniuta. Ci cu saniuta mea, de cand eram si eu (un pic mai marisoara) ca ei!



De fapt, si Teo e in premiera pe sanie...

fetisoare dulci

keeps on popping

La plimbare, cu inevitabila oprire de 30-45minute in parcarea insorita dintre blocuri.

Uite un BMW!
(da)
Are si faruri!
(sigur ca are)
are si stopuri (sigur ca are)
are si usi (cate?) patru usi!
are si portbagaj... (bineinteles ca are!!!)
mami, bemweu asta are o fata in portbagaj? (?!?!?!?! Curierul/ Transporter 1)

Mami, ce sunt astea?
(faruri de ceata sunt)
Giiiiiz.... ce faruri de ceata are fordul asta!!! (giiiz.. adica... Jesus!... de unde o fi auzit-o...)

turta dulce

de la un targ de pe langa cluj, in forma de inimioara, cu flori de zahar albe si roz desupra. (:) arta culinara populara)

"vreau sa scot florile astea frumoase din pamantu asta"

pana la urma s-a prins ca si "pamantu" e dulce, si a mancat tot.

...si alte influente

Teo alearga prin sufragerie foarte agitat si striga ceva. Ce spui tu acolo?
Se opreste si striga la mine, si mai tare, dar foarte clar:

BARBATII NU MAI VOR SA FACA SERVICIUL MILITAR!!!


Aham? Serios? De unde stii tu asta?!

DE LA TOBY!
(ah, acum m-am prins... e o propozitie pe care o spune Neagu Djuvara in lectura Istoriei Romanilor pe suport audio...)

Seara la culcare ne cere "vreau sa ascult povestea cu navalirea barbarilor"... oare o sa-i placa istoria cand o mai creste?

cred ca trebuie sa notez... incet, incet, cu ceva exercitii Teo a trecut luna aceasta de la "vrei sa..." referindu-se la el, la persoana intai: "vreau, mie, al meu, a mea, eu sa fac, eu sa ma duc..."
Am baiat mare!

influenta TV asupra copiilor mici si foarte mici

stai putin sa-ti aduc granulele homeopate, ii spun lui Teo si dau sa ies din camera.
El imi raspunde, prompt:
INTEGRALE!!! Vrei granulele alea INTEGRALE!!!!

am o buba mica...

s-a taiat la un deget, intr-o masinuta. Cat trebaluiam eu prin bucatarie, el striga la gard... ai o buba mica, ai o buba mica.... are si sange, rosu...

(SANGEEEE???!?!?!) percutez eu in sfarsit si ma reped sa vad ce are.... Pe aratator, cam pe un centimetru lungime, o pata de sange uscat (deja?!?!)
Il pup, ma apuc s-o sterg, si el scoate perla "e o mica voma... ca o picatura..."
Ha?! "da, da e o mica voma. CA o mica voma..."

In fine, ce sa mai zicem, ne-am chinuit, si eu si buni sa-i explicam ca atare exprimare nu e prea placuta... el a tinut-o pe a lui...


Mai pe seara, vine TL acasa cu un set de magneti, forme cu care se poate "desena" o fata: ochi, ochelari, urechi, nasuri, guri, sprancene, par... si i-l prezinta lui Teo.
Se apuca impreuna sa mestereasca. Si aud: "vrei sa pui voma asta de ochi pe fata asta roz..."

VOMA?!

"Da, asta in voma de ochi albastru..."

AAAA (bec scurtcircuitat, fericit...) FORMA!!!! Teo, FORMA!!!!

micul dejun

Cum arata mic dejunurile noastre....

Ma trezesc candva intre opt si noua, cand cade un copil din pat peste mine, care dorm pe saltea, langa patul lor. Copilul se trezeste si el si incepe cu diverse fasoane, trezindu-l si pe celalalt copil.
De obicei Radu da trezirea, ieri a cazut Teo, inca mai am buza umflata...

Incep amandoi sa misune in sacii de dormit, ca niste rame frustrate ca nu se pot catara sau incaleca etc.
Eu, pentru ca mi-am adus de cu seara din sertar, am pampersi la indemana, prind cate o rama, o schimb si o var in trening redandu-i statutul biped.

Apoi sar gardutul (in usa de la sufragerie este gardutul, ca sa nu iasa Radu, sa stea pe gresie pe hol, sau sa dea iama prin oalele mele la bucatarie) si fug la bucatarie care este alaturi si ma apuc sa "pregatesc".

