Ne-am luat caine, cred...

Vai ce-am mai ras! Radu a gasit o metoda eficienta de a-si transporta jucaria preferata (viermisorul inelat) pentru ca anxietatea de separare sa nu-i mai umbreasca reusita primelor deplasari! Ma tarasc, ma tarasc! (Radu, nu eu...)

Despre cum e sa dormi in cinci paturi

Intrucat am lucrat ani de zile cu stocuri si tot ce tine de ele, iata ca oi fi prins vreo boala.
Imi place sa am stoc.

De obicei de hartie igienica, pachete de cafea, de servetele, sticle de ulei, iar vorba celebra a sotului meu este "dati-mi doua", deci ne potrivim.

Treaba cu stocatul se extinde consumatorist, si uite asa cand gasesc pantofi sa-mi vina (e foarte greu, ce-i drept), bluze care cad bine, jucarii despre care presupun ca nu se pot imparti intre (cei doi) copii sau se pot strica/pierde nascand astfel tragedii... iau doua perechi / bucati.

Tot pe lista asta, avem doua scaune inalte pentru bebelusi (da, pana la urma l-am luat si pe al doilea, la fel cu primul, pentru cei care radeau de lamentarile mele... Teo nu renunta la scaunul lui in favoarea lui Radu, si nu vad de ce as insista.... dati-mi doua!), doua carucioare (a fost o faza de tranzitie in care primele doua s-au intalnit cu urmatoarele doua si am avut patru carucioare, dar am reglementat situatia si acum avem doar doua: cel de gemeni si cel simplu si foarte usor), doua patuturi de bebe (unul de lemn, unul pliant, de voiaj), doua sterilizatoare, unul la mine si unul la mama, etc...etc...etc.

Si, de fapt, ca sa fie mai clar de unde vine toata ameteala asta... avem doua garsoniere!!! Ele formeaza un tot unitar, doua (doua, iar doua) camere si un birou (una din bucatarii), o bucatarie, o baie, si o camara (cealalta baie) cu WC de serviciu. Si multe holuri (de rezerva, da, ce chestie, sunt mai mult de doua....)

Una din camere e camera lui Teo. Care Teo a refuzat sa doarma in patutul de bebe (cel de lemn, cel de voiaj e si el la mama, din vremea cand Teo mai statea pe la ea) cam de la un an si patru luni.
Atunci ne-am hotarat sa-i luam un pat, si ne-am gandit noi, asta e o investitie, mai bine luam direct un pat de adult, decat inca un pat mic de copil care poate nu va avea succes... zis si facut... dati-mi doua, a spus sotul meu, care probabil toata copilaria si-a dorit un pat supraetajat, si uite-asa am achizitionat de la Ikea un pat Hemnes (adica doua) cu etaj, doua saltele, multe cearceafuri (am avut o scuza, patul mare, pe care l-am dat, avea cearceafuri... MARI).
Eram inca insarcinata cand a sosit patul, iar camera cealalta era in renovare, deci goala. Patul (rile) Hemnes a fost singurul loc de dormit din casa, o vreme.
Asa ca eu cu burta si cu Teo dormeam jos, si tati sus, foarte distractiv. Scart-scart, scart-scart...

Am terminat renovarile, s-a nascut si Radu, pe care il astepta nerabdator patutul de bebe. Copil cu personalitate puternica, n-a stat in el nici cinci minute fara sa ne arate, foarte zgomotos, ca sufera, si se simte izolat.

Ajunsesem sa dorm cu el in patul de sus, si am declarat obidita dupa o vreme ca nu mai suport sa urc atata pe scari!!! (scart-scart, scart-scart si vanatai atata timp cat geometric fundul meu e mai lat decat scara)
Vreau pat!!!
Sotul meu s-a dus sa dea o raita pe la Ikea, sa aleaga un pat, pentru camera cealalta. Cea renovata; si, conform principiului enuntat la inceput, s-a intors cu un pat, adica doua, Hemnes, supraetajat, doua saltele, si doua cearceafuri, sa fie...

