digimon, metroul...

Pentru cunoscatori, Digimon - Frontiera, episodul in care copiii trec in
lumea virtuala urcandu-se in metrou... pentru restul lumii, desene
animate, niste copii intr-un metrou... un baietel foarte mic plange...
Dorel: mami, biatu pinge!
Da pui, plange, ca l-au impins in vagon (baietii rai) si s-au inchis
usile si nu mai poate cobori.
Dorel: atitite, a chis usile
...
Becu...
...?
Umes pe stanga!
...?!!

Ultima data Teo a mers cu metroul acum doua saptamani, si in total de
vreo douazeci de ori de cand s-a nascut...

Marea Diversificare; La cumparaturi?! - high chair

Pentru ca am mai trecut o data prin asta;
pentru ca pe vremea aceea nu era criza economica, dar acum este;
pentru ca diversificarea este cosmarul oricarei mamici (asta doar asa, pana vede ca de fapt bebe stie ce are de facut, si primeste alimentele care ii sunt necesare / altele nu, sub nicio forma... si la orele la care simte organismul lui ca trebuie sa se hraneasca / nu la orele dorite de mami, sau de pediatru... si in cantitatile care ii sunt lui necesare / nu cele din prospect...);
si mai ales pentru ca suntem inundate, bombardate si amenintate cu o armata de produse de puericultura, care mai de care mai scump si mai "practic"...,
m-am decis sa imprastii aici la mine pe blog un pic din experienta mea in acest domeniu.

Of great importance:

A) nu incepeti prea devreme. Bebe trebuie sa fie pregatit. Cel mai pertinent mi se pare acest cumul de factori (detalii aici):
- maturitatea intestinelor
- reflexul de supt si inghitirea
- postura (bebe poate sa stea in fundulet)
- masticatie si enzime
- dorinta de a imita.

B) RELAX! & HAVE FUN! Acesta este cel mai important aspect al diversificarii.
Parca nu conteaza atat de mult daca incep mai devreme sau mai tarziu, daca ma ghidez dupa scoala americana, romaneasca sau franceza, cat conteaza sa NU fiu STRESATA!!!

C) obiectele de puericultura din capitolul "weaning" (in traducere... foarte libera... "bebe la masa"...) sunt concepute mai mult pentru comoditatea mamei. Foarte putine sunt cu adevarat necesare. Da, sunt utile. Comode. Time savings. Haioase. Nu neaparat indispensabile, totusi.

Si acum... obiectele. In acest capitol, "scaunul inalt" (high chair).

Mi-am facut un punctaj in functie de "indispensabilitatea" accesoriilor, pe o scala de la 0 la 5, desigur subiectiv, in functie de cat de mult le-am folosit noi, dupa ce am dat bani pe ele [ranjet larg].

1) scaunul pentru mancat, punctaj 5.
Eu vad trei tipuri de scaune pentru bebelusi. Cam asa: complicate, simple, si in deplasare.

- "complicatul" sau "super scaunul", cu toate functionalitatile posibile si imposibile: se lasa pe spate (unele chiar si pentru a putea pune un nou-nascut!), are roti, nu se poate rasturna nici daca da taifunul, se demonteaza usor si se spala toate partile pe care se poate depune mancare, voma (curele, huse, masuta etc), este reglabil pe inaltime si se poate detasa masuta a.i. sa fie folosit la masa la care mananca parintii.
Asa ceva costa intre 300 si 700ron, de la Primii Pasi la Chico-Polly si Peg-Perego. Teo are asa ceva, de la Mothercare, eu am fost foarte multumita de el. Sotul nu, pt ca e mare si greu si ocupa loc, desi se strange rezonabil, zic eu.
Cred ca si Teo e foarte multumit de acest scaun, adormea frecvent dupa masa in el, si a invatat ca acela e locul pentru masa, se cocoata singur in el cand ii e foame.

- "simplul" seamana bine cu "complicatul", dar este mult mai usor, fara reglaje la spatar sau pe inaltime, fara roti, fara masuta detasabila si ceva mai ieftin, de la 120 la 400ron, in functie de brand, materiale si piticii producatorului.
Am vazut si modele care se pliaza mai ceva ca o masa de calcat.

- "in deplasare", ati ghicit, e scaunul pe care il poti lua cu tine peste tot (deci... folosi si acasa, huh...?!), pliant, foarte usor si cat mai simplu de montat. Il poti lua cu tine la restaurant sau in vacanta, si copilul tau are locul lui... si este... imobilizat cat de cat [inca un ranjet laaarg]. Si aici sunt 3 variante si 100 de modele, iar la pret sunt undeva intre primele doua tipuri descrise. Se pot prinde de scaun, de masa, sau independente, dar astea independente chiar nu mi se pare mare chilipir.
In schimb cel care se prinde de masa, imi place mult.

Ziceam ca vad trei tipuri de scaune. De fapt, as mai adauga unul... "definitivul"
Acest scaun este proiectat pentru mintile vinovate.
Undeva intre simplu si complicat, pentru ca nu se lasa pe spate, dar este reglabil pe inaltime, iti adoarme vinovatia legata de suma imensa cheltuita pentru a-l achizitiona prin faptul ca iti promite viata vesnica. Adica, dupa ce termini cu bebeleala il poti monta in asa fel incat sa-l foloseasca orice adult din casa. Brevi si Stokke au asemenea modele, le gasiti usor pe net.

Concluzia mea (am testat cate ceva din primele trei categorii) este: prezenta in casa a unui astfel de obiect este obligatorie. Daca vrei sa reusesti in modul Zen sa dai de mancare unei gurite rotative si balanganitoare, luptand impotriva a doua mori de vant care functioneaza intercalat (sau nu...) pe o raza larga de actiune si subiectul acestui intreg capitol sa nu plece (de-a busilea, taras sau pe picioare) prin toata casa in timp ce tu incerci sa umpli lingurita a doua oara... da, iti trebuie un scaun de masa de vreun fel.
Acum... ce fel de scaun... depinde de preferintele fiecaruia, spatiu, buget.
Eu sunt multumita de scaunul meu "complex", dar ma gandesc ca voi face la un moment dat un efort ca sa-l dau. Oricum, isi face banii sigur, avand in vedere ca Teo mananca, se joaca si doarme in el, si urmeaza Radu la rand.

Si, neaparat, o data cu scaunul, daca nu aveti unde sa il puneti pe gresie, trebuie achizitionat un covoras de plastic cat mai mare.
Nu-i de gluma, nici iaurtul, nici piureul de morcovi si nici voma nu ies usor din covoare...

In capitolul viitor, aparate pentru gatit, stors, zdrobit... si poate cate ceva despre vesela!

Prima data... cu o fata....

in vizita la Radu, ce credeati?!

:D

pink wrap-up, the sequel

Pentru ca sunt fetita (sic!), chiar daca am de dus cate un baietel la pieptul meu, am "colectionat" si un WRAP roz.
Este foate diferit de cel negru, nu, nu pentru ca e... roz! ci pentru ca este din alt material, neelastic si mult mai subtire (deci mai usor).
E ceva intre consistenta panzei topite si a unui tricou subtire. Dar cumva rezistent.

Este mai greu de ajustat din cauza rigiditatii, dar am impresia ca, dupa ce am reusit sa nu-l sugrum, Radu sta mult mai bine in wrap-ul roz decat in cel negru.
Iummie, imi place mult de tot (merci mult, zoozie).
Si se pare ca si lui Radu ii place.

Primul dinte al lui Radu, 23 februarie 2009

Primul dinte.

El nu poate fi fotografiat, pentru ca peste el este tot timpul o limbuta plina de bale. Sau prea multa saliva care straluceste la blit mai tare ca dintele insusi.
Poate fi totusi pipait. Si descris. Mic, zimtat si incisiv.
Ce-i Radule, ai un dinte impotriva mea?!

Si al doilea, dinte, 3 martie 2009!

Perle: alte perle d'ale lui Teo

"cocolou-uofuofei".
Cum, nu stiti?

...este Controlorul Rotofei, Mr. Topham Hat. Din Thomas, the engine, ofcourse!

"Bertiebuzu" este Bertie, the bus. "Toby cuaue, patuat!" este Toby, he's square, adica...patrat.

Mai avem in repertoriu cateva cuvinte din limba engleza, din ce in ce mai multe, de fapt. Repeta aproape tot ce "canta" calculatorul lui nazdravan: auaou (arow), house, oval, caaa (car), dooo (door), baby, bottle... Dar sunt toate cuvinte care se "activeaza" doar la auzul calculatorului.

Azi tati i-a adus un CD cu niste aventuri ale trenuletului Thomans (and friends...) care este (din pacate) dublat in romana.
Cuvintele cantecelelor sunt de-a dreptul tampite (cineva a scris un cantec-traducere libera, care sa se potriveasca cu ideea filmului, cu ritmul cantecului original dar si cu limba romana... si a iesit ceva... oribil), dar lui Teo i-a placut mult de tot un cantec in care se repeta strident "inainteeee, inainte.... mergem mereu inainteeeeee, chiar daca ametim...tot inainteeeee" si cum se termina melodia incepe si el sa strige "inaiteee, inaiteeee" si vrea sa o auda over and over, and over again... Numai la masa de seara am facut replay de vreo 15 ori.
Obositor... si enervant.
Cantecele din coloana sonora originala sunt absolut superbe si cat se poate de utile pentru invatarea limbii engleze... in schimb "inainte" asta... brrr, te scoate din minti.
O sa incerc sa scot versurile de la filmul original, sa ne jucam putin cu ele.