Piticii stau urcati pe gard, unul urla si bombane, celalalt ii da cu ce a vazut el la TV, la reclame: "vrei Paula cu ochelari" "vrei lapte la canuta mare" "vrei Danonino cu magneti din astia" etc,... etc... si se uita impacientati la ce fac eu.

Eu iau frumos doua castronele, pun intr-unul cereale fara lapte pt Radu (4 lingurite mici) si in altul integrale (fitness) pentru Teo, puree de mere (pt Teo, 365) puree de mere cu banane (pt Radu, Hame), unt cum ne-a invatat Babymom, scortisoara, si bag la microunde pe rand cate 33 secunde, in uralele asistentei.
Apoi adaug cate un paharel de branza de vaci (365, fara conservanti :D), sau doua, depinde cat de tarziu e si cum se vor mai incadra celelalte mese.

Pun copiii in scaune, Radu cu centura, dau drumul la TV, ruleaza invariabil Cars (o fi stricat??) si sar gardul dupa castronele, revin cu amandoua intr-o mana, si cu cafeaua mea reincalzita in cealalta.
Sotul meu face cafea pe la 12 noaptea, o bea tot cam atunci, si mie imi ramane o cana plina, daca am noroc, si rece, evident.

Pun castroanele si cafeaua pe masa lui Teo, si incep, fiecare cu lingura lui, o lingura la Teo, 2,3,4,5 la Radu ca Teo pana mesteca te apuca jalea... nu-i bai, apuc sa iau o gura de cafea, si repetir.

Uneori Teo vrea sa manance singur, si se descurca binisor, doar ca nu vrea prea des. Mai beau si eu cate o gura de cafea, pana striga Teo la mine "mami, cafeaua asta miroase urat!!!" si trebuie sa i-o iau din nas... o pun in biblioteca, unde uit de ea... o beau pe la 12, rece, evident.

Cam asa se desfasoara ostilitatile de dimineata. Dupa ce se termina din castron, Radu incepe sa urle si sa bata cu palmele in masa, motiv pt care nu pun niciodata nimic pe masa lui. Ma duc dupa grisine (da, am mai sarit gardul inca odata, si inca o data... si daca am uitat servetelele, inca odata...) le las cate doua si fug si eu la bucatarie sa rontai ceva de dimineata.
Oricum, e muuult mai bine decat cand Radu bea biberon si Teo in acelasi timp urla ca vrea si el sa fie bebelus mic ca Radu.

Cu aceasta ocazie consemnez ca din aceasta luna (da... abia de acum) a inceput si Radu sa accepte branza de vaci. Pana acum, sa n-o vada!

un urs decapotabil...

am facut din plastelina un urs, cu forma de facut ursi; si pentru ca l-am facut gros, am luat o lama si l-am taiat pe verticala, obtinand doi ursi, apoi patru ursi.

Dorel, e in extaz:

"un urs DECAPOTABIL!!!! E DECAPOTABIL!!! Mai fa un urs decapotabil!!"

niste duamne militeaza

S-a iscat o gilseava in blogosfera.

S-ar putea crede ca se discuta despre alaptat. De fapt nu... nu va lasati induse in oroare.
Se discuta despre statul acasa. Cu copiii. Este adevarat ca statul acasa cu copiii tampeste?
Este adevarat ca statul acasa trebuie ocolit, scurtat, taiat cu orice pret?
Este adevarat ca stand acasa, cu copiii, sacrificam acea minune din viata noastra, adusa cu greu si multe zile, si nopti de munca continua: CARIERA?!?!?!

Ma umfla rasul. In primul rand, pentru ca exista femei care chiar gandesc asta, si nu numai ca o gandesc, o mai si scriu. Si nu o scriu oricum, oriunde, ci pe un blog unde se scrie despre alaptat...
Mda. Copilul meu cel mai drag, primul, saracul de el sufera rau de cand stau eu acasa. Altfel, toata lumea este foarte fericita... (ha-ha, de CARIERA vorbeam...)

Conjunctura a facut ca dupa nasterea primului meu copil sa ma intorc la serviciu pe cand el avea sase luni. Desi mi-a mers rau (din punct de vedere al carierei, care, parasita la nasterea lui Teo, s-a razbunat:D) a fost perioada cea mai plina de concluzii din viata mea.
Am aflat ca aici, in Romania multinationalelor ticsite cu balcanici multinationali, e plin de misogini. Daca ai facut un copil, si ai lipsit putin, cat sa-l nasti, nu mai esti "suta la suta dedicata carierei".
Daca ai indraznit sa ramai gravida inca odata, in timp ce erai in observatie (sefii si colegii trebuie sa se edifice ca, dupa ce ai nascut, esti normala la cap, te poti re-adapta, mai esti dedicata firmei, nu ai uitat tot ce stiai impingand si nu te-ai inmuiat de tot alaptand si NUUU, nu consideri ca e mai important copilul tau racit decat o sedinta programata dupa orele normale de serviciu) esti total pierduta.

