co-sleeping pe 900mm

... sau despre cum e sa dormi intr-un pat din cinci!

Pe la noua l-am culcat pe Radu. Am stat cu el pana a adormit, apoi am plecat ca de obicei, discret, sa-mi vad de treaba prin casa.
Ca sa dorm si eu mai bine, macar o noapte, l-am culcat pe Teo la el in camera, pe la zece. Am stat cu el pana a adormit, ceea ce a insemnat un pui mic de somn si pentru mine, la el in pat.
Apoi m-am mutat la Radu in camera, adica in dormitor, unde mi-am ales un pat (din trei) si m-am lafait si rasfatat cu ceva somn in liniste (de pe la 12...).

2.55 (ce ora o fi si asta?!) - trezirea obisnuita pentru mica plimbare la baie (am trezirea asta in fiecare noapte din septembrie 2006 - prima sarcina, si vad ca am ramas cu ea; o vreme erau mult mai multe, bine ca s-au rarit...), verificarea copiilor, usilor, apei, gazelor, TL este in birou, inca lucreaza.

Am incheiat turul si m-am strecurat la loc in somnicul meu atat de bun si de placut si de linstit (si ce raritate!).
Nu apuca sa-mi adoarma si simturile mele de mama cand mi se pare ca aud o fosneala pe hol, la usa.
Sar din pat, ies fara zgomot... Teo cu perna in brate se freca la ochi si miorlaia ceva cum ca a visat urat.

L-am luat in brate si l-am dus la loc in patul lui. Am vorbit putin, n-am reusit sa aflu ce visase, si a adormit.
Mi-am zis, hai sa dorm cu el, ca sa nu ma mai foiesc atata prin casa... "uoaaaaaaaaa, uoaaaaaaa" ragnete disperate dinspre "dincolo" ma fac sa tasnesc ca un arc si in cateva secunde sunt cu Radu in brate, la el in pat.
"uoaaaaaa, uoaaaaaa" nu se lasa mai prejos Teo, de la usa, tot cu perna in brate.
"vrei la maaaaami.... vrei la maaaaamiiiii"

Excelent. Doi copii urla la 3.30 dimineata din toti rarunchii, lacrimi siroaie pe fetele lor mici, iar TL din biroul lui pare ca e la mii de km departare si nu aude nimic, desi sunt sigura ca deja ne injura toti vecinii din bloc.

Intrucat aceasta situatie trebuie remediata cumva... pun baietii in acelasi pat (si... minune!!!! tac amandoi ca prin farmec si incep ca se traga de cap si de maini si de picioare, cat se poate de veseli) si ma duc in birou sa ma iau nitel de TL. Ma racoresc olecusoara (cica "n-am auzit, aveam castile la urechi, mai am sase pagini de tradus, ceeeee, ma veeeezi pe mineeee ca DOOOORM?!?!?!!?").

Ma intorc in dormitor, pun putina ordine in ghemul de manute si picioruse fosnitoare (Radu cu capul la o tablie, Teo cu capul la cealalta, ca sa nu-si care picioare in cap in somn) si ma intind si eu langa ei, mai pe margine asa (cum e oare posibil ca cel mai mic sa ocupe cel mai mult loc?!). Dupa inca putina fosneala de acomodare adorm amandoi.

Ma uit la ceas. Aproape cinci. Adorm instantaneu, de nervi.

Ne-am trezit la noua, toti trei de-odata. Nu cred ca am dormit vreodata asa de tarziu toti, oricat de tarziu ne-am fi culcat.

Hurray, traiasca co-sleepingul! Trei suflete in 90/200cm - daca am fi avut pat dublu, pariez ca venea si TL.

Despre cum e sa dormi in cinci paturi

Intrucat am lucrat ani de zile cu stocuri si tot ce tine de ele, iata ca oi fi prins vreo boala.
Imi place sa am stoc.

De obicei de hartie igienica, pachete de cafea, de servetele, sticle de ulei, iar vorba celebra a sotului meu este "dati-mi doua", deci ne potrivim.

Treaba cu stocatul se extinde consumatorist, si uite asa cand gasesc pantofi sa-mi vina (e foarte greu, ce-i drept), bluze care cad bine, jucarii despre care presupun ca nu se pot imparti intre (cei doi) copii sau se pot strica/pierde nascand astfel tragedii... iau doua perechi / bucati.

Tot pe lista asta, avem doua scaune inalte pentru bebelusi (da, pana la urma l-am luat si pe al doilea, la fel cu primul, pentru cei care radeau de lamentarile mele... Teo nu renunta la scaunul lui in favoarea lui Radu, si nu vad de ce as insista.... dati-mi doua!), doua carucioare (a fost o faza de tranzitie in care primele doua s-au intalnit cu urmatoarele doua si am avut patru carucioare, dar am reglementat situatia si acum avem doar doua: cel de gemeni si cel simplu si foarte usor), doua patuturi de bebe (unul de lemn, unul pliant, de voiaj), doua sterilizatoare, unul la mine si unul la mama, etc...etc...etc.

