L-am culcat pe R si am revenit in sufragerie.
Teo in extaz alerga prin camera si striga Maical, Maical, Maical.
Cool... cand eram de varsta lui nu stiam cine e Michael. Nici n-aveam de unde.
Cand eram eu de varsta lui Teo, Michael isi facea un drum in muzica. Un drum care il face pe Teo sa urle azi, la zece seara Maical, Maical prin sufragerie, uitandu-se la MTV....
____________________"""""""""""""""""""""_____________________
Tati zapeaza agale cu telecomanda prin televizor. Pe Taraf TV un grup vesel canta si dantuieste printre niste mese, intr-o cladire cu iz medieval, care are tavanul inalt, boltit si sprijinit pe colonade.
Teo fericit:
- UITE, O BISERICA!!!
- Nu e biserica, e restaurant. Stii, ca acolo unde mergeai cu mami vara in parc sa mancati ciorbita.
- Tati, oamenii astia danseaza in biserica. Parintele Adrian a zis ca-mi da ceva bun daca merg si eu.... duminica.
(Hallelujah, brothers...)
vineri, ianuarie 15, 2010
duminică, ianuarie 10, 2010
sweet pie
Hmmmm.... daca ma gandesc bine, retetele mele ar trebui etichetate "primul orice"... nu... "retete"...
Adica placinta cu iaurt, in varianta ei cea mai dietetica, fara foi, fara ulei, dar cu mere! Sau, prajitura de mere, dar fara pandispan :D nu ma pot hotari care suna mai dietetic.
3-4 mere mari, curatate de coaja, rase pe razatoarea mare, calite in tigaie cu unt, putin zahar brun si scortisoara, pana se rumenesc bine si scade zeama.
Intr-un vas de Jena, uns cu unt si tapetat discret cu (faina de obicei, dar la mine ca la nebuni, n-am avut asa ceva in casa...) cereale fara lapte Milupa (Radule, sa nu plangi dupa ele, le vei regasi mintenas!) am distribuit cat mai uniform merele calite.
Deasupra am turnat compozitia de placinta cu iaurt, fara stafide, caci la copiii mei, cum intra, asa si ies, sau, mai precis, ies struguri!
(Placinta cu iaurt in varianta mea: cate oua, atatea sute de grame de iaurt, atatea linguri de zahar, se amesteca bine... si.... gata! Acum am folosit 4 oua, 450g iaurt, 4 linguri de zahar).
La cuptor a stat cam 35-40 minute, 20 fara sa deschid usa, la 180 grade, restul la foc foarte mic.
Ca sa-mi dau seama ca s-a facut in profunzime am intepat-o cu un betisor de la setul chinezesc de masa, e gata cand betisorul iese uscat si fara nimic lipit pe el (ca la chec)
Teo a facut bis la bis... deci... un succes!
Radu a mancat si el de dimineata, dar nu i-am dat prea mult, ca mi s-a parut prea dulce pentru bebelus.
A, si sa nu uit, ideea cu cerealele lui Radu s-a dovedit salvatoare, nu s-a lipit deloc si s-a si desprins foarte usor de pe vas cand am rasturnat-o.
In timp ce placintaream Teo a stat cu mine in bucatarie si ne-am jucat cu maimuta care modeleaza plastilina. Coco Nutty Monkey...
Pentru mine, aproape la fel de solicitant si instructiv ca si gatitul...
Adica placinta cu iaurt, in varianta ei cea mai dietetica, fara foi, fara ulei, dar cu mere! Sau, prajitura de mere, dar fara pandispan :D nu ma pot hotari care suna mai dietetic.
3-4 mere mari, curatate de coaja, rase pe razatoarea mare, calite in tigaie cu unt, putin zahar brun si scortisoara, pana se rumenesc bine si scade zeama.
Intr-un vas de Jena, uns cu unt si tapetat discret cu (faina de obicei, dar la mine ca la nebuni, n-am avut asa ceva in casa...) cereale fara lapte Milupa (Radule, sa nu plangi dupa ele, le vei regasi mintenas!) am distribuit cat mai uniform merele calite.