Desprinzandu-ma astfel putin, am aflat ca nu cariera ma face pe mine om... ci eu am facut o cariera. Precis ca mai pot face alta. Oriunde.
BTW, faptul ca postul meu s-a desfiintat in urma mea... mi-a spus ceva.

Iar cand am intrat in concediu de ingrijire a copilului pentru Radu am vazut tot restul. Toate momentele dulci pe care i le-am furat lui Teo reintorcandu-ma la serviciu.
Motive pur materiale m-au indemnat atunci, si acum multumesc lui Dumnezeu ca a aranjat pentru noi (aici in Romania) aceleasi motive financiare in asa fel incat sa pot sta acasa cu amandoi, si sa-mi deschid ochii.
Sa-i pot vedea cum cresc, sa fiu parte din ziua lor, sa fie ale mele toate zambetele, progresele, lacrimile. Nu doar somnul linistit dupa o zi in care nu stiu exact ce au facut copiii mei.

Jos deci palaria pentru toate femeile care au ales sa stea acasa, mai mult in favoarea lui mai putin, indiferent cat de importante erau inainte de. Indiferent cat de scump isi vindeau materia cenusie, jos palaria pentru cele ce au ales sa nu-si vanda sufletele ci sa le intinereasca putin alaturi de pruncii lor.

O femeie puternica nu simte ca "pierde tot" atunci cand se rupe, pentru o vreme, de cariera, de serviciu, de public asa cum era el perceput inainte de.
Ea va putea relua oricand. Sau va putea schimba totul. Porni altceva. Face orice. Oriunde, mai tarziu.

Ei bine, eu ma tem putin de momentul "reluarii". De ce? Pentru ca stiu ca cei care gandesc altfel (ca doamna MM si alti anonimi din comentariile care m-au provocat) asteapta sa le demonstrez ca mai pot. Sunt siguri ca am cazut (eu, noi, mamicile care "stau" acasa si-si permit delasarea de a-si respira pruncii crescand) ca nu mai putem face fata, ca nu ne vom readapta si nu vom mai da randament.
Ma tem... dar sunt din ce in ce mai sigura pe mine. Pentru ca nu ma intorc nicaieri.
Nu reiau.
Incep. Voi incepe ceva nou. Voi munci bine (cum am facut-o mereu) dar putin din alta perspectiva. Din perspectiva corecta.
Muncesc pentru a face fata angrenajului social in care traim. Mai practic... muncesc ca sa traiesc (bine).
Pentru satisfactia personala, voi munci cu placere (nu pot altfel... intotdeauna am pus pasiune in ceea ce am facut). Dar. Dar! nu voi (mai) trai ca sa muncesc.
E adevarat, sunt pierduta! Pentru lumea carieristelor. Hi, hi, ma umfla rasul.
M-as reprofila, astfel incat sa pot lucra de acasa. Nu am gasit inca balanta (cheltuieli...) dar caut.

Asadar multumesc inca odata lui Dumnezeu ca m-a lasat sa stau acasa cu copiii mei. Ca i-am putut alapta atat cat am putut, dar mai mult, ca pot fi alaturi de ei fiecare pas. Ca pot vedea acesti doi ani ca pe un castig imens, am castigat doua suflete tinere si pure in viata mea, nu ca pe o pierdere!
Am (ati) pierdut o cariera?! Pfff... facem alta!

Si am facut dus. Mai scurt, e drept. Apropos, cand alaptezi, e bine sa te speli. Chiar mai des... de mai multe ori pe zi :D!

Am fost la coafor cand am simtit ca imi face bine.
Totusi, nu inteleg ceva. De ce trebuie sa ma epilez :D?!


Si inca ceva. Se spune "stai acasa". De ce? Cine sta?!

trei imagini pentru doisprezece ani

Sac de dormit

Pe scurt as vrea sa fac o sugestie producatorilor de saci de dormit pentru bebelusi:
Sa faca ei un lucru istet, care le va creste vanzarile:
sa puna fermoarul pe lateral, nu pe mijloc (nu pe burta, adica)
si
fermoarul acela, pus pe lateral, sa se incheie dinspre sus spre jos, dinspre subrat spre picioare...

DE CE???