Ah, si sa nu uit, asta chiar merita amintit. Avem niste CD-uri cu Istoria Romanilor de / si in lectura lui Neagu Djuvara.
O voce minunata, un text asemenea, o placere pentru sufletul (si auzul oricarui adult). Umor. Cine il stie pe Djuvara de la cursuri, are o idee. (sotul meu il stie, si il stiu si eu, caci am asistat la cateva cursuri pe cand era student la filosofie / sotul, desigur... ce credeati?!).
Ei, si-asa. Sotul a transformat CD-urile in MP3 si i le-a incredintat lui Toby pe toate. Toby, , papusa - MP3 player, nu Toby locomotiva patrata.
Si cand culcam copilul, il rugam pe domnul Djuvara sa lectureze putin, prin intermediul lui Toby, din Istoria Romanilor, cat sa adoarma copilul. A mers o vreme. De cateva zile, Teo nu mai adoarme asa de repede. A inceput sa asculte cu atentie...si sa repete dupa Djuvara: omanilo (romanilor), decebal, taian (traian), maghiaii (maghiarii), dunae (dunarea), paduile (padurile), limbii, si tot asa...
Iar la auzul cuvintelor "dincolo de paduri, dincolo de campii" s-a dat jos din pat si a plecat bucuros spre "dicolo", camera cealalta... doar asa i-a spus nenea, nu?!

marea voma

E trecut binisor de miezul noptii iar eu am de lucru cu niste rufe ude. Ligheanul plin ochi sta pe coltul cazii iar eu stau cu talpile pe cate o latura, intr-un echilibru imprecis ajutat de cate o rufa uda pentru care fac extensie pana la lighean si apoi repede pana la franghie.
Inainte de a intinde rufele, am spalat un pic pe jos, cada, holul, si am schimbat cearceaful si niste fete de perna...
E un emoticon dragut pe forum cu o sticla de alcool. Intra bine aici.
Imi aduc aminte de un film in care Angelina Jolie intindea o draperie cu care Brad Pitt nu fusese de acord, jucand un scaun pe doua picioare, dintr-o miscare gratioasa din genunchi. Cam asa si eu pe cada...although I'm no Jolie...
Cum am ajuns sa am atata activitate la ora asta? Nu e genul meu sa fac atata munca benevola intr-o saptamana la un loc...
Pai ce sa fie... d-ale copilariei. Teo s-a dat in leaganul zen vreo ora. In poza e Radu, dar nu-i nimic. Pentru leagan e poza. Si a adormit. L-am luat frumos in brate, inca mai pot, ce pui mic si scump e... si l-am dus in patul lui. L-am aranjat frumos in perne, l-am invelit, l-am pupat pe un colt si am dat sa ies, stingand lumina. Cand am auzit un galgait ciudat. Hmmm... ce-o fi...
Aprind din nou lumina. Teo in mijlocul unei balti lipicoase care a tinut mortis sa aiba de-a face si cu cearceaful, si cu patura, si cu pernele. Si cu pijamalele.
L-am dus cu frumosul la baie, vorbind cu el ca sa nu-l sperii mai tare decat era deja... Personal consider ca e bine sa vomiti cand ti-e rau, si stiu ca sunt unii oameni ca nu pot s-o faca. Eu zic ca e sanatos. Nu-i placut... dar e sanatos. Si nu vroiam sa-i dau impresia ca a facut ceva rau. Asa ca tinandu-mi respiratia incercam sa alin copilul care suferea clar. Acum ca vorbeste... mi-a spus pe rand, ochii, capul, caca... burta... Numai bine nu-i era.
In drum spre baie a mai varsat pe hol, in baie, pe cada; in cada. Deja nu mai stiam cum sa ma descurc eu. In fine, l-am dezbracat fara sa-i pun toata treaba si in par si l-am bagat la dus, dupa ce in 5 minute am spalat cada si pe jos in baie ca sa ne facem o cale de iesire care sa nu ne faca iar greata....
Si uite asa am bagat o masina. Mai bagasem doua mai devreme, si ligheanele erau pline (ca numai doua am), si asa am ajuns sa intind rufele. La miezul noptii. Inainte de asta, desigur, am valsat putin prin casa cu salteaua si cu toate pernele. Tati a fost foarte de ajutor. Mi-a explicat in termeni simpli, foarte clari, intariti prin repetarea unui cuvand care sade bine langa alt cuvant, si anume langa baga-mi-as... ca din cauza mea a vomitat copilul, ca l-am lasat sa se dea in leagan (si nu pentru ca a mancat dintr-un McD), ca am gresit fundamental punandu-l in patul fratiorului mai mic cat am pus cearcef curat, influentandu-i astfel negativ dezvoltarea psihologica si evolutia emotionala...[alcool... unde-i alcoolul ala...] si ca ma misc foooaaarte incet cu facutul odata naibii al patului.
Pana am terminat eu sa ma misc foarte inceeet el nu reusise inca sa il imbrace pe Teo, care era deja in pampers, ii trebuia doar o pijama si un body.
In fine s-a facut liniste si imi amintesc ca inainte de toata tevatura imi era cam rau de la stomac (cu tot tacamul- ochii, capul, burta, caca...) dar am luat repede doua No-spa, ca nu aveam timp sa vomit pentru ca Radu vroia sa manance.
Precis e din cauza ca m-am dat si eu in leagan... si nu pentru ca am mancat McD.
Argumentul "vrei sa iti arat cum nici lui Radu nu i-a priit laptele ca era stricat si vomita" m-a facut sa renut la dizertatia pregatita si sa o sterg discret spre vastele-mi dormitoare.

Perle: mighty crack!

Teo a inceput cu limbile straine. Azi striga cu mainile in sold la TV "maaati cac, maaati cac".
"Ha?!?!" il intreb eu nedumerita.
Cand ma uit mai bine, Pierce Brosnan care lectureaza Thomas the Engine / The Great Discovery povestea duios pe limba lui cum s-a prabusit podul with a mighty crack into the ravine.... And another mighty crack....
deci... maaati cac!

Mai avem o pasiune pentru Kamichu, zeita scolarita. A inceput sa cante versurile de la generic, nu pricep ce spune, dar seamana binisor cu japoneza lor.
Si cand nu mai stie ce-i de zis, o da pe "laaa, la-la, laaa-la-la"!
Si cand incepe Kyoro, il saluta "dama"!

Oare sa... incurajez aceste porniri? O sa-l dau la gradinita in limba japoneza. Ca sa nu ne mai intelegem cu el deloc....

Vocabular Teo

Iata ca Teo tocmai a implinit un an si zece luni. Si pentru ca am observat ca in fiecare zi invata cateva cuvinte noi, si ca repeta dupa noi cel putin ultimul cuvant din fiecare propozitie, deci, mai pe scurt a luat avant cu vorbaraia si nu mai putem tine pasul... voi incerca sa pun la un loc cuvintele care compun vocabularul lui actual. Pentru... posteritate!

Primele cuvinte: au fost TATA, PAPA, APA.
Apoi MAMA. Ca sa nu ma supar.

Acum, recunoaste si citeste toate cifrele, inclusiv ZERO, si literele A, B, C, E, I, L, M, N, O, S, T, U, X, si Y, (mari) de tipar.
Am ramas foarte surprinsa in ziua in care a venit la mine cu cifra doi de la puzzle, mi-a aratat-o si mi-a spus "doi"... apoi a intors-o pe dos si cu capul in jos, si mi-a spus, stralucind de bucurie "cinci"!!! Surprinsa, si fericita...