Deasupra am turnat compozitia de placinta cu iaurt, fara stafide, caci la copiii mei, cum intra, asa si ies, sau, mai precis, ies struguri!
(Placinta cu iaurt in varianta mea: cate oua, atatea sute de grame de iaurt, atatea linguri de zahar, se amesteca bine... si.... gata! Acum am folosit 4 oua, 450g iaurt, 4 linguri de zahar).
La cuptor a stat cam 35-40 minute, 20 fara sa deschid usa, la 180 grade, restul la foc foarte mic.
Ca sa-mi dau seama ca s-a facut in profunzime am intepat-o cu un betisor de la setul chinezesc de masa, e gata cand betisorul iese uscat si fara nimic lipit pe el (ca la chec)
Teo a facut bis la bis... deci... un succes!
Radu a mancat si el de dimineata, dar nu i-am dat prea mult, ca mi s-a parut prea dulce pentru bebelus.
A, si sa nu uit, ideea cu cerealele lui Radu s-a dovedit salvatoare, nu s-a lipit deloc si s-a si desprins foarte usor de pe vas cand am rasturnat-o.
In timp ce placintaream Teo a stat cu mine in bucatarie si ne-am jucat cu maimuta care modeleaza plastilina. Coco Nutty Monkey...
Pentru mine, aproape la fel de solicitant si instructiv ca si gatitul...
joi, ianuarie 07, 2010
Buchetul cu rosmarin de la nunta porcului
Din ciclul proaspat inaugurat "ce trasnai a mai gatit nevasta", iata am gasit un debuseu pentru navalnicia mea creatoare.
Zece fasii de carne de porc (am cumparat-o gata portionata, pentru gratar).
Un amestec de condimente dragi bucatarului (sau care merg cu carnea de porc, sau, ca mine, ce gasiti prin casa...) in putin ulei de masline - eu am pus usturoi, patrunjel, piper, sare, otet balsamic si un pic din ceea ce credeam ca este cimbru, dar s-a dovedit a fi rosmarin :D
In amestecul cu pricina am tavalit feliile de carne si le-am lasat vreo doua ore sa se destrabaleze acolo.
Intre timp am calit in tigaia de teflon niste ceapa (doua trei picaturi de ulei ajung ca sa nu se lipeasca), am adaugat mazarea (direct din congelator) si o cana cu apa in care am dizolvat un cub de supa.
Am lasat mazarea sa scada putin la foc mic si m-am intors la piscinuta cu purcei, sa le stric distractia.
Am luat fiecare fasie de carne, am rulat-o strans si am patruns-o cu cate o scobitoare. Iata si buchetul, pe care l-am aranjat delicat in vasul de Jena. Daca aveam (dar nu, sunt in modul dietetic) si felii de bacon, as fi rulat fiecare fasie de carne cu una de bacon la exterior.
Dar nu, nu am facut asta....
Am mutat mazarea din tigaie in Jena garnisind buchetul, plus o cana cu apa, jumatate de pahar cu vin alb, punga Fino intepata in cateva locuri si la cuptor cu toata smecheria.
Cred ca vreo doua ore, la 180grade a durat. Poate nitel mai mult.
Iata rezultatul in imagini, la gust a fost foarte bun, dar doar n-o sa ma creada nimeni pe cuvant... :D
Cred ca trebuia sa fac pozele inainte sa dau toata smecheria la cuptor, pentru ca dupa... mi s-a aburit obiectivul...
Zece fasii de carne de porc (am cumparat-o gata portionata, pentru gratar).
Un amestec de condimente dragi bucatarului (sau care merg cu carnea de porc, sau, ca mine, ce gasiti prin casa...) in putin ulei de masline - eu am pus usturoi, patrunjel, piper, sare, otet balsamic si un pic din ceea ce credeam ca este cimbru, dar s-a dovedit a fi rosmarin :D
In amestecul cu pricina am tavalit feliile de carne si le-am lasat vreo doua ore sa se destrabaleze acolo.