Pe lung... de cand folosim noi saci de dormit pentru copii am gasit un singur model care sa permita iesirea picioruselor nazdravane in timp ce corpul este (inca, totusi) protejat la caldura sacului!!!
Si am cautat, am vizionat, si am investigat.
Ori au fermoarele pe mijloc... ori daca cumva le au pe lateral, se incheie de la picioare spre cap.
Pai la ce foloseste asta?! nici scutecul nu-l poti schimba fara sa dezvelesti complet copilul.
Si apoi, ei, copiii (cel putin ai mei) nu se simt deloc bine in sacii astia.
Se simt prizonieri, imobilizati, contentionati.
Nu se pot deplasa, nu-si pot vedea, pipai si suge degetele de la picioare... si alte activitati specifice bebelusilor sunt imposibile!

Daca sacul se deschide de la picioare spre cap... e atat de simplu si placut pentru toata lumea! Lasi fermoarul putin desfacut. Radu isi scoate picioarele pe-acolo, le ridica peste cap, se uita la ele... le mai baga in gura.. se mai foieste.
Se mai ridica, se mai plimba prin pat... pana la urma adoarme... trag fermoarul... si gata!
Teo umbla prin casa cu sacul pe el, ca o camesoaie lunga, se mai urca in pat mai coboara, iar mai urca... iar coboara... pana la urma se cuibareste si el pe perna si adoarme. Ii scot sosetele, trag fermoarul pana la capat si gata! pregatit pentru un somn linistit, la caldura!

Se stie (printre parinti :D) deja ca bebelusii urasc sacii de dormit. De ce? Tocmai pentru ca le limiteaza miscarile!
Daca sacii s-ar desface putin jos, fara sa devina impracticabili, toata lumea ar fi multumita, iar producatorii de saci ar putea vinde si saci pentru copii de 6 ani!
Nu numai pentru bebelusi...

Sa fiu sincera, la cat de frig se face noaptea, mi-as dori si eu un sac de dormit cu fermoar la picioare... ca sa ma pot deplasa prin casa gratios, bine invelita, fara sa dardai masiv de dor de plapuma in timpul evenimentelor nocturne declansate de copiii mei...

Designeri! FERMOARUL!!! Va rugam....

in picioare si atmosfera din jur

5 octombrie 2009. Astazi se implinesc doisprezece ani de casatorie si aproape douazeci de cand suntem impreuna [emoticon care se da cu capul de toti peretii, ametit de fericire...]

Tot astazi, asa, in timp ce nu eram atenta si ma uitam la "special births" pe zone reality (de parca n-as avea my own two very special births...) Radu s-a ridicat singur in picioare, in mijlocul camerei, avand cate o masinuta de-a lui Teo in fiecare mana...

Cand l-am vazut mi-a stat inima. Prima data de emotie si preaplin de fericire. Apoi, am zarit in spatele lui pe directia "azimut creierii zob" camionul cu macara, din lemn, de la Ikea... asa ca mi s-a strans de tot (inima), de spaima drobului de sare.
Am tras un ragnet ce se vroia... incurajator, cred, si am plonjat pe burta intre copil si camion.
Copilul, istet si cu instincte bune, s-a aruncat si el pe burta, in alta directie, bineinteles. Tot e bine ca nu in directia camionului...
S-au uitat amandoi la mine, Radu usor emotionat (l-am luat in brate si l-am felicitat pentru reusita) iar Teo de-a dreptul mirat.
Asa ca i-am explicat ce chestie grozava a facut frate-sau... si el repede s-a ridicat in picioare si mi-a declarat mandru "si Teo se ridica singur in picioare!!!"
I-am povestit ca si el, la vremea lui, ne-a dat pe spate cu aceasta realizare, iar acum e normal ca se ridica... si ii da un exemplu fratelui lui... care nu s-ar fi ridicat daca nu invata de la el... de la Teo...

Peste cateva minute, ma striga: "mami, s-a ridicat in picioare!"
Eu ma uit bulversata in jur (toata lumea statea pe burta) si ma intreb, cine oare s-o fi ridicat...
"Marsha, mami, Marsha s-a ridicat in picioare!"

aha... well... pai Marsha e mare!

tacere.

Da... e blonda Marsha...

:D asta, desigur, e pur contextuala... copilul meu de doi ani nu stie (inca) bancuri cu blonde... :)


si mai jos, imagine idilica de liniste in familie si de colaborare frateasca:
(dureaza circa doua minute)

daca toata lumea e in vacanta...

zicem si noi ca suntem. Oricum, septembrie e luna mea favorita pentru vacanta. Sau era, pe vremea cand lucram...

