Sa traiasca dom' director (sau o seara in familie)

M-am bucurat ca a ajuns si tati acasa in sfarsit, sa ma mai ajut cu el la treburi.
Ii dadeam lui Radu biberonul, cocotata in patul de sus, cu Teo alergand prin camera si tipand "mami, mami! Usaaa, Usaaaa" foarte suparat ca am inchis usa de la camera.
Ei, stiu eu ce stiu, ca daca ajunge la celalta usa iese pe hol, unde e foarte frig...
A inceput sa poata deschide si inchide anumite usi si se tot furiseaza cand te astepti mai putin. In rest prin casa liniste, aerisit, vasele spalate, ceva de mancare era, doar biberoanele trebuie sterilizate.

Deci asa... intra tati si ma anunta ca gata, totul e sub control! E 8 deja, oricum n-ar mai fi multe de facut....
Dar uite ca incepe Radu sa planga. Il iau in brate sa-l linistesc... incepe Teo sa strige, "papa, papa", mai in gluma mai in serios se decide tati sa ii faca ceva de mancare.
Dureaza ceva toata foiala, intre timp il pun pe Radu in scaunul de masina si il legan cu un picior, si pe Teo in leagan si "huuuta, huuuta...."
Vine tati cu mancarea.
Zice da-i tu lui Teo, ca eu ma ocup de Radu. Bun asa, fiecare cu ce se pricepe, nu? Papica e foarte buna, temperatura perfecta, il pun pe Teo in scaun si ne punem pe treaba. Radu nu se da linistit. Asa ca tati il pune pe burta in patut si zice, ma duc sa-i fac un ceai.
Zis si facut. Tati dispare, fiul urla parasit din ce in ce mai tare pana oboseste si cade cu nasul in saltea.
Nu mai suport zgomotul infernal si il iau pe pitic pe genunchii mei, si continui cu masa lui Teo care se distreaza grozav aruncand servetele in capul fratelui mai mic.
Macar e liniste.
Revine tati cu ceaiul, cand tocmai termin ultima lingurita cu Teo.
Ia uite, zice, meritati o poza. Daca tot ai terminat, da-i tu ceaiul ca ma joc eu cu Teo.
Biiineeee.... fiiiieeeee.... ma asez pe pat la Teo cu Radu langa mine si ii dau ceai. Adoarme fericit. Intre timp e 10 si incepe seria Bleach pe Animax la care tare tin sa ma uit... Dar tati se plictiseste de jucat la masa cu Teo, si il da jos din scaun. Chici ce... vine direct peste frate-su si il trezeste. Urlete. Tati spasit incearca sa-i distraga atentia, se fugaresc un pic cu niste perne prin camera... Teo se impiedica, aterizeaza pe burta si incepe sa urle. Urlete din doua parti.
Tati exasperat. E ca la nebuni aici , am nevoie sa fumez ca nu se mai poate. SI PLEACA!
Iau urlet mare in brate sa-l pup unde s-a lovit, pun urlet mic in scoica si il legan cu-n picior. Liniste. Nu mai urla. Teo se distreaza de minune dandu-l huta pe cel mic. Mai vad cateva secvente din Bleach, ce frumos!
Revine tati. A, stii ceva, il duc pe Radu dincolo, sa mai doarma in liniste (l-a leganat Teo pana a adormit) sa stai si tu la televizor un pic. Ia piticul si dispare.
Stai daca poti. Teo facuse treaba mare de la atata agitatie. Ia-l, spala-l, schimba-l, baga-l in pijamale si comuta pe sleep mode.
Vine tati. Cred ca ii e foame lui Radu, ii fac laptele. Ma uit la ceas si nu-mi vine a crede... e 11.30.
Eu raman sa-l adorm pe Teo (incepem sa repetam toate cuvintele cunoscute) si tati face biberonul si se duce cu el.
Urlete sinistre se aud prin toate prizele, de dincolo.
Opa... sa ma duc... sa nu ma duc... pana sa ma hotarasc vine el si imi pune biberonul in mana. Da-i tu ca nu stiu ce are. Raman eu cu Teo.
Ma duc, ce sa fac...
Il schimb pe pitic, ii dau biberonul, nu prea are spor... suge incet, incet, incet... ma doare mana.
Dau sa imi trag laptopul aproape sa mai arunc un ochi pe net. Nimic; ecranul negru. Cand ma uit mai bine, nu era in priza (lucrase tati un pic pe el...). Ma apuca toti nervii. Agat cablul de jos cu un picior, fac frumos nitel balet si reusesc sa imi aduc la indemana mufa fara sa misc copilul.
Succes total. Bag in priza, restartez.... intru si eu pe paginile mele de interes.
Zbaaang, zdrang... uiii uiiiiii, muzica la maxim pe unul din siteuri. Radu tresare violent, scuipa biberonul si incepe sa urle.
Tati scosese difuzorul de pe mute, de ce oare... face intentionat?!?!?!?! Ma pun pe injurat.
Linistesc copilul, eructeaza, terminam biberonul, eructeaza... aud pasi pe hol... "tati? tati?".
Ies in fuga. Teo cu talpile goale pe gresie la usa la birou, zgaria dupa tata-sau.
Il iau in brate, il duc in pat, dau pe UTV si il adorm. Tati desigur nu era cu el, plecase in birou si se apucase de muncile lui....
E 2. Mai stau putin pe net sa-mi treaca nervii si zic, hai sa ma culc. Inainte de asta, fac turul de control. Ala doarme, alalalt doarme, il invelesc, usa e incuiata... tati e in birou... sa beau si eu un pahar de apa.
Intru deci in bucatarie si nimeresc ochi in ochi cu chiuveta plina de vase. Apa fiarta nu mai era. Biberoane sterilizate nu mai erau.
Pai ce puii mei sa fac?! Ma apuc de ele, in ordinea bine cunoscuta... Cana cu apa la fiert, consuma 3kw, nu trebuie sa mai fie altceva in priza... spal vasele in acest timp, apoi pun biberoanele la sterilizat si nu uit (de data asta) sa apas butonul ON.
Mai fac un tur de casa si ma bag in pat. E 3 fara un sfert.
Adorm si ma trezesc perfect odihnita. Ma mir ca afara e inca intuneric, si ma uit la ceas. 3?!!!! 3 AM?!?! Genial.
Ma culc la loc si sper sa mai dorm cateva ore, maine sunt singura cu amandoi copiii.