Si cuvinte:
A
apa; aca (sapca, oare sa-l pun la A, sau la S?), aiori (magarusul Eiory), a-pinde (aprinde), a-bau (albastru), A-on (Aron)
B
bebe, bila (orice minge, mai mica sau mai mare), bea/bei, baia, baie, buni, bunicu, beee (asa face oaia), bi-atu (baiatul), bi-za (branza), buiti (biscuiti), becu (bec), blici (Bleach), bo-aabo! (bravo!), bodi (body), beue (bere), buze, baca (barca), buzu (autobuz).
C
caca, cate (carte), cutia, chi-ne-le (cainele), c-telu (catelul), citele(chiftele) citite (clatite), ce-ale (cereale), cola (intai a fost co-wa), cana (cana X, e o cana cu sigla help-net, doi plasturi incrucisati), cos (cosul pe care scoate Thomas fum), chit - chit, ceasu (intai a fost seas), co-anda (telecomanda), ca-u (calul), chinina (creion), a ca-ut (a cazut / podul, baiatul), cio-api (ciorapi), cubu (cub), cec (cerc), citena (cisterna), co-piu (copil), casa, caunu (scaunul), cap, cabina, cu-bunii (carbuni), cololou (controlor), canta, cauvau (cascaval), cafiaua (cafea), cheie, (la) cucaue (culcare).
D
di-pau (depou), dom (clopotul de la locomotiva unde se aduna aburul), Dancan (locomotiva Duncan), Do-uele, Do-uele (Dorele, Dorele), di-colo (dincolo), doaie (doare), dedete (degete), dinti, Doame-Doame (Dumnezeu), doame (doarme).
E
Emily (locomotiva Emily), e-pu-lu (iepure), e-pushu (iepuras), e-fene (elefantul)
F
fifi (intai a fost pipi, fetita din desenele animate Fifi&the Flowertots), Foin (Florin), Fanta (intai a fost Panta), fum, fetita (petita initial), fo-a-me (foame), foaie (floare, cat si foaie-hartie), fotou (fotoliu), fund, fu-te-te (fluturele), fa-migo (flamingo).
G
ghi (gri), gua (gura) geam, ghetele, gi-nuchi (genunchi), gatu (gatul), gol, goala, gififia (girafa), gunoai (gunoi), ganoane (vagoane).
H
ham-ham (face cainele).
I
Iuia (Iulia, sor'mea), I-ina (Irina), Iza, imina (inima).
J
Jack (soarecele jack, dintr-un cantec)
K
L
ludida (locomotiva), Ludidu (Loupdidou, un catel de la desene animate), leganu (leagan), lapte, leu, liba (limba).
M
Minina (Minimax, postul de desene animate, dar si televizor, aprinde TV), muuu (asa face vaca), mami, micae (mancare), ma-na-na (masina), muna (mana), masine (masline).
N
nas, ni-vela (nivela!), naaau - naaau (asa face pisica), Nauto (Naruto), numae (nu mai e), nino-nino (masina de pompieri, sau politie), nenea, nei? (unde-i?).
O
o-anj (oranj, si se refera la cutia cu creioane colorate), O-ai (Roary... sau sa-l trec la R? Nu, ca nu-l spune de fel...), oaia (unul din primele cuvinte dupa mama), osh (rosu), oz (roz), oate, oatele (roti, rotile), Oadu (Radu), ochi, osie.
P
papa, pate, patele (spate / spatele), pete (peste), pulitia, pulititu (politie, politist), poaiele (picioarele), patenti (patent), pu la loc (pune la loc)
pi-tica (pisica) apoi pi-sica, pina (paine), Pesi (locomotiva Percy), podu (podul), petale, paputii (papucii), panonii (pantalonii), patuatu (patrat), pau (par), pat, puta (putza, dar el zice cu t), pena (perna), pocu (porcul), picenele (sprancene), pomu (pom), patile (pastile), plus.
R
nu-l pronunta!
S
suubia (surubelnita), soa-ce-le (soarecele), suc.
T
tatou (tractor), tati, Thomas, tampoane (tampon de tren),Teo, ti-nughi (triunghi), tu-ti-ta (furculita, lingurita), Toby, tien (tren), tanti, to-pam-pam (hipopotam), ticla (sticla), tavaiu (tramvai).
U
uu-sa (usa, dar el pronunta cu s, nu cu sh), uu-ta (hutza, dar cu T), u-su (urs), u-echi (urechi), ugiile (unghiile).
V
vaca, viede (verde).
W
uini (winnie, l-am pus la W pentru ca-l spune chiar frumos)

P.S.
Cuvintele sunt in forma in care le-a spus la inceput.
Pe zi ce trece se corecteaza, cand ne aude pe noi vorbind corect, si multe din cele de mai sus au deja alte forme, pana am terminat eu de scris articolul... De asemenea, am scris doar cuvintele pe care le spune singur. Spune mult mai multe cand repeta dupa noi, dar nu le tine minte neaparat pe toate.

Wrap me tender, wrap me good...

Despre variatele mijloace de a-ti transporta bebelusul

N-o sa povestesc aici despre carucioare. Nici despre scoici si scaune auto. E un alt subiect, la fel de vast.
Pentru ca uneori nu poti cara dupa tine caruciorul, pentru ca vrei sa intri in farmacii, magazine, piata, sau vrei sa urci trepte, mergi cu tramvaiul sau sa cobori la metrou... trebuie sa te lipsesti de carucior si sa iti duci odorul in brate.
Nimic mai simplu, asa-i?!

Ei bine... nu chiar. Mai ai nevoie de o gramada de articole cand iesi cu bebelusul, oricat de putin ai iesi. Si mai ai nevoie de 10% din tot ce carai in mod obisnuit cu tine cand ieseai din casa tu, singura. Macar cheile, actele, bani, telefoanele. De mult nu mai am in geanta ruj, pudra, o crema de maini... De cand mi-am revizuit bagajul ca sa incapa totul intr-un rucsac cat mai usor de carat.
Asa, si mai ai nevoie de maini libere, cu care sa inchizi - deschizi usi, compostezi bilete, platesti cu cardul, raspunzi la telefon... in fine, nu ai destule maini, asa-i?

Cand am ajuns la aceasta concluzie am achizitionat primul meu carrier pentru bebe.
Desigur, puteti incerca si asa:
, dar pentru cat timp?!

Problema celorlalte articole care trebuie sa vina cu noi cand iesim am rezolvat-o cu un rucsac incapator, cu multe buzunare, pe care il port in spate, dar care se poate atarna si de carucior.

In noul nostru carrier (Chicco) se putea pune bebelusul la orizontala, pana la doua luni, apoi pe verticala, lipit de burta mamei. Foarte ingenios, si comod. Pentru bebe.

Pentru mine insa... baretele carrierului imi solicitau la extrem spatele, pana la a nu ma mai putea misca, asa ca in curand am achizitionat un al doilea carrier, cu curele mai late si cu centura in talie, in care l-am dus pe Teo pana la 10 luni si 10kg, si pe Radu pana de curand:


Acesta a fost preferatul meu (Mothercare, pentru curelele lui late si centura din talie)...



Mai avem insa preferatul lui tati, un carrier sport (Vaude), cu excelenta sustinere pentru coloana bebelusului, pe care eu nu-l pot cara de fel, din aceleasi probleme cu spatele (meu).
Apoi, rucsacul lui Teo (tot Vaude), care este o opera de arta. Se doarme, mananca si cara bagajele excelent in el:


Bine, bine, pana aici.

Apare Radu. 4kg200 la nastere, 8kg la 3 luni jumatate, si mai e cale lunga pana la 10 luni.
Radu e mai putin linisit decat era Teo la aceeasi varsta, se foieste mai mult, plange mai des (si mai tare...) iar eu am mai multa treaba prin casa, ca de, am doi copii... Si trebuie sa iau pe bebe cumva cu mine. Altfel ar sta singur (ar plange?! singur...) toata ziua.

Asa ca mi-am luat si un sling, intens mediatizat:

. Slingul n-a fost sa fie pentru cine s-a cumparat, caci Radu nu a vrut sub nicio forma sa stea in el. Cum il puneam cum incepea sa se zbata si sa urle.
In schimb l-am carat in el pe Teo. Am rezistat trei sferturi de ora, la sfarsit aproape ma taram, dar nu m-a durut spatele decat spre sfarsitul experimentului.
M-a durut in schimb un umar si am facut febra musculara. Teo are 12kg acum, si l-am dus pe sold. Mi s-a parut comod. Dar greu.
Radu a inceput sa accepte sa stea in sling abia de curand, cum se vede in poza, curios la lume.

Si uite asa, din vorba in vorba (pe forum) din search in search pe net... m-am hotarat sa incerc si eu ultima varianta existenta. Daca tot am patru carriers si un rucsac (pana acuma asta e cea mai buna alegere, pentru Teo si va fi si pentru Radu de la 6 luni, dar sa-i care tati!) de ce sa nu incerc un WRAP?!

Ce e un WRAP? hm... pai o bucata de panza (jerseu de bumbac) lata de 70cm si lunga de 5m10. (Se poate si din alte materiale, si alte latimi, asta sa zicem e cel mai usual model). Este si el intens mediatizat, si exista magazine care vand diverse modele (materiale si culori diverse).

O panza?!?! Pai si unde sunt cataramele, curelele, centurile, ramforsarile metalice, vatuirile moi si pufoase?! Adica, dupa ce am incercat toate minunile tehnicii sa ma intorc la o banala panza de bumbac, cum isi poarta femeile in Africa plozii?!
Ei bine, cu toata taria, spun DA.

Nu cred ca voi mai purta nici macar carrierul meu preferat. Nu cred ca vreunul din copiii mei va mai sta in brate la mine in altceva decat in acest WRAP. Pana si tati a fost incantat de idee, dar nu vrea sa incerce. El ramane la carriers, pentru ca nu vrea sa se uite lumea ciudat la el pe strada. Treaba lui. Inseamna ca durerea de spate nu e suficient de mare, la el...