Iar acum? Vacanta de la ce?
De la nedormit (ia sa dorm si eu amiezile, cu copiii, in loc sa scriu pe blog) de la Bucurestiul fierbinte prafuit (doar putin, putin, o fuga)...

De la mai ce? Pai... atata, nu ajunge? Cateva zile in care sa nu dormi (ca asta fac tot timpul, nu apuc sa dorm) acasa, ci sa nu dormi la munte... alte cateva zile in care sa dormi amiezile, cate o jumatate de ora, o ora... ce huzur. O zi petrecuta prin parcuri (de la zece dimineata, pana la opt, seara!)

Am adormit la soare, in curtea pensiunii, douazeci de minute (wooow)...
Am fost la piscina. Am inotat, my regular 20laps (wooooooooooooooow)...
Am fost la munte, cu copiii si cu TL. Asta da, realizare!

prin Herastrau...

Sau cum e sa nu ai copiii, sa nu intelegi cum ar fi sa ai, si nici sa nu-ti pese...

Ne plimbam prin Herastrau, pe aleea cu fantani.

Forfota, ca duminica seara in parcuri, copii, biciclete, triciclete, role, caini, skateri, pietoni, bastoane, baloane, doi clowni...
Lipsesc lozurile de trei lei si merele in glazura rosie, dar pun pariu ca, cel putin merele, sunt un pic mai sus langa pod.

Stam putin sa se uite copiii la apa, le place foarte mult... si la un moment dat Teo se smulge din mana mea si traverseaza aleea in fuga...
o "domnisorica", dar nu chiar mica, pe role, tocmai ia curba in mare viteza, nu vede, nu incetineste, sau nu poate... Teo zboara peste ghetele ei si plonjeaza pe burta - taras cam un metru. Usor uimit schiteaza un urlet, deja sunt la el sa-l vad ce a patit, sa-l linistesc.
Domnisorica plecase. Nici nu s-a uitat in urma.

Ma uit la copil, n-are mai nimic, doar si-a julit palmele nitel, si un genunchi, pantalonii nitel murdari si cam atat. Ii explic. Uite de ce nu e bine sa fugi fara sa te uiti, de ce trebuie sa mergi de mana cu mami, sau pe langa mami, intotdeauna trebuie sa te uiti in stanga in dreapta pe unde mergi, ai traversat aleea si nu te-ai uitat... n-ai fost atent... si uite, te-ai ciocnit cu domnisoara...

Ma rog, sa invete si copilul ceva, daca tot a gustat asfaltul. Printre dinti adaug totusi... "putea si ea sa se opreasca sa vada daca esti ok..."
Cum intre timp intrasem deja pe o alta alee, dam de individa, care aude ce bombaneam eu... si... ei bine... imi spune:
"sa te inveti minte sa-ti tii copilul de mana, cucoana - nu sa-l lasi sa alerge, ca eu n-am cum sa ma opresc!!!"

Inainte sa ma enervez de tot ii repet ca n-o consider vinovata, cred doar ca putea sa se opreasca sa vada daca l-a lovit rau, daca e ok... poate era singur, poate nu eram atat de aproape... in fine.

Acuma... chiar asa. E normal sa-mi tin copilul legat de mine chiar si in parc?! (ca eu il tin cat pot, asta e altceva... dar intamplarea de azi e o dovada ca nu-i place sa fie tinut tot timpul "la picior"...)
Exista alee de roleri... exista trasee marcate pentru biciclisti... totusi fiecare poteca pute de roti, claxoane, viteza, figuri - iar cei care aleg sa se plimbe pe jos se feresc ca gainile sa nu dea vreo roata netoata peste ei?!

Ma plimbam si eu cu rolele prin parc, pe vremea cand nu erau poteci de bicicleta si piste de rolleri... mi se parea insa normal sa nu-i deranjez pe cei din jur... daca e aglomeratie sau plin de copii sa incetinesc... sa ocolesc... si sa-i feresc pe cei pe langa care ma deplasez. (sunt nebuna???)

Iar atitudinea asta, "nu e vina mea, pa-pa" ma umple de scarba.
Mai drastic spus, domnisoara ar putea fi conducator auto, si ar putea lovi un pieton... care, sa zicem, ar traversa neregulamentar.
Extrapoland, s-ar uita bine dupa semnul de "trecere pietoni" apoi ar pleca in tromba, lasandu-l pe idiot sa sangereze pe sosea. Doar e vina lui, nu?