Agitatie mare...

Radu era astazi foarte agitat... cum il lasam jos din brate, cum protesta zgomotos...
Pentru ca aveam multa treaba, rufe, mancare, vase murdare, nu mancasem inca nimic pe toata ziua... ma rog diverse cu localizare in bucatarie, am facut si eu cum m-a dus capul mai bine:

Am pus rufele la spalat, l-am pus pe Radu pe masina care mergea (cand stoarce... se zgaltaie, nu gluma), am pus si trenuletul cel mai agomotos al lui Teo in functiune

si iata ce frumos a adormit Radu int-un haos general, ce infern de zgomote...

iar eu mi-am vazut de treaba... (ma cam doare capul ce-i drept de la atata harmalaie!)

Tunsulici

Proaspat tuns.





Dupa aceasta distractie, ne-a dat o reprezentatie dance cu Tobi, prietenul lui (un mp3 player pe care l-a primit de Craciun).

Dorel... abstractizeaza!

Poveste complicata tare.
Dorel a invatat sa citeasca pe litere sigla Minimax. Arata cu degetelul fiecare litera si o numeste, M, I, A, N, si preferata lui, X (numita ichs).
Dupa ce facut numai asta vreo doua zile a inceput sa recunoasta literele in cauza si in alte texte, pe coperti de reviste, etc. Foarte frumos...