Asa deci, am WRAP:



Pare complicat la prima vedere. Am incercat sa ma filmez (demo) dar cred ca filmele de la Favorites din pagina mea sunt mult mai graitoare, eu de acolo am invatat.
In concluzie, iata impresiile dupa primele plimbari:

Neajunsuri wrap... pai n-am gasit... in afara de faptul ca 8kg nu-i deloc usor sa cari orice ai face, si ca nu vezi in ce rahat calci cum nu vezi nici cu carrierul, nici cu burta de gravida... (nici cu caruciorul daca te gandesti bine...)
M-a durut nitel piciorul (sciaticul ala nesuferit) dar in rest, nu ma doare spatele, nu ma dor mainile, nu am simtit nicio tensiune sau apasare pe spate... chiar cool.
A, da, era sa uit. Se uita lumea chiar ciudat la mine pe strada. Pana si tigancile se uita ciudat dupa noi. Nu inteleg de ce, mie mi se pare tot una... carrier, wrap... e doar o modalitate de a-ti cara bebelusul si a avea mainile libere.

Avantaje, o gramada.
Mai intai, nu are 7 tridenti, 3 curele, 4 arici cum are carrierul meu preferat. A, plus reglajele, pe alea nu stiu cum sa le numar.
Se baga si se scoate copilul mult mai usor decat din carrier, indiferent in ce e imbracat.
Apoi, pozitia copilului este infinit mai buna. Nu-i atarna picioarele ca din carrier, ci stau frumos mulate pe burta mea, in vestita pozitie lotus... nu am auzit proteste deci am presupus ca sta comod.
Cand adoarme, ii pot pune capul pe pieptul meu, acoperit cu o parte de wrap, nu exista asa ceva la niciun carrier, daca adoarme bebe trebuie sa ii tin capul cu mana fortat lipit de piept, deci imobilizezi o mana...
Si inca ceva... esti partial imbracat, am iesit in tricou, wrap si polar si nu mi-a fost frig. Bebe in salopetica matlasata subtire, polar si body, nici lui nu parea sa ii fie frig. Afara erau vreo 8 grade.

Cam asta e, noi ramanem la WRAP.

D-ale bebelitului, amintiri de cand eram insarcinata cu Raducu

Intrucat se apropie ziua, ma apuca melancolia.
Pe 17 februarie 2008, intr-o duminica, am aflat ca sunt insarcinata a doua oara. Am pastrat o poza cu testerul de sarcina. Mi s-a parut interesant. Primele semne ale unei noi vieti:

Ce se mai intampla pe lume cand eu aflam aceasta veste? Nu stiu, ceva manifestatii de strada prin Kosovo.
Eram prea absorbita de ale mele. Teo si cu mine imparteam o gripa pacatoasa, si ne tratam cu panadol, sinupret, augumentin - el, eu cu coldrex...
Asa arata Teo in ziua cu pricina (cred ca mirat de agitatia mea...):


Tati era in delegatie si m-am dus sa cumpar un tester cu Teo in brate, pana la farmacia din colt. L-am pus pe Teo pe tejghea, am cerut testerul, am mai vazut un mutunache, am mai vrut si-un biberon, un panadol, inca o cutie de coldrex max grip si niste picaturi de nas. Am venit acasa, am descarcat punga plina de prostii... nu-i testerul!! Pai dupa el plecasem, nu?! Il dezbracasem pe Teo. L-am imbracat la loc si m-am intors la farmacie. Nu-i testerul. Nici pe bon nu era, si farmacista se zapacise. L-am cumparat si m-am intors in sfarsit cu el acasa. A... si am mai cumparat un borcanel de paste bologneze pentru bebelusi, de la Nestle.
Teo l-a mancat cu mare placere si a adormit in scaunul lui. Cam asa:


In aceasta liniste deplina am facut testul de sarcina si am aflat bulversanta veste.

I-am spus seara lui tati. A fost extraordinar de fericit. Nu l-am mai vazut atat de fericit, optimist, entuziast si plin de incredere in frumusetea celor ce urmau sa vina, niciodata!
Luni, de bucurie, mi-a adus un cadou! O pereche de cercei cu opale, pe care ii port si acum si pe care mi i-a admirat moasa cand am nascut. "Impinge, respira, vai ce cercei superbi ai, impinge, acum stai, respira, ce pietre sunt?"...

Prima ecografie la Tutunaru, 28 februarie, la sase saptamani:

Apoi, la opt saptamani:

si la 12, treaba prinde o forma clara:

La 32 de saptamani avem deja o poza:

Cam astea au fost intalnirile noaste "documentate" cu Radu, pana la nastere.
Desigur, am fost la eco din doua in doua saptamani pana la patru luni, apoi o data pe luna, dar nu am luat poze de fiecare data.
Mai am si filmele cu morfolgiile fetale (si la Teo, si la Radu), cand am avut si confirmarea ca sunt baieti, dosarele de analize... si poze cu o burta maaare, maaareeee...
Pfff, ce vremuri!
Parca mi-as dori din nou sa fiu insarcinata. E un sentiment unic.
Pe care il poti repeta ori de cate ori o viata noua creste-n tine... Si nasterea. Si-un bebe mic si nou la sanul tau. Mi-e dor de lunile acelea.
Copiii cresc si nu e zi care sa nu fie o experienta noua. Fascinanta. De care imi va fi dor peste trei luni.

Eugenia Bey

Astazi se implinesc patru ani de la trecerea in nefiinta a matusii mele, sora tatei, pe care toti o strigam cu drag "tanti Jenica".
Mi-o amintesc cu drag si mi-e inca dor de ea, uneori. Moartea ei m-a marcat profund...i-am dedicat acest text incercand sa ma eliberez putin de durere, l-am scris in 2005, printre multe lacrimi, si inca mai plang cititndu-l.

Ai mei din partea tatei sunt din Prejmer. Aveau acolo casa mare, cu acareturi, pamant, cai... imi amintesc vag ce-mi povesteau bunica, Jenica, tata...
Cand am fost intr-o excursie la Prejmer, imi amintesc ca l-am sunat pe tata sa ii spun ca sunt in cetate, si el mi-a zis ca caut o anumita chilie, nr. 102, unde isi tineau ai mei bunurile in timpul razboiuli (provizii, in caz de izolare). Hm, ce mix de amintiri... Din pacate nu imi amintesc prea bine casa. Am vazut-o doar pe dinafara, familia a vandut-o intre razboaie si s-a mutat in Ploiesti. Aici si-au facut o casa mare, care mi-a placut din totdeauna, desi era "pe dos" (cu spatele la soare, pe dos fata de toate casele de pe strada). De ce? Pai simplu, erau vecini cu tata mare, si bunica i-a pus pe toti sa intoarca proiectul in asa fel incat casa sa fie cu fata la casa de alaturi, din respect ("cum sa stam cu fundul la tata mare?!?!").
Tata era furios mereu pe casa pe dos, in care era intuneric si cam frig din cauza acestei pozitionari respectuase... Intre timp nu mai locuia tata mare alaturi, ci altcinva care isi ridicase un gard urias, si uite asa casa era cu fata la... gard.
In casa din Ploiesti locuiau bunica si Jenica. Bunicul murise de mult, nu l-am cunoscut. Jenica era divortata de primul sot, iar cel de-al doilea murise si el mult inainte sa ma nasc eu. Am si un var, care a emigrat in Canada in anul in care m-am nascut eu. Nu l-am vazut deci niciodata, nu a putut veni macar la inmormantarea mamei lui... Nu e locul meu sa judec asta, dar m-am necajit un pic atunci.

Ei si-asa. In casa de la Ploiesti mi-am petrecut in fiecare an cate o vacanta. Mamaie (asa ii spuneam bunicii) cu povestile ei, cu prajiturile, ea m-a invatat sa spun la culcare "inger ingerasul meu" si mai apoi Tatal nostru... Cand a murit mamaie a fost prima oara pentru mine cand am simtit ca pierd pe cineva drag. A murit in 92, la 92 de ani, in somn. Era oarba, dar in putere, inca trebaluia prin casa si prin curte cat putea. Nu statea o clipa locului, si ziua dinainte de a muri a fost la fel cu toate celelalte. Nu-mi amintesc decat vag inmormantarea... stiu ca m-am imbolnavit la cimitir, poate de la atata plans, si m-am pricopsit cu blestemata mea de rinita cronica cu care m-am chinuit zece ani, si care revine de cate ori sunt presata psihic.
Iar tanti Jenica, uite ce m-am luat cu vorba... tanti Jenica a devenit incet incet, an de an, vacanta de vacanta cea mai buna prietena a mea. Vorbeam cu ea tot ce nu puteam vorbi cu mama sau cu tata. Ea a fost prima care mi-a cunoscut toti prietenii, ii duceam pe toti in vizita la Ploiesti si ea isi dadea cu parerea... asta nu, asta nu, asta da... si uneori, deseori, verdictul ei era corect. Imi dadea in carti. Stateam ore in sir si jucam carti, sau cricket in curte (am si acum jocul ei de criket, a fost singurul lucru pe care mi l-am dorit de la Ploiesti, in afara de balansoar). Cand ne uitam la vreun film comentam amandoua tot ce se intampla si radeam, doamne ce mai radeam. Tot ea m-a invatat sa tricotez si sa brodez. Sa croiesc, sa cos la masina...