Sau, mai bine, s-ar opri sa-i dea vreo doua... sa se uite bine alta data pe unde traverseaza...

Keep on popping....

Intrucat Teo nu se lasa si in fiecare zi produce cateva fragmente de gandire pura care mie (deh, mama) mi se par notabile, voi deschide un post cu perle, pe care il voi edita de fiecare data.


august 2009, doi ani si patru luni:

- propozitie luuunga: Dorel se joaca cu cablul de la calorifer!
- alta propozitie: Am pus parchet (cine? Dorel cu mami si cu tati...) in casa asta ca sa se tarasca pe jos mai bine Teo si cu Radu. (adica vorbim, nu ne incurcam...)

- "Mami s-a tuns pe picioare"!!!!! ?!?!?! (actiune numita epilare, si executata in absenta lui... era cazul, clar.. daca a observat pana si copilul)

octombrie 2009

- hai, cine vine sa-l spal pe dinti?
- RADUUUU!!!! striga Teo si fuge sa se ascunda....

la cumparaturi, cu pretentii....
- ce-i asta?
- buretelul bob (pantofi cu Sponge Bob) iti plac?
- nuuuuu, nu vrei buretel!!! sa plece buretelu', e urat, nu vrei pantofi cu buretelu' boooob!!! (mai avea putin si plangea...)

prin casa:
- desface Teo un pampers (uscat) si zice "uite, are niste arcuri!!!"

- "vrei sa plimbi motocicletele pe salbaticii astia!"
Teo statea la masuta lui, cu o carte cu animale salbatice. S-a uitat la ea ce s-a uitat, apoi s-a plictisit, a pus cartea inclinata (rampa pentru masinute si motociclete) si a cerut motocicletele sa se joace cu ele...

noiembrie 2009:

stai putin sa-ti aduc granulele homeopate, ii spun lui Teo si dau sa ies din camera.
El imi raspunde, prompt:
INTEGRALE!!! Vrei granulele alea INTEGRALE!!!!

Volvo

Perla perlelor tuturor timpurilor (pana azi, evident).

O stiti pe Marsha? Micuta, blonda, sapca rosie, umbla cu Roary, cand nu e cu Teo....
Adica ea:



Mai departe... stiti sigla Volvo?




Pe Teo care stie toate siglele de masini, il stiti... Cea mai mare distractie e sa numim toate masinile intalnite la plimbare... si sa strigam, neaparat foarte tare, dupa bemweuri.

Pe Marsha a pierdut-o prin casa, o tot cauta de ceva timp, si in seara aceasta a regasit-o.

Foarte fericit s-a asezat turceste pe tatami "uite!!! am gasit pe Marsha!!! mami, e Marsha" si o tine in mana la distanta, o apropie, o pupa, iar se uita lung la ea...

"Marsha are mainile Volvo".

Paf. Bang. Ne-a luat ceva. Voua?

perle, proaspete...

Din categoria "sa facem misto de mami"

- il dau in leagan, fericire mare; da capul pe spate, se loveste de spatar si incepe sa rada.
Eu il intreb "de ce dai cu capul, draga?"
si el... "de leagan" si rade la (de) mine...
Asa intrebare... asa raspuns....

- plimba pe podea un porc de plastic, albastru.
Ce faci? il intreb.
"te tarasti cu pocu"
si ce face porcu?
"albastru" vine raspunsul prompt...

- scartaie papucii pe gresie si face un zgomot enervant. Pana la urma strig la el, sa se potoleasca.
Si el "faci ca Pato, da-da-da"...
Iar azi incepe sa topaie pe strada si sa-si dea cu palmele peste fund: "dansezi ca Pocoyo!!!"
Pocoyo asta, un adevarat izvor de inspiratie...

si... era sa uit... de tuksi-tuksi, ati auzit? Aveti si voi???

"vine tuksi-tuksi"
ce e aia?
"e in case!!!"
hai, ma, si ce face?
"ia copiii. (?!?!?!)... la plimbare (:)))"
si unde e?
"in case"
a, tu il vezi?
"da. si mami il vede"
unde????
"e tati!".

hm... si de aici ne invartim in cerc, ca daca il intreb mai multe raspunde numai cu "da".... sper ca nu l-a speriat bunicul cu ceva "bau-bau" ca ma supar rau. Oricum n-ar recunoaste... in fine.

Raducu o ia din loc...

vorbe de duh...