Intre timp am calit in tigaia de teflon niste ceapa (doua trei picaturi de ulei ajung ca sa nu se lipeasca), am adaugat mazarea (direct din congelator) si o cana cu apa in care am dizolvat un cub de supa.
Am lasat mazarea sa scada putin la foc mic si m-am intors la piscinuta cu purcei, sa le stric distractia.
Am luat fiecare fasie de carne, am rulat-o strans si am patruns-o cu cate o scobitoare. Iata si buchetul, pe care l-am aranjat delicat in vasul de Jena. Daca aveam (dar nu, sunt in modul dietetic) si felii de bacon, as fi rulat fiecare fasie de carne cu una de bacon la exterior.
Dar nu, nu am facut asta....
Am mutat mazarea din tigaie in Jena garnisind buchetul, plus o cana cu apa, jumatate de pahar cu vin alb, punga Fino intepata in cateva locuri si la cuptor cu toata smecheria.
Cred ca vreo doua ore, la 180grade a durat. Poate nitel mai mult.
Iata rezultatul in imagini, la gust a fost foarte bun, dar doar n-o sa ma creada nimeni pe cuvant... :D
Cred ca trebuia sa fac pozele inainte sa dau toata smecheria la cuptor, pentru ca dupa... mi s-a aburit obiectivul...
vineri, ianuarie 01, 2010
An nou cu noroc, sau de la 2k9 la 2kk10
Cel putin pentru Radu asa trebuie sa fie, caci la cumpana dintre ani i-a explodat pampersul. Am avut destul, intins pana si pe canapea, nu mai spun ca a si mancat din el. Deci, noroc si la multi ani!
------"""------
Cum trecerea de la un an la altul este un bun prilej pentru depanat amintiri, iata-le pe ale mele.
Cand am cumparat prima garsoniera, in '99, am apelat la o echipa de mesterici (MLP, mesterii lui peste cum spune prietena mea Lucia) care ne-a pus parchetul intr-o jumatate de camera, gresia pe un hol si in cealalta jumatate de camera (ceea ce vroia sa fie livingul, cu loc de luat masa), in baie si in bucatarie si a renovat complet baia.
Rezultatul a fost unul cumplit (gresie valuri, WC stramb, faianta vai mama ei, parchet cu "butoni*" si imediat dupa executie o inundatie de toata frumusetea, de la o teava mufata prost...Nu mai vreau sa-mi aduc aminte de mizeria lasata, si de chinurile de a aduce "echipa" la munca, avand in vedere ca au inceput in noiembrie, iar de Craciun au disparut in ceata) asa ca ne-am decis ca, daca mai facem ceva, vom face noi (lucrul manual se cheama, ce-si face omul cu mana lui).
Ei bine, avand in vedere viteza cu care s-au desfasurat lucrarile, n-as putea sa spun ca am fost mereu fericita cu decizia luata... dar ce am reusit sa facem am facut bine, de la pus gresie, faianta si cabina de dus, pana la pus parchet si proiectat-executat mobila de bucatarie.
Cum "seful de echipa" are un serviciu solicitant care-l retine cateodata zi-lumina si care deseori ii ocupa si gandurile de noapte, lucrarile se desfasoara de obicei in weekend-uri, in concedii si de sarbatorile legale.
Asa se face ca in fiecare vara, de Craciun si de revelion mai mesterim cate ceva, mai mic sau mai mare.
Bucatarioara noastra mica a fost tema petrecerii dintre ani de data aceasta.
Prin 2005 renuntasem deja de vreun an-doi la aragazul vechi ca vai de lume, mostenit de la doamna Soacra, si incaperea minuscula parea mai aerisita, in detrimentul culinarului, desigur.
Ciorba de peste si mamaliga, a mai facut cineva la microunde?!?! Eu da...