A declarat, foarte convins, ca era singurul pat bine facut, rezistent, care desi e mare (am dormit patru in el, nu?!) ocupa atat de putin loc, e bine finisat, e din lemn si nu din PAL, si costa mai putin decat un pat dublu standard.
Uite-asa numarul de paturi se ridica la patru. Doua, cele de sus, stau nefolosite, pentru ca e greu sa te urci pe scari, si-apoi, la greutatea mea, scartaie de trezesc toata casa (scarile scartaie, paturile -inca-nu).
Patutul de bebe sta gol. Eu dorm cu bebe intr-un pat, cu picioarele pe un taburet (mi-e frica sa nu-l lovesc noaptea, desi e destul loc), si sotul cu Teo in cealalta camera, in celalalt pat, de jos.

In sfarsit, am declarat ca ne mai trebuie o canapea ceva, daca vine mama sa doarma la noi, ce fac? O urc in patul de sus?! Copiii sunt prea mici inca, nu-i vremea sa urce scarile acelea, dar va veni si asta si abia atunci vom popula eficient paturile din dotare.
In fine, un argument hotarator a fost si furtunoasa intalnire de pe canapeaua foarte ingusta de piele, care intalnire, la o miscare prea ampla s-a soldat cu accident.
Am cazut gramada pe podea, si nu am mai stiut pana la urma daca sunt ametita de la intalnire, sau de la lovitura cu capul de parchet. Sau procentual, cat de la fiecare?!

Acum, fiind amandoi de acord ca ne mai trebuie ceva-pe-care-se-poate-dormi-la-sol-si-nu-in-aer, sotul s-a dus iar la Ikea sa caste gura.
Si s-a intors... nu veti ghici...
NU, nu cu un pat Hemnes cu etaj...(pfhui, am scapat) ci cu un divan, acelasi dimensiuni (90/200) si cu o saltea.
In timp ce el era la shopping, am insfacat surubelnita mea electrica iubita si am demontat in doi timpi si trei miscari patutul de bebe, l-am facut pachet plat cu tot cu salteaua si l-am depozitat elegant sub patul lui Teo.
Am facut curat, am primenit covoarele si am asteptat cuminte transportul, sa vad ce mi s-a pregatit.
Cum montajul a fost atat de simplu (asta iubesc eu la Ikea)... in aceeasi seara am dormit, in sfarsit am dormit bine si fara grija ca ma intorc peste bebe in somn, in patul cel nou! Al cincilea!

Hurray!

Asociație liberă

Închise sesiunea cu psihoterapeuta și se ghemui in cadă. Ședea cu picioarele strânse și fruntea proptită temeinic pe genunchi, neputând să-și adune gândurile.
Jetul puternic și fierbinte de apă facu firele de păr deja căzute și încurcate printre celelalte să o ia la vale pe mâini, pe picioare, ca o colonie de furnici fugind de inundații.
Unul, lung și roșu și destul de gros - păcat de el, așa-i... rămase agățat pe un picior, într-un fir care scăpase la epilat, spărgând monotonia pielii fine, și se zbătea neajutorat acolo.
Afurisită treabă, părul pe care vrei să-l ții pe cap iți cade, și părul de care te chinui să scapi îți crește... pe picioare.
Cam asa și restul vieții de femeie. Între vreau să mănânc și trebuie să slăbesc, iubește-mă pentru ceea ce sunt, spune-mi însă că arăt bine... și alte contradicții tipice care fac femeile să pară bărbaților atât de complicate.

De fapt femeile chiar sunt mai complicate, veni un gând. Gândurile astea au obiceiul să se agațe de gândurile care le-au precedat, și care nu aveau nicio legătură cu ele, și să se transforme uneori, deși transformarea nu e tocmai punctul lor forte, precum e multiplicarea. Multe gânduri, probabil invitate de colonia de furnici, se repeziră de-odată sfărâmând liniștea precară instaurată în urma discuției cu psihoterapeuta. Printre ele un hohot isteric de râs o făcu să pufnească reprimator și să oprească apa. 

Nu are rost, își spuse, nu are rost. N-o să fie niciodată liniște. Luă prosopul și începu să se usuce frecând temeinic fiecare centimetru de piele, fiecare șuviță de păr.

Apoi cedă și se lăsă pradă gândurilor, care aparent nu au niciun traseu și sar așa din fire de păr în furnici, din furnici în filosofie și din filosofie în gălăgie, amintindu-și că nu mai e pâine, nici vin, vineri trebuie să facă revizia la mașină, ce frumos a fost în august pe Transalpina... de când n-a mai vorbit cu Anda... mâine avem ședință și trebuie să calc o cămașă... Oare așa arată nebunia? Sau așa sunt femeile, care spun “sunt bine” atunci când le e mai rău...

Și cum picăturile de apă oricât de multe, ca și furnicile venind de oriunde, se strând toate laolaltă, într-o baltă sau într-o colonie... așa și gândurile ei invariabil se strâng în el, iau forma feței lui și mirosul pielii lui.

Mda. Sigur așa arată nebunia.

Perle de Sfintele Pasti

Manastirea de la Sambata de Sus are un portic pictat cu icoane, ca o cupola de biserica.
Teo trecand pe dedesubt se opreste in loc cu capsorul lui mic dat pe spate si striga in gura mare, spre deliciul trecatorilor:

"uite, Doamne-Doamne e in tunel!" apoi continua sotto voce, placa ultra cunoscuta deja... "si vine metou, se inchid usile..."

Mai tarziu, prin manastire, vedem un parinte batran, cu barba si plete albe, in haina preoteasca.
"uite-l pe Doamne-Doamne!"

La multi ani Teo, iubitule!

Cateva poze facute in jurul varstei de doi ani.


Ce simtim noi astazi? Hmmm... Teo deocamdata e mic. Stie ca unele jucarii le vrea numai pentru el, dar parca e prea mult sa cuprinda cu gandul o intreaga zi numai a lui.
Repeta dupa noi, "la multi ani!" si "am doi ani" dar cred ca va dura ceva pana sa isi insuseasca notiunile.

Iar mama... adica eu... ei bine azi noapte pe la 5 ma gandeam cum umblam eu pe holurile Eliasului acum doi ani, in travaliu... si m-a napadit emotia, stresul, teama de atunci... Cred ca si mamele trebuie sarbatorite in ziua/zilele cand au dat nastere puiutilor lor.
In preajma datei ma simt si anul acesta, ca si anul trecut, de parca as fi tot in travaliu, parca organismul meu se pregateste sa depuna un efort urias. Sunt ametita, si emotiva, si nu-mi iese nimic cum trebuie... Si azi parca ma nasc si eu de-odata cu fiul meu, ca mama, ca femeie implinita.

Teo a facut febra (mare, 39.9) asa ca planurile de iesit in oras, dat in masinute si alte distractii s-au amanat, ne multumim cu cheful cu novocalmin... of-of, asa de rau imi pare!
Totusi e vesel si ne bucura nespus cu veselia lui, si cu minunatele lui perle.
Ultimele minunatii:
"uite, Bucse, e ca un camion!" (acum e fan Cars si de ziua lui a primit suita de personaje);
"macuin (McQueen) coate limba, de oboseala, da"...
"mami ae pau nou!" cand m-a vazut aparand din baie vopsita roscat;
"oadu papa. oadu, dai la mama liguita!" cand Radu s-a agatat de lingurita cu care il hraneam si mi-a smuls-o din mana;
progresam si la limba engleza: "ma dau in leagan, adica swing... nu vei pe tobogan, nu vei la slide!" (are o carte cu poze si cuvinte in lb engleza care-i place foarte mult si tot repeta dupa noi, si ne intreaba ce scrie pe-acolo);

"mami e asa fumoasa" imi spune seara, la culcare, cand stau cu el in pat pana adoarme, si ma mangaie pe obraz...

Sunt indragostita, pana peste urechi, si fericita pana peste poate.
Multumesc lui Dumnezeu pentru familia mea superba.

La multi ani, Teo, iubitule!


Adaug si bilantul de doi anisori: 11,8kg si 90cm.
Edit de sfarsit de mai. Am fost la cabinet si l-am cantarit pe Teo pe toate cantarele. 12.5kg hurray! Am iesit din clubul slabanogilor... Si 92cm.