Are fi-miu (al mare) o vorba, spusa asa, de mirare combinata cu surpriza si cu superioritetea de a putea totusi interpreta cele vazute:

"tooo-ti-ko! too-ti-ko!" de obicei urmata de "se taraste pe gresie, Radu!!!"


acum sta turceste si se uita la ce scriu eu... "on-ghen-go"
on-ghen-go zici?

si el "tapico"
tapico???

"copki-copki"... si putem continua toata noaptea...
"tucsi-tucsii", "lapli-lapli" si rade... si rade...

la cumparaturi cu piticii

Ce se (mai) poate face cu un sling

Dedicatie speciala pentru Diana!

Soare, apa, nisip, si o lunga plimbare pe faleza. Teo a adormit in picioare, cocotat pe treapta lui.



Ca sa nu cada, l-am proptit delicat.












Am mers asa pana la destinatie!

Si cateva poze cu frumosul, noul meu mei-tai:

Bob Marley

Muscatura mea de caine aduce de departe cu Bob Marley... huh... [big grin]



Sa mai adaug ca Teo cand m-a vazut s-a uitat curios si a zis "ce buba mare! Mami are o buba mare-mare-maaare! Are ochi, are si nas, are si gura!"
Cine draga"
"Buba lui mami!"

ambalajul - portbagajul... si altele

TL desface din ambalaj un biscuite cu fructe, preferatul lui Teo. Teo intinde mainile lacom, il insfaca si, cu gura plina si mainile in continuare intinse, urla:

"Te dai portbagaju!!!!! Vreeei!!! Te dai portbagaju!!!! Vrei sa dai lui Dorel portbagaju!!!!"

Noi ne uitam "senini si cretini" (sintagma asta trebuie sa aiba copyright :D) si nu intelegem nimic. Ce portbagaj?! Al cui?! De unde?! (ce masina o mai fi stricat....)

Cu putin efort si o detenta, Teo reuseste sa ii smulga lui TL din mana... AMBALAJUL!!!!


articolul hotarat:
"esapamentu lu bemweului"

Domnul NU:

Teo, ti-a placut mancarea? (ma asteptam la vesnicul NU).
- DAAA, foooarte bun!
Bravo, sa-ti fie de bine! (chiar surprinsa de raspuns)
- Ai mancat foooarte bine, ai mancat tot!
Bravo, hai sa te pup!
- NUUUUU!

Intamplare de rahat intr-o tara de rahat

... pentru ca nu mai avea stare si urla continuu de mai bine de doua ore, am iesit sa ma plimb putin cu Radu in mei-tai prin cartierul nostru minunat, patrulat din 5 in 5 minute de cate o masina de politie. Masinile de politie se intalnesc pe la intersectii de stradute, se saluta, isi dau prioritate, si patruleaza... mai departe... linistite?!?!

Noi ne-am plimbat pe niste strazi frumoase, curate, cu vile proaspat rasarite, cu parcari marcate de primarie... locuri de joaca cate unul in capatul fiecarei alei...gee... am nimerit... unde?
Ma gandeam ce frumos poate sa arate un cartier care pana 2007 cel putin, cand il plimbam noi pe Raid pe-acolo, nici nu exista, acolo era un maidan murdar, numit de localnici "pe vale".
Ei, gandurile astea frumoase pana cand am simtit o durere puternica in picior. Desigur, greu de descris plastic desfasurarea evenimentelor, cert e ca intai m-a muscat, apropiindu-se pe furis, apoi a inceput sa latre si sa continue sa se repeada la mine.
Atata experienta am si eu cu cainii sa stiu ca nu ajuta la nimic sa fugi... oricum, nu puteam fugi, javra continua sa se repeada in mine.
I-as fi tras un picior, dar eram in sandale. Am inceput sa tip la el si sa bat din picior, mai mult de jumatate de metru nu reuseam sa-l indepartez, si cum incercam eu sa ma indepartez jap, era inapoi in pantalonii mei. Situatie fara iesire. Radu incepuse sa urle... cainele latra, spume la gura, si ataca fara oprire.

Nu mi-a trecut nimic altceva prin minte decat sa sun la 112. La un geam se aratau timid niste fete, si in timp ce in harmalaia generala incercam sa-i explic operatoarei in ce situatie sunt si ca poate este o patrula prin apropiere, am cerut adresa. Adica am intrebat CUM SE CHEAMA STRADA!