Si, de fapt, ca sa fie mai clar de unde vine toata ameteala asta... avem doua garsoniere!!! Ele formeaza un tot unitar, doua (doua, iar doua) camere si un birou (una din bucatarii), o bucatarie, o baie, si o camara (cealalta baie) cu WC de serviciu. Si multe holuri (de rezerva, da, ce chestie, sunt mai mult de doua....)

Una din camere e camera lui Teo. Care Teo a refuzat sa doarma in patutul de bebe (cel de lemn, cel de voiaj e si el la mama, din vremea cand Teo mai statea pe la ea) cam de la un an si patru luni.
Atunci ne-am hotarat sa-i luam un pat, si ne-am gandit noi, asta e o investitie, mai bine luam direct un pat de adult, decat inca un pat mic de copil care poate nu va avea succes... zis si facut... dati-mi doua, a spus sotul meu, care probabil toata copilaria si-a dorit un pat supraetajat, si uite-asa am achizitionat de la Ikea un pat Hemnes (adica doua) cu etaj, doua saltele, multe cearceafuri (am avut o scuza, patul mare, pe care l-am dat, avea cearceafuri... MARI).
Eram inca insarcinata cand a sosit patul, iar camera cealalta era in renovare, deci goala. Patul (rile) Hemnes a fost singurul loc de dormit din casa, o vreme.
Asa ca eu cu burta si cu Teo dormeam jos, si tati sus, foarte distractiv. Scart-scart, scart-scart...

Am terminat renovarile, s-a nascut si Radu, pe care il astepta nerabdator patutul de bebe. Copil cu personalitate puternica, n-a stat in el nici cinci minute fara sa ne arate, foarte zgomotos, ca sufera, si se simte izolat.

Ajunsesem sa dorm cu el in patul de sus, si am declarat obidita dupa o vreme ca nu mai suport sa urc atata pe scari!!! (scart-scart, scart-scart si vanatai atata timp cat geometric fundul meu e mai lat decat scara)
Vreau pat!!!
Sotul meu s-a dus sa dea o raita pe la Ikea, sa aleaga un pat, pentru camera cealalta. Cea renovata; si, conform principiului enuntat la inceput, s-a intors cu un pat, adica doua, Hemnes, supraetajat, doua saltele, si doua cearceafuri, sa fie...

A declarat, foarte convins, ca era singurul pat bine facut, rezistent, care desi e mare (am dormit patru in el, nu?!) ocupa atat de putin loc, e bine finisat, e din lemn si nu din PAL, si costa mai putin decat un pat dublu standard.
Uite-asa numarul de paturi se ridica la patru. Doua, cele de sus, stau nefolosite, pentru ca e greu sa te urci pe scari, si-apoi, la greutatea mea, scartaie de trezesc toata casa (scarile scartaie, paturile -inca-nu).
Patutul de bebe sta gol. Eu dorm cu bebe intr-un pat, cu picioarele pe un taburet (mi-e frica sa nu-l lovesc noaptea, desi e destul loc), si sotul cu Teo in cealalta camera, in celalalt pat, de jos.

In sfarsit, am declarat ca ne mai trebuie o canapea ceva, daca vine mama sa doarma la noi, ce fac? O urc in patul de sus?! Copiii sunt prea mici inca, nu-i vremea sa urce scarile acelea, dar va veni si asta si abia atunci vom popula eficient paturile din dotare.
In fine, un argument hotarator a fost si furtunoasa intalnire de pe canapeaua foarte ingusta de piele, care intalnire, la o miscare prea ampla s-a soldat cu accident.
Am cazut gramada pe podea, si nu am mai stiut pana la urma daca sunt ametita de la intalnire, sau de la lovitura cu capul de parchet. Sau procentual, cat de la fiecare?!

Acum, fiind amandoi de acord ca ne mai trebuie ceva-pe-care-se-poate-dormi-la-sol-si-nu-in-aer, sotul s-a dus iar la Ikea sa caste gura.
Si s-a intors... nu veti ghici...
NU, nu cu un pat Hemnes cu etaj...(pfhui, am scapat) ci cu un divan, acelasi dimensiuni (90/200) si cu o saltea.
In timp ce el era la shopping, am insfacat surubelnita mea electrica iubita si am demontat in doi timpi si trei miscari patutul de bebe, l-am facut pachet plat cu tot cu salteaua si l-am depozitat elegant sub patul lui Teo.
Am facut curat, am primenit covoarele si am asteptat cuminte transportul, sa vad ce mi s-a pregatit.
Cum montajul a fost atat de simplu (asta iubesc eu la Ikea)... in aceeasi seara am dormit, in sfarsit am dormit bine si fara grija ca ma intorc peste bebe in somn, in patul cel nou! Al cincilea!

Hurray!