Si inca ceva "mostenit" de la ea... cat pe ce sa uit, atat de "in sange" imi este. Automatizarea, domnule, automatizarea. Avea Jenica prin casa tot felul de aparate moderne, de bagat in priza sau cu baterii. Cate o priza pentru orice. Foarfeca electrica, ruleta electrica, bigudiuri electrice, aparat de facut masaj electric, roboti, robotei, cafetiere, fierbatoare... de toate. Tot ce se inventase modern de bagat in priza, gaseai la ea in casa. La mine in casa nu mai ai loc de prelungitoare, si toate sunt pline. Imi sta in fire sa ma interesez de tot ce e mai nou (de bagat in priza) si sa apelez la tot felul de aparate care sa imi /isi faca treaba... incat am uitat de unde mi se trage.

Be Organized era al doilea ei nume. Nu am vazut nicaieri un program mai strict si o ordine mai riguroasa. Tabieturi mai tabieturi ca la ea. Tinea contabilitatea casei cum ar fi tinut-o pe a unei afaceri profitabile. Registru de intrari, registru de iesiri. Dosare de facturi.
Totul era o rutina. Pana si bucata de cascaval muscata pe care ma ateptam s-o gasesc in frigider... am gasit-o acolo...
Luni mergea la Hale, joi mergea in piata, de doua ori pe luna mergea la banca... Stiam la ce ora sa o sun ca sa auda telefonul... din bucatarie nu-l auzea.
Cand eram mica aveam un obicei frumos impreuna, ne scriam scrisori. Ne-am scris scrisori in fiecare saptamana, pana l-am cunoscut pe sotul meu si am devenit interesata de altele... sau poate pana a murit bunica? Nu stiu de care eveniment sa leg incetarea scrisorilor, cert e ca de la un moment dat am rarit-o si cu vizitele la Ploiesti si cu scrisorile. Ne sunam insa saptamanal.

Apoi m-am maritat si viata mea s-a schimbat destul de mult. Saptamanal a devenit "la doua saptamani"... apoi "lunar"... apoi "cand imi aduceam aminte". Am pastrat totusi obiceiul de a ma urca in tren cand eram amarata si de a aparea in poarta la Ploiesti pentru o ceasca de cafea buna, un ghicit in carti (si in zat) si cateva sfaturi imbatabile.
De la ea mi se trage obsesia fata de pantofi. Avea pantofi superbi, eleganti, cumparati de prin toate colturile lumii, fara numar, fara numar...
Tot de la ea, nu ma pot uita nici acum la un film fara sa comentez, sa anticipez ce urmeaza... sa gandesc alte variante de desfasurare a actiunii...

Uf. Scriu ce scriu, amintiri placute, dar imi vin mereu in minte detaliile acelor zile. Februarie 12, 2005. Sambata pe la ora 3 dimineata. Am visat ca imi doream balansoarul de la Ploiesti. Am visat ca m-am urcat in masina si m-am dus la ea, sa o rog sa imi dea mie balansoarul. Asa de intens a fost visul, de puternic si de real,atat de clar am simtit-o si am vazut-o fata in fata cu mine, incat m-am trezit buimaca crezand ca sunt la Ploiesti si daca scrutez bine intunericul profund generat de obloanele de lemn trase fara exceptie in fiecare seara peste toate geamurile, o vad, strecurandu-se prin casa sa aprinda soba, cum facea in fiecare dimineata, la ora 5.
M-a surprins atat de tare acest vis, abia am asteptat o ora decenta sa pun mana pe telefon. Si am sunat, o data, de zece ori, de o mie de ori, toata ziua. Niciun raspuns. Si am stiut in acel moment. De fapt, cred ca stiusem de la inceput, de cand am visat, dar nu-mi dadeam seama CE stiam... L-am sunat pe tata si i-am povestit. S-a apucat si el sa sune; intre timp s-a facut luni... am identificat si sunat vecinii, nu ne-au putut spune decat ca obloanele nu sunt trase si ca este lumina, si ca ultima data au vazut-o joi.
Ne-am urcat in masina si ne-am dus. Ce am gasit acolo nu am cuvinte sa descriu, nu pot uita, din pacate mi-a patat toate amintirile placute ale casei din Ploiesti si nu pot sa nu ma simt vinovata ca nu am insistat mai mult, nu am sunat mai des si nu am fost acolo mai des in ultimii ani. Stiu ca nu puteam face mare lucru, dar nu ma pot opri sa simt asa. Era extraordinar de incapatanata. Am incercat cu totii s-o convingem sa vanda casa si sa se mute in Bucuresti, ca sa fim mai aproape. Fiul ei a incercat s-o convinga se mearga in Canada, sa fie langa el. Nu a vrut, nu a acceptat nicio tulburare a rutinei zilnice, a pasilor atent desenati prin viata, unul dupa altul... pana cand nu a mai putut pasi.
Nu s-a plans niciodata. Nu ne-a spus cand s-a simtit rau, cand a zacut bolnava... nu a chemat pe nimeni, niciodata... nici macar salvarea. DE CE?!

In noaptea de 12 februarie, la 3 dimineata cand am visat-o eu, a murit. Chiar atunci, si-a luat la revedere de la mine, si pentru asta sunt recunoscatoare, oricat de rau ar durea. Am aflat datele exacte la autopsie...
Am gasit-o in casa, cazuta langa fereastra, chircita. Focul era oprit, desi in ultimii ani isi cumparase un termostat special pentru sobele pe gaze, care se pornea singur. Termostatul era inchis (ce cruda si realista planificare; daca ar fi fost pornit nu am mai fi gasit nimic intreg din ea). Curtea era intr-o paragina infernala. Lastari crescuti pe peste tot, de printre dalele de piatra, peste simetria obsesiva pe care mi-o aminteam, peste trandafiri... ne-am luptat cu ei ca sa ajungem la usa. In curte se oplosise o catea care avea si pui.
Dragostea de caini e in familie la noi... matusa mea a avut caini dintotdeauna. Mi-i amintesc pe toti terierii ei, Rick, cand eram eu foarte mica, apoi inca unul, nu mai stiu numele, poate tot Rick il chema, si apoi Lola... cateaua parea familiara cu locul si cand am reusit sa descuiem usa, s-a napustit in casa urland ingrozitor.
Am gasit in scrin, la locul stiut, in caietul de contabilitate, un plic. O scrisoare, cu detalii clare cine ce sa faca, cum, ce sa dea, cui... cat... cu ce sa o imbrace... bani pentru inmormantare... Tipic pentru ea.
Scrisoarea era insa mai veche, de cativa ani. In timpul acesta casa se mai darapanase un pic. Rochia pregatita de ea pentru inmormantare avea aripi de molii si a zburat in scame peste tot cand am vrut s-o scoatem din dulap. Covoarele si ele, erau macinate. Tavanul fosnea ciudat, din pod poate, unde suspectez ca se aciuasera si niste rozatoare. Frigiderul era in schimb asa cum ma asteptam, organizat. Seara la culcare obisnuia sa ciuguleasca ceva, o bucatica de cascaval... un strugure... Felia muscata era acolo, semn ca tabieturile acelei seri fusesera duse la bun sfarsit.
Erau deci cativa ani de la scrisoare, doi - trei. Ani in care zi de zi isi urmase rutina gandindu-se ca nu se va trezi pentru ziua urmatoare...
Patul nu era desfacut. Am dedus ca de ceva vreme dormea in fotoliu...

Si nu voi uita niciodata mirosul. Mirosul dulceag, greu, de moarte. Plutea prin toata casa, pe jos, pana la genunchi, intrai in el ca intr-o mlastina.
Ma bucur, matusa draga, ca ai trecut pe la mine sa-ti iei adio, in ultima ta clipa.
Am luat balansoarul si jocul de cricket.
Si sutele de drumuri pe care le-am facut la Ploiesti cu inmormantarea, cu organizarea lucrurilor si cu vanzarea casei m-au facut sa mai uit durerea. Si vina.

Cu anii toate se acopera in uitare. Sau in ceva pufos, albicios si vascos. Pe care noi il numim uitare. Poate e doar salicilat pentru conserve.
Si intr-o zi ca asta imi amintesc de toti. Mamaie, Jenica, tata. S-au dus toti. Mi-e dor de ei.

Cum cresc eu mare; Radu - repere, primul an

decembrie 2009

Am cam lipsit la raport... Radu a implinit un an. Printre diverse reprize de muci, tuse, laringita, nu am ajuns sa facem (inca) vaccinul de un an, cred ca ramane pe ianuarie.
Pe 1 decembrie am reusit sa-l cantaresc la o prietena, are 11kg si 80cm. Opt incisivi, inca din august, si trei masele in ultimele doua luni, o asteptam pe a patra si ne rugam sa mai ia o pauza pana la canini, ca maraiala si mucii sunt manifestarile preferate cand ii dau dintii.
De ziua lui am chemat cativa copiii la un loc de joaca. Cu tort in forma cifrei unu, joaca la greu, multe cadouri si multa veselie, a fost o petrecere reusita, desi eu n-am crezut niciodata in petreceri la varste din acestea mici... iata ca a fost foarte frumos!
Si Teo s-a distrat copios, si a primit tot atatea cadouri ca si Radu. In plus le-a luat si pe ale sarbatoritului... pentru ca poate!

Inca nu vorbeste si nu merge in picioare. I guess there is a time for everything...

22 iulie

Noua luni, 9,7kg, 75cm. Opt dintiosi, o roseola la activ, prima iesire la mare (he-he, si a lui Teo, de fapt...), primul tuns, prima data in picioare!
Si o frumusete de anxietate de separare... de cine, de ce?! De mine, bineinteles...
Ca sa nu facem resuscitare de trei ori pe zi suntem nedespartiti. Bucatarie, baie, hol, camara...
Singurul loc unde poate sta fara mine mai mult de 30 secunde fara sa urle pana la cianoza este tatami-ul lui Teo, unde roade la masinute si trenulete... aproximativ... 15 minute... [apaluze prelungite, si ovatii]

16 iunie 2009

dintele no. 7 (seven, sapte) a iesit si el, dupa o saptamana de maraiala, mataiala si miorlaiala... hello, dintisorule!

11 iunie 2009
m-am dat singur jos din pat...



si am gasit ceva foooarte interesant...(prizeeee!)



eeei, si sa nu uit cumva... impreuna cu o tona de muci... rosu in gat si un pui de tuse, au iesit inca trei dinti. Avem in total sase, patru sus si doi jos.

22 mai...
Ia te uita, am facut sapte luni! El, copilul a facut sapte luni, si eu mama, am facut tot sapte luni ca mama a lui, ha-ha. Deci am doi ani, de la un copil, sapte luni de la altul, si inca cateva zile adunate!



Am masurat si cantarit copilul "in-house" si am aflat ca are undeva intre 74 si 75cm lungime. La greutate, nu stiu ce sa mai zic. Am scos de la naftalina cantarul de bebe al lui Teo; arata 9,2kg. Adica tot atata cat ne-a zis doctorita acum o luna. Hmmmm.... ori n-a luat in greutate, ori nu-i bun cantarul... Cantarul meu tot 10kg diferenta intre noi arata, de vreo trei luni, asa ca sigur nu-i bun.
Cantarit la cabinet, 27mai: 9.4kg deci a luat in greutate 200gr.

Cu diversificarea... merge... incetisor. Dar bine. Fructe de la borcanel (mere, pere, piersici, afine in combinatii Hipp Bio) cat si naturale (mar, para, scortisoara, la steamer, cu biscuite). Legume mai rarutz, ca-i mai dragutz....
Iaurtul as zice ca i-a placut. Campina, simplu, pasteurizat.

Dintele nr. patru (incisiv fata, stanga, sus) a iesit la apel, se intrevad bomband gingiile, nr. cinci si sase (ceilalti incisivi de sus).
Sta in fund relativ bine, durate scurte. In rest, taras si rostogol raman caile predilecte de deplasare.

Aprilie, si mai; Bilantul de sase luni, si altele...
Asa, macar de rusinea vaccinului de sase luni, sa mergem si noi pe la doctor...
Am aflat ca Radu cantareste 9,2kg si are 71cm.
Mie acasa mi-au iesit 10kg (m-am cantarit cu el impreuna pe cantarul meu, o fi defect?!) si 72cm... in fine, piticul e sanatos, voios, mancacios si deja smulge hainele de pe fratica.
La sase luni mai facem asa: rasuciri de pe spate pe burta si la loc, taras cu spatele, timide tentative de taras cu fata, dar principala metoda de deplasare ramane rasucire. Si are o viteeeza...
Roade tot ce prinde.
Are trei dinti, incisivii fata jos, si un incisiv dreapta sus (deci nu cei din fata, ci unul din ceilalti doi; specific, pentru ca mi se pare curioasa ordinea!).
Cu putin timp inainte de sase luni am inceput "marea diversificare". Bine, la noi e mica.
Radu a acceptat (nu foarte usor) fructele la borcanel (Hipp, mar cu para sau caisa, nimic altceva). Sub nicio forma nu le suporta cu branza, sau cu cereale. Hmmmm... sanatoasa atitudine!
In data de 3 mai am incercat morcovetele. L-am facut la robot, combinat cu lapte praf si o inflorescenta de broccoli, si un pic de ulei, densitatea unei supe groase, foarte fin pasate. A fost un succes rasunator. Mai incerc si astazi... wish me luck!

Au inceput si sesiunile de dezvoltarea vorbirii, cu Teo. Cum il aude, incepe si el: ba da, be gde, ooookeeeeiiii (cam asa suna, zau!), deee, deee, ooogiiii, oaabdagaa, petea, petea, si tot asa.

24,25 martie
Nu stiu ce sa spun mai intai...
Aseara Radu a cazut din pat.... pe scurt. Pe lung, a fost cam asa:
Eu pe canapea, la calculator, pe intruneric deplin. Radu doarme, de pe la 8. Linsistea, tot asa deplina ca si intunericul, ca nu se mai aude nici de la Teo nimic.... se doarme in toata casa.
Si in linistea asta. BUF. OAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA. Cum a facut, ce a facut... nu stiu. A cazut prin partea de pat neprotejata de taburet... adica prin partea opusa celei in care l-am culcat.
Noroc ca am pus de dimineata covor moale, cu cauciuc pe spate si o perna pe picioarele de metal ale taburetului... parca am stiut. Ca altfel se lasa cu salvare.
oooofffff oooof, mai mai!

Si de dimineata, la prima ora... s-a intors singur pe burta. Asta a mai facut. Si de pe burta... pe spate inpoi!!! Hurray. Sau... sa cumparam mai multe perne?!

Tot ieri am fost la echografii: de sold, abdominala si transfontanelara. Totul ok.

22 martie, bilant la 5 lunite
La 5 luni Radu mamii are 70cm si 9kg. Se intoarce fara probleme de pe spate pe burta, sta pe coate, si se taraste prin tot patul, ori pe burta ori pe spate. Apuca bine cu ambele maini, pe alese, jucarii de diverse forme, pe care le baga urgent in gura. Suzeta... nu este acceptata!
Celelalte date... antropometrice sunt:
la 4 luni: 68cm, 8kg200, 43.5cm PC
la 3 luni: 63cm, 7gk500
la 2 luni: 62cm, 6kg800
la 1 luna: 58cm, 5kg800
la nastere: 55cm, 4kg185, 37cm PC

12 martie 2009.
Am reusit si intoarcerea de pe spate pe burta! Hurray. Copilul, tot atat de surprins ca si mama lui de aceasta miscare brusca... a ramas intepenit!
Pe la 7 dimineata (14 martie) m-au trezit niste fosneli si gafaieli dinspre partea lui Radu.
Cand ma uit, piticul statea pe burtica, sprijinit pe coate, si incerca sa vada peste picioarele mele, adica isi lungise gatul mai ceva ca o broasca testoasa si se uita curios prin camera.

9 martie 2009
Radu se intoarce de pe spate pe o parte si pe cealalta. Nu inca pe burta, dar urmeaza....

3 martie 2009, al doilea dintisor! incisiv fata jos... Avem acum un iepuras in toata regula

23 februarie 2009.
Primul dintisor.
La patru luni si o zi Radu ne zambeste stirb cu primul lui dintoc, incisiv stanga jos.
Azi am fost la vaccin, unde ne-am facut de lucru, ca sa trecem mai usor peste asteptarea de aproape o ora, prezentand WRAP-ul si modalitati de infasurare (wrapping) la cerere unei audiente formate din toti medicii CMU Kids care nu aveau consultatii la ora respectiva, doua receptionere, cateva mamici si personalul TESA din clinica.
Pana ne-a primit dr., pana am facut masuratorile, pana am facut vaccinul, l-a apucat pe Radu o foame teribila si s-a pus pe urlat.
Cu greu l-am potolit in masina, unde i-am dat si sa manance. Dupa ce a terminat biberonul l-am sters la gura cu un servetel, si am vazut un punct mic alb pe gingia de jos. N-am putut sa pun mana, ca eram murdara... m-am gandit ca e o bucatica mica din servetelul cu care l-am sters...
Pana acasa am uitat. Dupa vaccin, Panadol, si a dormit vreo 3 ore. Cand ma uit la el in gurita... surpriza! Un dintisor alb si proaspat ca un ghiocel, ascutit si aspru ca un fierastrau mic-mic se ivise in gingie, vai ce bucurie!

10 februarie 2009.
Daca pana acum am tot amanat, multumindu-ma sa scriu pe forum la bobocei cat a mai crescut Radu, cat a mai luat in greutate, cat de mult sau cat de des mananca... astazi se cere deschiderea capitolului de repere.
Astazi, 10 februarie, la trei luni si 19 zile Radu a inceput sa se invarta prin pat. De dimineata, dormea linistit cu capul spre tablia patului, asa, ca toti oamenii in patul lor... Ma duc pe la bucatarie... si cand revin, il gasesc la 90 grade, cu capul spre marginea patului.
Aplaud incercarea si il pun la loc (inca mai dormita).
Mai am ceva treaba prin casa, revin: el cu capul unde-i fusesera mai devreme picioarele. Adica, 180 grade...
Hm... proptesc un scaun la marginea patului, ca nu se stie.