In acel an ne-am hotarat sa montam plita pe gaz, ca sa putem si noi fierbe sanatos o apa.
Atunci am facut mobila de bucatarie, cu blat pentru chiuveta, blat pentru plita si diverse rafturi si sertare:
Pana si marginile de aluminiu ale blatului sunt ajustate de noi. Pe vremea aceea nu se gaseau margini rotunjite. Doar drepte se gaseau, asa ca le-am rotunjit, cu mana mea, o pila si o foaie de smirghel fin.
Din cand in cand mai interveneam in favoarea spatiilor de stocare:
Ne-am tot codit, din acelasi vechi motiv - spatiul, pana la urma insa a invins imaginea unor "gingerbread men" si a catorva sufleuri delicioase pe care nu as avea cum sa le fac la microunde.
Pe 30 decembrie 2009 a sosit aragazul mult dorit.
El va ocupa locul corpului Antonius, cu sertare pline de obiecte, care mai de care mai utile (sau inutile)/ ce facem cu ele?
Iata solutia, 5m rafturi, cumparate si montate tot pe 30. Si umplute, tot atunci!!!
Am montat si aragazul, si un blat nou, in locul celui care incorpora plita. Evident ca n-am mai gasit aceeasi culoare, dar am avut noroc totusi de ceva foarte potrivit:
In timp ce noi mesteream la partea lemnoasa a sarbatorilor noastre, cuptorul si-a facut treaba, iata prima friptura de revelion, dupa... sa zicem un cincinal!
Intre salata, aperitive (pregatirea lor) am dat peste Radu care-si degusta norocul, apoi, lesinati de foame am atacat ce pregatisem, am bubuit o sampanie, si iata, am trecut pe nesimtite in 2010!
Mai complicat a fost sa-i explicam lui Teo ce se intampla si sa-l convingem sa zica, asa, fara motiv, la multi ani tuturor!
Cum amandoi copiii sunt raciti, au febra si tusesc, dormim fiecare cu cate unul intr-o camera, ca sa nu se deranjeze unul pe altul noaptea. De dimineata ne-am reunit in bucatarie, la o cafea, si am desavarsit opera, cu putina ceara naturala :D
Hai, trezirea!!! La multi ani! In prima zi a anului 2010, dam noi cafeaua!
.
.
.
.
.
Nota mica: daca se intreaba cineva ce sunt afurisitii de butoni... ei bine, ei sunt un fel de model ca un patrat, facut in colturile camerei, la parchetul montat "englezeste"; mai exact, toate fasiile vin una langa alta, ca niste caramizi (foarte frumos pana aici) dar la colturi se pun cateva lamele perpendiculare (cam 4) si se incojoara cu o bordura. Poate ca arata bine la Casa Poporului, dar la cei 2.5mp ai mei de parchet... nu... nu au cum sa arate bine...
------"""------
Cum trecerea de la un an la altul este un bun prilej pentru depanat amintiri, iata-le pe ale mele.
Cand am cumparat prima garsoniera, in '99, am apelat la o echipa de mesterici (MLP, mesterii lui peste cum spune prietena mea Lucia) care ne-a pus parchetul intr-o jumatate de camera, gresia pe un hol si in cealalta jumatate de camera (ceea ce vroia sa fie livingul, cu loc de luat masa), in baie si in bucatarie si a renovat complet baia.
Rezultatul a fost unul cumplit (gresie valuri, WC stramb, faianta vai mama ei, parchet cu "butoni*" si imediat dupa executie o inundatie de toata frumusetea, de la o teava mufata prost...Nu mai vreau sa-mi aduc aminte de mizeria lasata, si de chinurile de a aduce "echipa" la munca, avand in vedere ca au inceput in noiembrie, iar de Craciun au disparut in ceata) asa ca ne-am decis ca, daca mai facem ceva, vom face noi (lucrul manual se cheama, ce-si face omul cu mana lui).
