Dorel... abstractizeaza!

Poveste complicata tare.
Dorel a invatat sa citeasca pe litere sigla Minimax. Arata cu degetelul fiecare litera si o numeste, M, I, A, N, si preferata lui, X (numita ichs).
Dupa ce facut numai asta vreo doua zile a inceput sa recunoasta literele in cauza si in alte texte, pe coperti de reviste, etc. Foarte frumos...

Aseara, umbla in patru labe pe covor si mormaia ceva.
- ce spui tu tati acolo?
- ichs, ichs, ichs.... si arata cu degetelul pe covor.
Covorul arata asa:
...si Teo arata cu degetul toate "intersectiile" de linii negre si le spunea X,X, X...
Tare!

La vanatoare cu Leica

Imi place atat de mult sa fotografiez. Locuri prin care m-am plimbat, oameni frumosi, expresivi pe care ii intalnesc in cale, strazi, case, cerul... suprapuneri inedite care sunt acum si aici...
Nu sunt o profesionista, nici pe departe... poate am putin "ochi", pasiunea - placerea si cam atat. O camera digitala nu cine stie ce... pana i se incarca blitul
mai pleaca din personaje... oricum era nedezlipita de mana mea pe unde umblam.

Am fost in Rodos, am stat sapte zile (de fapt cinci, prima si ultima zi au fost dedicate transportului) si am facut 700 de poze. Daca vreau sa revad ceva, ma uit pe poze. A, aici ne-am oprit sa mancam, aici obosisem, aici mi s-a rupt sandaua, si aici am stat putin sub o fereastra cu flori rosii, sa ne odihnim. Practic, pot retrai fiecare suta de metri si fiecare jumatate de ora prin pozele acelea.
Inchid insa ochii acum... si nu vad nimic legat de Rodos. Cred ca si marea, si apusul le-am vazut prin lentila aparatului de fotografiat. Castelul, cetatea, oamenii, tarabele vii si colorate, la fel.
Trebuie sa deschid un folder ca sa declansez amintirile.

In alt an, am fost la Roma. La fel, eram pregatita sa "incarcerez" in dreptunghiuletul de plastic de multi giga orice minunatie care imi iese in cale.
Cred ca aici a fost primul soc. Totul era prea mare, prea inalt, prea frumos si prea impresionant. Stateam zece, douazeci de minute ca sa PRIVESC, sa INSPIR, apoi inca 10 ca sa caut un unghi care sa prinda cat mai mult. Nu era loc de instantanee... eram coplesita de frumusete. Am facut doar 150 de poze in sapte zile. Dar daca inchid ochii vad inca cupola ovala a unei biserici proiectate de Bernini, tavenul Capelei Sixtine sau bolta plina de pietre stralucitoare a unui altar subteran. Colisseumul, cu dintii lui stirbi si caldura zdrobitoare care ne-a calauzit pasii prin Forum. A, si piateta in care se afla Fontana di Trevi... si statuile imense ale celor 12 apostoli...

Copii mei. Sute de poze, poate peste mie. Un zambet, ganguritul, prima oara de-a busilea, primii pasi, prima lingurita de papa... In maternitate, proaspat erupti in lume...
M-am lasat din nou prinsa in vartejul placerii de a fotografia. Pana la poza aceasta
Teo nu vrea sa stea in poze. Alearga curios sa VADA, sa ATINGA... iar eu, obsedata de memorie, vreau sa imortalizez momentul.
Nu, nu aici sunt amintirile, nu asa, prin ochiul hapsan al Leicai va ramane ceva, ci in ochii si in sufletul meu.
Vreau sa privesc mai mult. Cu ochii, cu sufletul, cu inima.
Creierul meu bate orice card de memorie, cand pot incarca o imagine cu toate sentimentele care tin de momentul cand am vazut ceva, sau de momentul de dupa ce am vazut ceva... sau de momentul cand mi-am dorit din tot sufletul sa vad ceva!
Poate pierd la acuratete. Poate pierd la cantitatea de "momente-din-viata-mea-de-aratat-neamurilor". Dar castig la CALITATE.

In ce priveste fotografia... telefonul mobil cu camera foto e suficient si perfect pentru instantanee. Nu o sa mai "investesc" in super camera cu stabilizator de imagine pe care mi-o doream ca sa "prind" mai mult, mai repede si mai-mai.

Instantaneele sunt tocmai acelea care te surprind nepregatit... fara camera foto la tine, si cu ochii "larg inchisi".

Ce a mai facut Teo...

pai ce sa faca, achizitii lingvistice.

... POAIELE, POAIELE, POAIELE, aud printre urlete disperate si ma duc repede sa vad ce face copilasul. Micutul, asezat in scaunelul lui de masa, isi prinsese sub el un picior si nu reusea sa il mai scoata din cauza talpii de la ghetuta, care nu aluneca.
Deci, POAIELE, pentru picioarele.
Cand il dau in legan iti tot zic sa-si ridice picioarele, si ii strig "picioarele, picioarele!"... uite ca a retinut si a aplicat cand a avut el o problema cu picioarele!

..."oameee, oameee, oameee"...si se catara pe scaunelul lui...adica FOAME. Ia baiete de papa!

...m-am ridicat in graba si am dat cu capul in patul de sus; m-am pus pe injurat, si Teo, ducandu-si mana la cap... "doaie?"...

A invatat sa spuna "ceasu", si ne arata ceasurile din casa, cat si cele de la mana mea sau a lui tati.
Are si oarece simt al scurgerii timpului, zilnic la 8 fara ceva si la 11 fara ceva incepe sa strige kiocooo, kioco-caaan (kyoro chan), si noi ii spunem da, la 11 e kyoro... cred ca o sa ii fac un ceas cu desenele preferate la orele respective...
La 8 incepe sa tipe "pa,pa,pa, mininaaa" ca se termina Minimax si incepe Animax cu Kyoro in loc...