Ma intind si eu langa el, cu capul langa picioarele lui. Si adorm, ce greseala.... Peste un timp ma trezeste o respiratie fix in nasul meu si o manuta uda-uda pleznindu-ma frenetic peste ochi... Deci, pivotare 180 grade, si suparare mare ca s-a proptit cu capul in mine, si nu poate continua spre perfectiune: 360 grade.

Un alt reper, important atat din punct de vedere social, cat si psihic, este primul zambet, documentat si cu imagini ... 16 decembrie 2008, la o luna si jumatate!

Utilitatea carucioarelor

o imagine graitoare despre utilitatea carucioarelor; trei mamici ducandu-si bebelusii in marsupii si urcand pe scari un carucior gol... noroc ca era doar unul, si noi eram trei... sau sase... depinde de unde privesti problema.

:D

Perle

Cum s-a gandit el Teo sa spuna la pahar...
Pai cum sa spuna... APARU! Logic, nu?! Ca doar bea apa din el!

In alta ordine de idei... azi plangea prin bucatarie "citeaua, citeauaaaa".
Si anume... chifteaua!
Nu am scapat de el pana nu i-am dat.
Vocabularul lui creste pe zi ce trece. Azi a invatat sa spuna si "te rog" (te oog, desigur...)
Si avem "uta, te ooooog, teee oooog, utaaaaa, utaaa" si "usa te oog"...
Mai avem "nu mai e" / "ba e"... propozitii de inceput. A, si inca una importanta... "Oadu pange".

Stie toate partile componente ale lui Thomas, si facem impreuna puzzle pe calculator (adica el le numeste si imi arata care parte trebuie pusa unde).
Partile lui Thomas sunt: cosul, domul, cabina, roatele, si tampoanele. Cred ca bunicul l-a mai invatat ceva, noi presupunem ca "osie", dar nu se intelege ce spune.

Si mai nou: "dipau"... adica depou (al locomotivelor).
A inceput sa faca scurte propozitii de tipul: "mami dai Douel", "Douel dai tati", "cade podu patele inapoi"... "mami Douel dicolo, dicolo"... si altele din aceeasi gama.
[In traducere libera... sa-i dea mama lui Dorel, Dorel sa ii dea / duca lui tati... cade podul si Thomas da cu spatele / inapoi, mami sa merga cu Dorel dincolo.]

Si mai nou, pretend play... (10 februarie): Teo azi a cerut "ce-ale" (cereale) si dupa ce a bagat el sub nas ca un hamster a hranit toate trenuletele Thomas (are 3) si pe Roary.
Am lesinat de ras cat de scump era cum le dadea pe la gurita pe rand la toti...

Cuvinte noi... sine (de tren "sinele") traverse ("tavesele"), tot... tehnice rau. Le stie deja pe nume (le recunoaste in poze) si pe locomotivele Percy (pesi), Emily (exact asa frumos spus),Go(r)don, Duncan (tot corect si frumos), James (ems)... e inebunit dupa filmulet si il cere si de 10 ori pe zi (The Great Discovery, told by Pierce Brosnan...).

Exista o explicatie...

Da, intotdeauna exista o explicatie!

De vreo luna Andrei imi tot spune ca la noi in camera miroase urat. Mirosul este localizat la usa, spune el... ce ar putea fi?!
Eu nu simt decat un miros greu in toata camera. Intotdeauna mi s-a parut ca miroase urat, a "ne-aerisit" oricat as fi tinut geamul deschis, inca de cand ne-am mutat.
Am pus-o pe seama faptului ca aceasta camera este spre nord-vest, subsolul e mereu inundat (stam la parter) si in casa este foarte frig, motiv pentru care acum iarna aerisesc doar putin, de doua ori pe zi... normal ca nu are cum sa se schimbe aerul in acest timp.
Andrei de cate ori intra in camera, trage aer pe nas, se enerveaza si ia usa la amusinat. I-am explicat ca mi-am facut o teorie. Oriunde in camera ar mirosi, totul se aduna la usa, poate pentru ca acolo e mai rece, sau e o vaga circulatie de aer pe langa canatul usii... dar mirosul remarcat de mine parea a avea darul de a se aduna tot pe langa usa.

Ieri insa... am intrat in camera si m-a izbit. Puternic, dulceag-acrisor, l-am simtit apasator si prafos umplandu-mi nasul si facandu-ma sa stranut.
Nu mi-a trebuit mult timp sa identific mirosul, este cel mai veritabil miros de MUCEGAI!!!!
Intr-adevar, miroase doar la usa. Iau totul la rand, centimetru cu centimetru: usa (trag pe nas din gaura cheii - putea fi mucegaita inauntru, cine stie cum au stocat-o la depozitul de unde am cumparat-o), tocul usii, peretele. Nu miroase de aici.
Imi amintesc teoria mea cu usa langa care se aduna tot mirosul si ma apuc sa amusinez restul camerei, era evident ca nu usa pute asa.
Iau la rand parchetul, proaspat pus, covorul, biblioteca, peretii. Andrei se temea ca a mucegait amorsa. A dat amorsa direct pe tencuiala, si deasupra a pus tapet de fibra de sticla, peste care a zugravit. Nu-mi pot imagina ce inseamna sa dam jos fibra de sticla de pe pereti ca sa inlaturam mucegaiul de dedesubt.... Doamne!
Totusi nu miroase din perete si nici nu am reusit sa identific nicio parte nelipita bine...
Mai departe miros ca un veritabil caine de vanatoare canapeaua (e o canapea veche din piele, cu perna din burete, pe care am luat-o acum fix zece ani de la second hand... ar putea fi ea... dar nu este..), salteaua de la pat, pernele, sifonierul... nu, nici aici, nici aici... nicaieri!
Dau cu ochii de lambriu si intepenesc. Daca cumva miroase lambriul... un perete intreg (5m20) lambrisat cu fasii marunte... dedesubt este polistiren expandat... ar putea mucegai nu?! Ma si vad cu mobila trasa de la perete, smulgand fasii de lambriu si carand afara metri cubi de polistiren mucegait...
Lambriul este totusi destul de bine aerisit. Nu l-am lacuit, si nodurile de lemn rezultate in urma prelucrarii fasiilor lasa peretele sa respire... ma rog. Imi fac curaj si imi lipesc o nara pe o un nod din asta... si trag frumos pe nas. Slava Domnului, nu ma lesina niciun miros urat. Doar un pic a praf miroase. Deci nu e lambriul? Il miros bine pe la toate nodurile, in ambele colturi, pe la mijloc si pe langa sifonier... nu. Nu e de aici.
Intrucat nu a mai ramas deja niciun centimetru nemirosit am obosit. Si nici nu am gasit de unde miroase. E groaznic.
Ma duc sa ma culc, cu gandul ca trebuie sa ne mutam... mi se pare periculos mucegaiul. Inseamna spori, nu? Nu sunt prea sigura, dar asa cred. Sporii circula. Ii respiram noi. Ii respira copiii!!!!
Clar, ne mutam. Groaznic.

Nu prea am reusit sa dorm... pe la 5 dimineata Radu incepe sa se foiasca in patut si sa scanceasca. Daca nu vreau toata casa in picioare la ora asta... TREBUIE sa ne ducem dincolo... da, dincolo la mucegai.
Intru in camera si ma loveste din nou in moalele capului: mirosul e tot acolo, mai puternic, tot a mucegai aduce... tot la usa e tot, gramada.
L-am linistit pe Radu, acum doarme.
Mie nu imi da pace mirosul. Cand ma departez de usa nu miroase. Daca mai stai cinci minute in camera, nu-l mai simti deloc. Totusi, daca e mucegai e periculos.
Ies pe hol. Intru inapoi. E tot acolo, la usa...
Iau iarasi tocul la mirosit... dar nu.
Conform teoriei mele ca mirosul urat, (ca si cum ar fi "greu" aerul) se aduna la usa unde e mai frig si o vaga circulatie de aer.... ar trebui sa existe si un corolar... mirosul vine din partea opusa usii. Nu vis-avis de usa, unde e lambriul, chiar nu miroase de la el (slava Domnului).
Opusul usii... sa nu radeti... e fereastra! Ce inseamna fereastra totusi? Termopan. Inchis ermetic. Nu exista curent, nu exista umezeala, geamul acela nu a facut niciodata totusi condens... oh, Doamne!!! Imi cad ochii pe ultima chestie la care m-as fi gandit vreodata.... ghivecele mele!
Ma reped in ele ca un uliu in porumbei si le amusinez bine. DA. DAAAA. DAAAAA. Pamantul din ghivece miroase a mucegai. Rau de tot. Puternic. Pregnant. Apasator. Sunt sigura, nu am nicio indoiala. Aceasta e sursa mirosului. Intrucat e deja sase jumatate imi trezesc consortul si il bag cu nasul in ghivece.
Ghivecele le scot pe hol. O sa le replantez. Dupa ce cumpar pamant. Sau o sa le azvarlu afara pur si simplu. Nu conteaza, dar in camera mea nu vor mai calca.
Acum astept sa se trezeasca Radu, sa il duc inapoi la Teo in camera ca sa pot aerisi multe ore.
De ce a mirosit asa de tare tocmai azi? Azi am facut curat. Am tras draperiile si au ramas trase in laturi. Am udat bine florile. Si uite asa s-a imprastiat in camera tot mirosul, mai puternic decat de obicei, si conform teorieri "aerului greu de putoare" s-a adunat tot la usa... si uite asa l-am prins!!!
Andrei dragul de el se mira si acum cum e posibil sa puta glastra la fereastra si el sa simta la usa.
Eu sunt mandra de logica mea imbatabila. Si daca nu, de nasul meu de copoi care a dat de urma infractorului. Si daca nici asa, macar perseverenta a fost, ca am amusinat si televizorul, si modemul, si laptopul numai sa dau de sursa blestematiei de miros. [:D]