N-o sa va vina sa credeti. N-au vrut sa-mi zica. Cainele ataca in continuare... pana la urma din bloc a iesit alegand un domn, caruia, daca citeste bloguri, ii multumesc, si a fugit dupa caine sprint asa, voiniceste, punandu-l pe fuga (s-a pitit pe undeva pe sub bloc, prin tufisuri). Am inchis cu "112" si am plecat repede de-acolo...
Am apucat, abia atunci, sa observ ca parculetul aflat la nici 20m de mine era plin cu oameni, multi barbati in toata firea... nimeni nu a intervenit, sa ma scoata din rahat, desi ma vedeau clar ca sunt cu copilul in brate, cainele ataca continuu, si deja ma muscase... nimeni.. si nimeni nu a vrut sa-mi raspunda la intrebarea "cum se cheama aleea aceasta?"... suparator ca nu am zarit nicaieri placuta, deobicei in sectorul patru sunt constiincios marcate toate strazile.
Sa ma intorc s-o caut... no way, Jose...
Ce oameni, ce oameni draguti, si saritori, si empatici... si amabili... mi-e sila!

Mi-am ridicat cracul pantalonului sa vad care-i situatia, caci ma durea rau piciorul stang. Muscatura, adanca, blugii rupti, sange. Am sunat la CMU, noroc ca mai aveau program la ora respectiva, si m-am prezentat, tot cu Radu de gat, pentru antirabic, m-am ales si cu o reteta de antibiotic... antiinflamatoare. Distractia nu-i pe gratis, 115 lei o injectie, trebuie facute trei...

Cand sa platesc cu cardul, am vazut ca mi-a expirat de vreo luna... genial... in fine cred ca asta n-are legatura decat cu vorba aceea din poporul nostru amarat..."o nenorocire nu vine niciodata singura...".
Vorba sotului, ce-ti mai trebuie decat o amenda ca ai sunat la 112... !!!

Acasa cand am ajuns si m-am bagat la dus am vazut ca sunt muscata si la piciorul drept. Doar o perforatie, adanc, ca un punct. Nu am simtit, nici nu stiu, in toata invalmaseala aceea cand m-a muscat a doua oara...
Sper ca antirabicul si 5 zile de antibiotic sa ma scuteasca de spume la gura ulterior...
Nu ca n-as fi destul de virulenta si asa, poate nici nu s-ar vedea diferenta.

Oricum, vreau sa aflu numele strazii si sa fac reclamatie la primarie, era plin de copii pe-acolo si cainele e clar periculos... desi era marcat... in fine.

Mi-au mai inseninat ziua nitel (desi s-a inoptat intre timp...) asistenta de la CMU care l-a tinut pe Radu in brate si l-a distrat cat doctorita s-a ocupat de mine, si Teo acasa care mi-a povestit cum am intrat pe usa ca "mami a muscat un caine rau", si apoi m-a incantat cu jocuri de cuvinte "audi" - aude... "mami, audi aude"?!?!

Raduri...

"MAAAAI VREEEEI SA VEEEEZI RAAAADURI!!!!!"

striga Teo batand din picior... adica, inca (si inca, si inca) un filmulet cu fratiorul Radu taras prin casa...

Intram in seria "gramatica, asa cum o vad picii de doi ani" :))

Acasa si Dincolo

Ma uit cu Teo la niste poze cu noi patru, mi se pare o activitate stimulatoare pentru el, caci povesteste, recunoaste persoane si obiecte si uneori chiar incropeste o idee de actiune, pornind de la poza respectiva.

Ma surprinde cu felul in care percepe el "geografia apartamentului" nostru.
Baia, e baie, bucataria e bucatarie... si camerele sunt.... DINCOLO, si.... ACASA!!!


"Acasa" e camera "lui" unde a stat de cand s-a nascut si pana s-a hotarat sa vina sa doarma cu Radu in pat... Radu care era "dincolo"!
"Acasa" sunt toate jucariile, atelierul lui McQueen, acolo se joaca el toata ziua, acolo mananca (amandoi, de fapt) in scaunelul lui inalt.
Totusi, seara isi ia o masinuta si perna si "vrei sa mergi dincolo, la culcare, cu Radu"...

Latest news in fashion design

Am gasit ochelari!!!

(ma anunta Teo glorios, in timp ce spalam vasele si el misuna prin spatele meu rascolind prin sertare si printre castroane...)

Platon

Pentru ca se ia o leapsa cu pisoi prin blogosfera m-am intrebat daca nu merita si Platon o intrare la mine pe blog (mama sigur se va bucura!)...
(eu zic ca merita. A facut facultatea de medicina veterinara impreuna cu sora-mea... i-a fost mereu alaturi tatei, si acum pisiceste pe langa mama, cuminte...)

Si poze (unele, by_Andreea, altele, by_me).

Perdea cu motiv:






la caldura:



mic-mititel-si-tare-curios: