An nou cu noroc, sau de la 2k9 la 2kk10

Cel putin pentru Radu asa trebuie sa fie, caci la cumpana dintre ani i-a explodat pampersul. Am avut destul, intins pana si pe canapea, nu mai spun ca a si mancat din el. Deci, noroc si la multi ani!

------"""------

Cum trecerea de la un an la altul este un bun prilej pentru depanat amintiri, iata-le pe ale mele.
Cand am cumparat prima garsoniera, in '99, am apelat la o echipa de mesterici (MLP, mesterii lui peste cum spune prietena mea Lucia) care ne-a pus parchetul intr-o jumatate de camera, gresia pe un hol si in cealalta jumatate de camera (ceea ce vroia sa fie livingul, cu loc de luat masa), in baie si in bucatarie si a renovat complet baia.
Rezultatul a fost unul cumplit (gresie valuri, WC stramb, faianta vai mama ei, parchet cu "butoni*" si imediat dupa executie o inundatie de toata frumusetea, de la o teava mufata prost...Nu mai vreau sa-mi aduc aminte de mizeria lasata, si de chinurile de a aduce "echipa" la munca, avand in vedere ca au inceput in noiembrie, iar de Craciun au disparut in ceata) asa ca ne-am decis ca, daca mai facem ceva, vom face noi (lucrul manual se cheama, ce-si face omul cu mana lui).

Ei bine, avand in vedere viteza cu care s-au desfasurat lucrarile, n-as putea sa spun ca am fost mereu fericita cu decizia luata... dar ce am reusit sa facem am facut bine, de la pus gresie, faianta si cabina de dus, pana la pus parchet si proiectat-executat mobila de bucatarie.

Cum "seful de echipa" are un serviciu solicitant care-l retine cateodata zi-lumina si care deseori ii ocupa si gandurile de noapte, lucrarile se desfasoara de obicei in weekend-uri, in concedii si de sarbatorile legale.
Asa se face ca in fiecare vara, de Craciun si de revelion mai mesterim cate ceva, mai mic sau mai mare.

Bucatarioara noastra mica a fost tema petrecerii dintre ani de data aceasta.
Prin 2005 renuntasem deja de vreun an-doi la aragazul vechi ca vai de lume, mostenit de la doamna Soacra, si incaperea minuscula parea mai aerisita, in detrimentul culinarului, desigur.
Ciorba de peste si mamaliga, a mai facut cineva la microunde?!?! Eu da...



In acel an ne-am hotarat sa montam plita pe gaz, ca sa putem si noi fierbe sanatos o apa.



Atunci am facut mobila de bucatarie, cu blat pentru chiuveta, blat pentru plita si diverse rafturi si sertare:



Pana si marginile de aluminiu ale blatului sunt ajustate de noi. Pe vremea aceea nu se gaseau margini rotunjite. Doar drepte se gaseau, asa ca le-am rotunjit, cu mana mea, o pila si o foaie de smirghel fin.

Din cand in cand mai interveneam in favoarea spatiilor de stocare:



Ne-am tot codit, din acelasi vechi motiv - spatiul, pana la urma insa a invins imaginea unor "gingerbread men" si a catorva sufleuri delicioase pe care nu as avea cum sa le fac la microunde.
Pe 30 decembrie 2009 a sosit aragazul mult dorit.
El va ocupa locul corpului Antonius, cu sertare pline de obiecte, care mai de care mai utile (sau inutile)/ ce facem cu ele?
Iata solutia, 5m rafturi, cumparate si montate tot pe 30. Si umplute, tot atunci!!!




Am montat si aragazul, si un blat nou, in locul celui care incorpora plita. Evident ca n-am mai gasit aceeasi culoare, dar am avut noroc totusi de ceva foarte potrivit:




In timp ce noi mesteream la partea lemnoasa a sarbatorilor noastre, cuptorul si-a facut treaba, iata prima friptura de revelion, dupa... sa zicem un cincinal!





Intre salata, aperitive (pregatirea lor) am dat peste Radu care-si degusta norocul, apoi, lesinati de foame am atacat ce pregatisem, am bubuit o sampanie, si iata, am trecut pe nesimtite in 2010!
Mai complicat a fost sa-i explicam lui Teo ce se intampla si sa-l convingem sa zica, asa, fara motiv, la multi ani tuturor!
Cum amandoi copiii sunt raciti, au febra si tusesc, dormim fiecare cu cate unul intr-o camera, ca sa nu se deranjeze unul pe altul noaptea. De dimineata ne-am reunit in bucatarie, la o cafea, si am desavarsit opera, cu putina ceara naturala :D





Hai, trezirea!!! La multi ani! In prima zi a anului 2010, dam noi cafeaua!



.
.
.
.
.