Botezul lui Dionisie

Ziua: Duminica, 1 februarie. Desi meteorologii se asteptau sa se inrautateasca vremea (toata saptamana a plouat rau in fiecare zi, si s-a racit treptat), a fost o zi calma, chiar luminoasa, desi soarele nu ne-a rasfatat prea mult... asa cat sa nu ne-o luam in cap; doua- trei grade si uscat, fara ploaie, fara vant. Mult prea cald pentru februarie, dar numai bine pentru Radu.

Biserica: parohia Podeanu este o biserica foarte frumoasa. Am copilarit pe strada ei, si am vazut-o schimbandu-se, infrumusetandu-se cu fiecare renovare. O minunata si primitoare casa a Domnului, cu icoane minunate, un cor incantator si preoti de mai mare dragul, care pentru mine cel putin sunt figuri familiare. Tot aici s-a botezat si Teodor. Si tot aici m-au botezat si pe mine, desigur erau alti preoti, dar oricum nu tin minte, nu?
Si sora mea, (nasa lui Radu) tot aici s-a botezat.
In biserica a fost destul de cald si apa calda de asemenea. Dupa noi a fost inca un botez la care nas a fost Gainusa! (din Huidu si Gainusa).

Nasii: Nasii lui Raducu sunt Iulia, sora mea, si prietenul ei, Florin. Sunt foarte simpatici impreuna... sunt dedicati si le plac copiii, si cred ca Radu va profita din plin de asta. Desi sora mea e o mititica, s-a descurcat cu nazdravanul meu de opt kilograme, fara mari probleme... Florin dupa vreo 15 minute obosise rau si i l-a pasat nasei... "nu mai pot, ma dor mainile de mor" si s-a resemnt sa tina lumanarea. Desi nu are experienta cu copii asa mici, s-a descurcat nasica si cu dezbracatul - imbracatul, si cu linistitul piticului urlator.
Astazi ii asteptam la baia de mir.

Teodor: ehehe... Teo s-a trezit de dimineata putin inbufnat. In timp ce ii dadeam micul dejun i-am povestit ce zi mare avem astazi. O sa mergem in casa lui Doamne-Doamne, (el "doame-doame?") sa il botezam pe Raducu. Mama te roaga sa fii cuminte. El rade.
Si incepe sa faca mari eforturi sa fie cuminte: nu mai vrea sa termine mancarea, se ridica in picioare pe scaunul lui si incepe sa ceara pe rand "tona, tona (asta e ce a ajuns Thomas, dupa "popa" si "moma"), "manana"(masina, mereu alta), "tautoru" (tractorul) si tot asa.
Am alergat dupa el prin toata casa ca sa-l imbrac. Cum a intrat in biserica a inceput sa planga, si a tinut-o asa aproape toata slujba... iar cand plangea Radu, plangea si el si mai tare, probabil din solidaritate.
In masina, in drum spre restaurant, a inceput sa strige "caca, caca". Nu a ajutat cu nimic ca i-am explicat ca la restaurant il schimb si il spal... desi acasa cand face caca, miroase de mori si el nu se da prins si spalat. Striga din ce in ce mai tare, pana a dat in plans, din plans in urlet, din urlet in sufocare si nu se mai oprea, criza de isterie-i gata! Radu, auzindu-l pe Teo, a inceput sa urle si el... am taiat-o scurt spre casa in loc de restaurant si i-am debarcat pe amandoi.
De fapt pe tustrei, a ramas tati cu ei acasa si m-am dus numai eu la restaurant. Daca tot am fost singura, am lasat si masina acasa, si m-am dus cu tramvaiul. Cred ca, din 2002 de cand am masina, e prima data ca merg la o petrecere fara masina si pot sa beau si eu ceva.
Pe la noua seara am ajuns inapoi acasa si am aflat ca Teo nu dormise in tot acest timp. L-am gasit tot plangand. Imi arata diverse parti ale corpului, le numeste, si adauga "buba" si plange asa, din tot sufletul. Ai zice ca e grav bolnav: "patele, buba", "capu, buba", "gua, buba", "gatul, buba", "poaiele, buba", "buta, buba" si tot asa. Cand a ajuns la "paul, buba" (parul) am zis ca nu-i a buna si i-am dat un Nurofen. Cred ca ii sparg doua masele, cu care ne tot ameninta de la Craciun, ca se tot vaita mai ales de gat, si rosu nu e... iar gingiile arata destul de ferfenitite. Dupa ce l-am uns si cu Dentinox pe gingii s-a mai pototlit, ne-am jucat, ne-am pregatit de culcare... pe la unu noaptea cand l-am lasat cu tati nu dormea inca!

popa Vasile: Vasile este de cativa ani paroh. Se vede influenta lui. Este foarte deschis, scolit prin strainatate, si a petrecut cativa ani buni in America cu diverse proiecte. Preda religia la scoala cand eram noi mici (Iulia l-a prins, ca ea mai era la scoala dupa revolutie...). Se vede ca a fost tare in verva la botezul nostru. Poate faptul ca vineri s-au sarbatorit Trei Sfinti Ierarhi (Vasile, Ioan si Grigorie) sa se mai fi simtit si astazi... nu stiu, dar lui Vasile ii era tare cald, asa ca a pus sa se opreasca aeroterma, spre disperarea mea, avea ochii cam tulburi... si a fost foarte... darnic. In primul rand abia l-au convins nasii sa primeasca ceva, pentru biserica. A spus ca el boteaza ca sa aduca un nou crestin in casa Domnului, si ca nu primeste bani, si o tinea tot asa.
In al doilea rand... dupa ce a dezbracat nasa copilul, si statea gol-golut pe masa, vine sa il ia sa-l bage in cristelnita. "Cum ii zicem pruncului?"
"Radu" zic eu. "Hm! In ce zi s-a nascut?!"
"22 octombrie", zic eu.
Si lasa Vasile pruncul gol pe masa (dupa ce oprise aeroterma!!!) si fuge dupa Sfanta Scriptura. Vine cu ea, si incepe sa fosneasca frenetic. Copilul tot gol, nu ma pot opri sa repet, caci pentru mine asta era obsesia principala. Se sa miste totul cat mai repede, sa nu stea gol copilul, sa nu raceasca! (de, mama...)
"Hm... Averchie, nu, sapte tineri din Efes...", unul nu, altul nu (eu nu ii am in calendarul religios, dar la el in Carte avea toate numele tuturor sfintilor mici si mari, din toate zilele.
"am gasit... DIONISIE!"

DIONISIE?!?!??!?!???

Vasile continua netulburat. "se boteaza robul lui Dumnezeu, Radu-Dionisie...."
Asta asa, ca ne-am razboit luni de zile ca nu punem doua nume la copii, nu vroia Andrei... si Teo, desi l-a botezat tot Vasile, nu a primit cadou niciun nume.

Radu-Dionisie: Radu (sau Radu-Dionisie, poate e cu totul alta persoana ?!) a fost cuminte pana l-au dezbracat. De aici incolo, s-a pus pe plans, si a plans pana l-a luat parintele si l-a dus in Altar.
Acolo s-a linisit si se uita curios la icoane. Nu a mai plans deloc, decat in masina inganandu-se cu Teo. De dimineata s-a trezit vesel si zambitor, a ras la mine cu gura pana la urechi cat l-am schimbat... Si ce frumos miroase (inca miroase) a mir... Abia ma abtin sa nu-l pup cum fac de obicei. Diseara ii face nasa baita, si intram in normal cu dragaleala.
Cam atata despre micul crestin...

Hm... Vasile in verva si darnicia lui a gresit certificatul de botez. Numele nostru de familie e supus greselii cam peste tot, desi dau buletinul de fiecare data. Si rolul la fisc e gresit, si dosarul de alocatie pentru Teo, si la banca chitantele mi le printeaza aiurea cand fac plati... si colete primesc pe "celalalt" nume. Totusi, buletinul si pasaportul, certificatul de nastere si casatorie, livretul de familie, sunt corecte. Nu inteleg de ce restul "oficialitatilor" nu au rabrare sa citesca numele pana la capat!?
Pai sa dea mielul, domnule!