Aseara, umbla in patru labe pe covor si mormaia ceva.
- ce spui tu tati acolo?
- ichs, ichs, ichs.... si arata cu degetelul pe covor.
Covorul arata asa:
...si Teo arata cu degetul toate "intersectiile" de linii negre si le spunea X,X, X...
Tare!

La vanatoare cu Leica

Imi place atat de mult sa fotografiez. Locuri prin care m-am plimbat, oameni frumosi, expresivi pe care ii intalnesc in cale, strazi, case, cerul... suprapuneri inedite care sunt acum si aici...
Nu sunt o profesionista, nici pe departe... poate am putin "ochi", pasiunea - placerea si cam atat. O camera digitala nu cine stie ce... pana i se incarca blitul
mai pleaca din personaje... oricum era nedezlipita de mana mea pe unde umblam.

Am fost in Rodos, am stat sapte zile (de fapt cinci, prima si ultima zi au fost dedicate transportului) si am facut 700 de poze. Daca vreau sa revad ceva, ma uit pe poze. A, aici ne-am oprit sa mancam, aici obosisem, aici mi s-a rupt sandaua, si aici am stat putin sub o fereastra cu flori rosii, sa ne odihnim. Practic, pot retrai fiecare suta de metri si fiecare jumatate de ora prin pozele acelea.
Inchid insa ochii acum... si nu vad nimic legat de Rodos. Cred ca si marea, si apusul le-am vazut prin lentila aparatului de fotografiat. Castelul, cetatea, oamenii, tarabele vii si colorate, la fel.
Trebuie sa deschid un folder ca sa declansez amintirile.

In alt an, am fost la Roma. La fel, eram pregatita sa "incarcerez" in dreptunghiuletul de plastic de multi giga orice minunatie care imi iese in cale.
Cred ca aici a fost primul soc. Totul era prea mare, prea inalt, prea frumos si prea impresionant. Stateam zece, douazeci de minute ca sa PRIVESC, sa INSPIR, apoi inca 10 ca sa caut un unghi care sa prinda cat mai mult. Nu era loc de instantanee... eram coplesita de frumusete. Am facut doar 150 de poze in sapte zile. Dar daca inchid ochii vad inca cupola ovala a unei biserici proiectate de Bernini, tavenul Capelei Sixtine sau bolta plina de pietre stralucitoare a unui altar subteran. Colisseumul, cu dintii lui stirbi si caldura zdrobitoare care ne-a calauzit pasii prin Forum. A, si piateta in care se afla Fontana di Trevi... si statuile imense ale celor 12 apostoli...

Copii mei. Sute de poze, poate peste mie. Un zambet, ganguritul, prima oara de-a busilea, primii pasi, prima lingurita de papa... In maternitate, proaspat erupti in lume...
M-am lasat din nou prinsa in vartejul placerii de a fotografia. Pana la poza aceasta
Teo nu vrea sa stea in poze. Alearga curios sa VADA, sa ATINGA... iar eu, obsedata de memorie, vreau sa imortalizez momentul.
Nu, nu aici sunt amintirile, nu asa, prin ochiul hapsan al Leicai va ramane ceva, ci in ochii si in sufletul meu.
Vreau sa privesc mai mult. Cu ochii, cu sufletul, cu inima.
Creierul meu bate orice card de memorie, cand pot incarca o imagine cu toate sentimentele care tin de momentul cand am vazut ceva, sau de momentul de dupa ce am vazut ceva... sau de momentul cand mi-am dorit din tot sufletul sa vad ceva!
Poate pierd la acuratete. Poate pierd la cantitatea de "momente-din-viata-mea-de-aratat-neamurilor". Dar castig la CALITATE.

In ce priveste fotografia... telefonul mobil cu camera foto e suficient si perfect pentru instantanee. Nu o sa mai "investesc" in super camera cu stabilizator de imagine pe care mi-o doream ca sa "prind" mai mult, mai repede si mai-mai.

Instantaneele sunt tocmai acelea care te surprind nepregatit... fara camera foto la tine, si cu ochii "larg inchisi".