...cand ceva e in plus, nu e la locul lui, sau nu-i place lui cum sta, incepe sa tipe "coate... coaaateeee, coateeeee", adica scoate-scoate! Si pana nu scoti, muti, nu se potoleste din urlat.
Cand ii dai un biscuite, il ia repede si pe al doilea si zice "doi, doi"...
Niciodata nu ia unul singur, si plange daca nu il lasam sa il ia pe al doilea.

...televizorul, sursa de informatii... sa nu dea cu pietre specialistii, dar Teo deja canta la genericul de la Horseland, de la Caruselul Magic... si are personaje preferate al caror nume a invatat sa il pronunte.
Roary si Thomas, ii vede peste tot, in cel mai mic detaliu, pe o punga, pe o hartie, pe calculator, pe o eticheta si stiga repede Oaui, sau Momaaaa, Momaaaa.
Deci, pentru cunoscatori.. orice urs este Ursu' Winnie (usu uini), mai ales daca e galben, Bibi, Tina si caii lor sunt Bina si cau... cand incepe Horseland striga Cauuu, Cauuu, Pat (the postman), Tom (dinozaurul) sunt chiar pronuntati corect...
Pi-guuu este orice pinguin cu stare, oriunde ii apare...
Se orienteaza repede "in pagina" si iti arata pe ecranul calculatorului personajele cunoscute, oricat de mici ar fi ele... si de bine ascunse.

...are o pasiune pentru cifre si litere. Noua, X (ihsi), A, M, N (de la sigla Minimax, pe care tati a printat-o, au colorat-o impreuna si acum doarme cu ea...) L, O (de pe tricoul meu). Cand il dau in leagan imi numara pana la 10, apoi se aplauda, sau, dupa caz, ma aplauda pe mine daca am spus mai multe cifre decat el...

...am invatat cate ceva si despre lumea animalelor: oaia face "beee", pitita face "nauuuu, nauuu", si vaca face.... "beee" desigur!
Daca mama il da tare in legan, si la timp, primeste si ea un "baaabo!" (adica, bravo, se fie clar!)

Toa-Toa in oglinda si alte aventuri

ianuarie 2009, un an si noua luni (aproape)

Teo se uita in oglinda, arata cu degetul si spune "Toa, Toa!"
Mi-a luat ceva timp sa imi dau seama ca spune de fapt... Teo-Teo, adica, el!
Ma bucur mult, este o etapa foarte importanta in dezvoltarea lui.
Recunoaste membri ai familiei pe viu si in poze sau in oglinda, le spune pe nume (tati, mami, adu, bui) si se numeste si pe sine!
Toa-Toa, bine ai venit!

Astazi umbla prin sufragerie cu o papusica in mana si isi tot baga degetele in gurita ca si cum ar manca. Eu ce sa fac, stresata sa nu bage copilul in gura ceva de pe jos, strig la el "ce faci, scoate mana din gurita!".
Si domnul Toa-Toa vine la mine cu papusa, si imi baga mie mana in gura, apoi lui, apoi o pune pe papusa, si repetir!
Cand ma uit mai bine, papusa
are in manute un cos cu mere rosii.
Teo de fapt se facea ca mananca mere din cos, iar cand l-am intrebat ce face, a venit sa imi dea si mie...

Prietenii sunt importanti (Thomas - aka moma, Roate - aka oateee si Roary - aka oaui)


si desi ii place foarte mult sa se dea in leagan (uta, uta, uta, uta!!!!) nu-i place totusi sa fie uitat acolo...


In curand, alte noutati!

Noaptea dintre ani, in patru. La multi ani, 2009!

Am petrecut anul acesta primul Revelion in patru. Din 2006 minunile se tin lant. 2006 a venit cu primul Craciun si Revelion cu burtica. In 2007, primul Craciun in trei, caci de Revelion am evadat si am fost la o petrecere, lasandu-l pe Teo cu bunica. Si iata, 2008, cu primul Craciun si Revelion in patru!

Mai intai am trecut in revista realizarile anului, iata avem de la Radu primele hainute care nu-i mai vin bine
,
primul zambet pe la jumatatea lunii decembrie si, iata si primele gangureli "exprimate" chiar in seara aceasta.

Ne-am odihnit bine inainte de petrecere , apoi a inceput distractia!

Spre dimineata... toata lumea e mahmura !

Teo a inteles conceptul de plina si goala, jucandu-se cu sticlele de apa minerala. Apoi a aplicat intr-un mod neasteptat. Mi-a aratat pe o jucarie un cerc maro si mi-a spus "minimax". Sigla de la Minimax are un cerc maro, peste care scrie "minimax". Eu ii zic, seamana, dar uite cum e sigla, acela e doar un cerc - si i-am dat pe Minimax sa vada. Si el imi raspunde "minima, goala"... no comment!

A invatat de asemenea sa spuna ca nu mai vrea sa manance, impinge castronul si spune "nu mai e" desi in bol mai este mancare.
Am reusit si noi sa il surprindem cu ceva, cand am numarat invers secundele inainte de noul an (noua, opt, sapte...) si el op, noua, cece, cum stia el ca trebuie.

Pe la doua noaptea copiii au dat in plans de oboseala, asa ca i-am culcat si am incheiat astfel cea mai frumoasa si bogata noapte din 2008, cat si prima noapte de bucurii si impliniri din 2009!
La multi ani!