Ei bine, avand in vedere viteza cu care s-au desfasurat lucrarile, n-as putea sa spun ca am fost mereu fericita cu decizia luata... dar ce am reusit sa facem am facut bine, de la pus gresie, faianta si cabina de dus, pana la pus parchet si proiectat-executat mobila de bucatarie.
Cum "seful de echipa" are un serviciu solicitant care-l retine cateodata zi-lumina si care deseori ii ocupa si gandurile de noapte, lucrarile se desfasoara de obicei in weekend-uri, in concedii si de sarbatorile legale.
Asa se face ca in fiecare vara, de Craciun si de revelion mai mesterim cate ceva, mai mic sau mai mare.
Bucatarioara noastra mica a fost tema petrecerii dintre ani de data aceasta.
Prin 2005 renuntasem deja de vreun an-doi la aragazul vechi ca vai de lume, mostenit de la doamna Soacra, si incaperea minuscula parea mai aerisita, in detrimentul culinarului, desigur.
Ciorba de peste si mamaliga, a mai facut cineva la microunde?!?! Eu da...
In acel an ne-am hotarat sa montam plita pe gaz, ca sa putem si noi fierbe sanatos o apa.
Atunci am facut mobila de bucatarie, cu blat pentru chiuveta, blat pentru plita si diverse rafturi si sertare:
Pana si marginile de aluminiu ale blatului sunt ajustate de noi. Pe vremea aceea nu se gaseau margini rotunjite. Doar drepte se gaseau, asa ca le-am rotunjit, cu mana mea, o pila si o foaie de smirghel fin.
Din cand in cand mai interveneam in favoarea spatiilor de stocare:
Ne-am tot codit, din acelasi vechi motiv - spatiul, pana la urma insa a invins imaginea unor "gingerbread men" si a catorva sufleuri delicioase pe care nu as avea cum sa le fac la microunde.
Pe 30 decembrie 2009 a sosit aragazul mult dorit.
El va ocupa locul corpului Antonius, cu sertare pline de obiecte, care mai de care mai utile (sau inutile)/ ce facem cu ele?
Iata solutia, 5m rafturi, cumparate si montate tot pe 30. Si umplute, tot atunci!!!
Am montat si aragazul, si un blat nou, in locul celui care incorpora plita. Evident ca n-am mai gasit aceeasi culoare, dar am avut noroc totusi de ceva foarte potrivit:
In timp ce noi mesteream la partea lemnoasa a sarbatorilor noastre, cuptorul si-a facut treaba, iata prima friptura de revelion, dupa... sa zicem un cincinal!
Intre salata, aperitive (pregatirea lor) am dat peste Radu care-si degusta norocul, apoi, lesinati de foame am atacat ce pregatisem, am bubuit o sampanie, si iata, am trecut pe nesimtite in 2010!
Mai complicat a fost sa-i explicam lui Teo ce se intampla si sa-l convingem sa zica, asa, fara motiv, la multi ani tuturor!
Cum amandoi copiii sunt raciti, au febra si tusesc, dormim fiecare cu cate unul intr-o camera, ca sa nu se deranjeze unul pe altul noaptea. De dimineata ne-am reunit in bucatarie, la o cafea, si am desavarsit opera, cu putina ceara naturala :D
Hai, trezirea!!! La multi ani! In prima zi a anului 2010, dam noi cafeaua!
.
.
.
.
.
Nota mica: daca se intreaba cineva ce sunt afurisitii de butoni... ei bine, ei sunt un fel de model ca un patrat, facut in colturile camerei, la parchetul montat "englezeste"; mai exact, toate fasiile vin una langa alta, ca niste caramizi (foarte frumos pana aici) dar la colturi se pun cateva lamele perpendiculare (cam 4) si se incojoara cu o bordura. Poate ca arata bine la Casa Poporului, dar la cei 2.5mp ai mei de parchet... nu... nu au cum sa arate bine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Lilypie Teo's Birthday tickers
Lilypie Radu's Birthday tickers