Nota mica: daca se intreaba cineva ce sunt afurisitii de butoni... ei bine, ei sunt un fel de model ca un patrat, facut in colturile camerei, la parchetul montat "englezeste"; mai exact, toate fasiile vin una langa alta, ca niste caramizi (foarte frumos pana aici) dar la colturi se pun cateva lamele perpendiculare (cam 4) si se incojoara cu o bordura. Poate ca arata bine la Casa Poporului, dar la cei 2.5mp ai mei de parchet... nu... nu au cum sa arate bine...

Xmas2k9

Se ia cordelina, se infasoara bine in jurul bradului si printre picioarele mesei, apoi se orneaza bradul, se fac poze repede, se cheama copiii care scot decoratiunile de la jumatate in jos si nu se mai fac poze, pentru ca se tin copiii. Cu ambele maini.
Craciun fericit!

(speram sa avem, in ciuda celor 39.5 grade ale lui Teo...)

micul dejun

Cum arata mic dejunurile noastre....

Ma trezesc candva intre opt si noua, cand cade un copil din pat peste mine, care dorm pe saltea, langa patul lor. Copilul se trezeste si el si incepe cu diverse fasoane, trezindu-l si pe celalalt copil.
De obicei Radu da trezirea, ieri a cazut Teo, inca mai am buza umflata...

Incep amandoi sa misune in sacii de dormit, ca niste rame frustrate ca nu se pot catara sau incaleca etc.
Eu, pentru ca mi-am adus de cu seara din sertar, am pampersi la indemana, prind cate o rama, o schimb si o var in trening redandu-i statutul biped.

Apoi sar gardutul (in usa de la sufragerie este gardutul, ca sa nu iasa Radu, sa stea pe gresie pe hol, sau sa dea iama prin oalele mele la bucatarie) si fug la bucatarie care este alaturi si ma apuc sa "pregatesc".

Piticii stau urcati pe gard, unul urla si bombane, celalalt ii da cu ce a vazut el la TV, la reclame: "vrei Paula cu ochelari" "vrei lapte la canuta mare" "vrei Danonino cu magneti din astia" etc,... etc... si se uita impacientati la ce fac eu.

Eu iau frumos doua castronele, pun intr-unul cereale fara lapte pt Radu (4 lingurite mici) si in altul integrale (fitness) pentru Teo, puree de mere (pt Teo, 365) puree de mere cu banane (pt Radu, Hame), unt cum ne-a invatat Babymom, scortisoara, si bag la microunde pe rand cate 33 secunde, in uralele asistentei.
Apoi adaug cate un paharel de branza de vaci (365, fara conservanti :D), sau doua, depinde cat de tarziu e si cum se vor mai incadra celelalte mese.

Pun copiii in scaune, Radu cu centura, dau drumul la TV, ruleaza invariabil Cars (o fi stricat??) si sar gardul dupa castronele, revin cu amandoua intr-o mana, si cu cafeaua mea reincalzita in cealalta.
Sotul meu face cafea pe la 12 noaptea, o bea tot cam atunci, si mie imi ramane o cana plina, daca am noroc, si rece, evident.

Pun castroanele si cafeaua pe masa lui Teo, si incep, fiecare cu lingura lui, o lingura la Teo, 2,3,4,5 la Radu ca Teo pana mesteca te apuca jalea... nu-i bai, apuc sa iau o gura de cafea, si repetir.

Uneori Teo vrea sa manance singur, si se descurca binisor, doar ca nu vrea prea des. Mai beau si eu cate o gura de cafea, pana striga Teo la mine "mami, cafeaua asta miroase urat!!!" si trebuie sa i-o iau din nas... o pun in biblioteca, unde uit de ea... o beau pe la 12, rece, evident.

Cam asa se desfasoara ostilitatile de dimineata. Dupa ce se termina din castron, Radu incepe sa urle si sa bata cu palmele in masa, motiv pt care nu pun niciodata nimic pe masa lui. Ma duc dupa grisine (da, am mai sarit gardul inca odata, si inca o data... si daca am uitat servetelele, inca odata...) le las cate doua si fug si eu la bucatarie sa rontai ceva de dimineata.
Oricum, e muuult mai bine decat cand Radu bea biberon si Teo in acelasi timp urla ca vrea si el sa fie bebelus mic ca Radu.

Cu aceasta ocazie consemnez ca din aceasta luna (da... abia de acum) a inceput si Radu sa accepte branza de vaci. Pana acum, sa n-o vada!

co-sleeping pe 900mm

... sau despre cum e sa dormi intr-un pat din cinci!

Pe la noua l-am culcat pe Radu. Am stat cu el pana a adormit, apoi am plecat ca de obicei, discret, sa-mi vad de treaba prin casa.
Ca sa dorm si eu mai bine, macar o noapte, l-am culcat pe Teo la el in camera, pe la zece. Am stat cu el pana a adormit, ceea ce a insemnat un pui mic de somn si pentru mine, la el in pat.
Apoi m-am mutat la Radu in camera, adica in dormitor, unde mi-am ales un pat (din trei) si m-am lafait si rasfatat cu ceva somn in liniste (de pe la 12...).

2.55 (ce ora o fi si asta?!) - trezirea obisnuita pentru mica plimbare la baie (am trezirea asta in fiecare noapte din septembrie 2006 - prima sarcina, si vad ca am ramas cu ea; o vreme erau mult mai multe, bine ca s-au rarit...), verificarea copiilor, usilor, apei, gazelor, TL este in birou, inca lucreaza.

Am incheiat turul si m-am strecurat la loc in somnicul meu atat de bun si de placut si de linstit (si ce raritate!).
Nu apuca sa-mi adoarma si simturile mele de mama cand mi se pare ca aud o fosneala pe hol, la usa.
Sar din pat, ies fara zgomot... Teo cu perna in brate se freca la ochi si miorlaia ceva cum ca a visat urat.

L-am luat in brate si l-am dus la loc in patul lui. Am vorbit putin, n-am reusit sa aflu ce visase, si a adormit.
Mi-am zis, hai sa dorm cu el, ca sa nu ma mai foiesc atata prin casa... "uoaaaaaaaaa, uoaaaaaaa" ragnete disperate dinspre "dincolo" ma fac sa tasnesc ca un arc si in cateva secunde sunt cu Radu in brate, la el in pat.
"uoaaaaaa, uoaaaaaa" nu se lasa mai prejos Teo, de la usa, tot cu perna in brate.
"vrei la maaaaami.... vrei la maaaaamiiiii"

Excelent. Doi copii urla la 3.30 dimineata din toti rarunchii, lacrimi siroaie pe fetele lor mici, iar TL din biroul lui pare ca e la mii de km departare si nu aude nimic, desi sunt sigura ca deja ne injura toti vecinii din bloc.

Intrucat aceasta situatie trebuie remediata cumva... pun baietii in acelasi pat (si... minune!!!! tac amandoi ca prin farmec si incep ca se traga de cap si de maini si de picioare, cat se poate de veseli) si ma duc in birou sa ma iau nitel de TL. Ma racoresc olecusoara (cica "n-am auzit, aveam castile la urechi, mai am sase pagini de tradus, ceeeee, ma veeeezi pe mineeee ca DOOOORM?!?!?!!?").

Ma intorc in dormitor, pun putina ordine in ghemul de manute si picioruse fosnitoare (Radu cu capul la o tablie, Teo cu capul la cealalta, ca sa nu-si care picioare in cap in somn) si ma intind si eu langa ei, mai pe margine asa (cum e oare posibil ca cel mai mic sa ocupe cel mai mult loc?!). Dupa inca putina fosneala de acomodare adorm amandoi.

Ma uit la ceas. Aproape cinci. Adorm instantaneu, de nervi.

Ne-am trezit la noua, toti trei de-odata. Nu cred ca am dormit vreodata asa de tarziu toti, oricat de tarziu ne-am fi culcat.

Hurray, traiasca co-sleepingul! Trei suflete in 90/200cm - daca am fi avut pat dublu, pariez ca venea si TL.

Despre cum e sa dormi in cinci paturi

Intrucat am lucrat ani de zile cu stocuri si tot ce tine de ele, iata ca oi fi prins vreo boala.
Imi place sa am stoc.

De obicei de hartie igienica, pachete de cafea, de servetele, sticle de ulei, iar vorba celebra a sotului meu este "dati-mi doua", deci ne potrivim.

Treaba cu stocatul se extinde consumatorist, si uite asa cand gasesc pantofi sa-mi vina (e foarte greu, ce-i drept), bluze care cad bine, jucarii despre care presupun ca nu se pot imparti intre (cei doi) copii sau se pot strica/pierde nascand astfel tragedii... iau doua perechi / bucati.

Tot pe lista asta, avem doua scaune inalte pentru bebelusi (da, pana la urma l-am luat si pe al doilea, la fel cu primul, pentru cei care radeau de lamentarile mele... Teo nu renunta la scaunul lui in favoarea lui Radu, si nu vad de ce as insista.... dati-mi doua!), doua carucioare (a fost o faza de tranzitie in care primele doua s-au intalnit cu urmatoarele doua si am avut patru carucioare, dar am reglementat situatia si acum avem doar doua: cel de gemeni si cel simplu si foarte usor), doua patuturi de bebe (unul de lemn, unul pliant, de voiaj), doua sterilizatoare, unul la mine si unul la mama, etc...etc...etc.

Si, de fapt, ca sa fie mai clar de unde vine toata ameteala asta... avem doua garsoniere!!! Ele formeaza un tot unitar, doua (doua, iar doua) camere si un birou (una din bucatarii), o bucatarie, o baie, si o camara (cealalta baie) cu WC de serviciu. Si multe holuri (de rezerva, da, ce chestie, sunt mai mult de doua....)

Una din camere e camera lui Teo. Care Teo a refuzat sa doarma in patutul de bebe (cel de lemn, cel de voiaj e si el la mama, din vremea cand Teo mai statea pe la ea) cam de la un an si patru luni.
Atunci ne-am hotarat sa-i luam un pat, si ne-am gandit noi, asta e o investitie, mai bine luam direct un pat de adult, decat inca un pat mic de copil care poate nu va avea succes... zis si facut... dati-mi doua, a spus sotul meu, care probabil toata copilaria si-a dorit un pat supraetajat, si uite-asa am achizitionat de la Ikea un pat Hemnes (adica doua) cu etaj, doua saltele, multe cearceafuri (am avut o scuza, patul mare, pe care l-am dat, avea cearceafuri... MARI).
Eram inca insarcinata cand a sosit patul, iar camera cealalta era in renovare, deci goala. Patul (rile) Hemnes a fost singurul loc de dormit din casa, o vreme.
Asa ca eu cu burta si cu Teo dormeam jos, si tati sus, foarte distractiv. Scart-scart, scart-scart...

Am terminat renovarile, s-a nascut si Radu, pe care il astepta nerabdator patutul de bebe. Copil cu personalitate puternica, n-a stat in el nici cinci minute fara sa ne arate, foarte zgomotos, ca sufera, si se simte izolat.

Ajunsesem sa dorm cu el in patul de sus, si am declarat obidita dupa o vreme ca nu mai suport sa urc atata pe scari!!! (scart-scart, scart-scart si vanatai atata timp cat geometric fundul meu e mai lat decat scara)
Vreau pat!!!
Sotul meu s-a dus sa dea o raita pe la Ikea, sa aleaga un pat, pentru camera cealalta. Cea renovata; si, conform principiului enuntat la inceput, s-a intors cu un pat, adica doua, Hemnes, supraetajat, doua saltele, si doua cearceafuri, sa fie...

A declarat, foarte convins, ca era singurul pat bine facut, rezistent, care desi e mare (am dormit patru in el, nu?!) ocupa atat de putin loc, e bine finisat, e din lemn si nu din PAL, si costa mai putin decat un pat dublu standard.
Uite-asa numarul de paturi se ridica la patru. Doua, cele de sus, stau nefolosite, pentru ca e greu sa te urci pe scari, si-apoi, la greutatea mea, scartaie de trezesc toata casa (scarile scartaie, paturile -inca-nu).
Patutul de bebe sta gol. Eu dorm cu bebe intr-un pat, cu picioarele pe un taburet (mi-e frica sa nu-l lovesc noaptea, desi e destul loc), si sotul cu Teo in cealalta camera, in celalalt pat, de jos.

In sfarsit, am declarat ca ne mai trebuie o canapea ceva, daca vine mama sa doarma la noi, ce fac? O urc in patul de sus?! Copiii sunt prea mici inca, nu-i vremea sa urce scarile acelea, dar va veni si asta si abia atunci vom popula eficient paturile din dotare.
In fine, un argument hotarator a fost si furtunoasa intalnire de pe canapeaua foarte ingusta de piele, care intalnire, la o miscare prea ampla s-a soldat cu accident.
Am cazut gramada pe podea, si nu am mai stiut pana la urma daca sunt ametita de la intalnire, sau de la lovitura cu capul de parchet. Sau procentual, cat de la fiecare?!

Acum, fiind amandoi de acord ca ne mai trebuie ceva-pe-care-se-poate-dormi-la-sol-si-nu-in-aer, sotul s-a dus iar la Ikea sa caste gura.
Si s-a intors... nu veti ghici...
NU, nu cu un pat Hemnes cu etaj...(pfhui, am scapat) ci cu un divan, acelasi dimensiuni (90/200) si cu o saltea.
In timp ce el era la shopping, am insfacat surubelnita mea electrica iubita si am demontat in doi timpi si trei miscari patutul de bebe, l-am facut pachet plat cu tot cu salteaua si l-am depozitat elegant sub patul lui Teo.
Am facut curat, am primenit covoarele si am asteptat cuminte transportul, sa vad ce mi s-a pregatit.
Cum montajul a fost atat de simplu (asta iubesc eu la Ikea)... in aceeasi seara am dormit, in sfarsit am dormit bine si fara grija ca ma intorc peste bebe in somn, in patul cel nou! Al cincilea!

Hurray!